Imi e dor de ea. Nebun de tare dor. Nu o voi mai regasi-o. Nici pe ea, nici pe mine cel de atunci. Nici starea aceea, cand puteam lasa totul balta si fugeam cu ea peste pamant.
Curand ma voi indragosti si voi naste copii. Le voi povesti de mare, de cer, de blestemul ce ma tine legat de scandura scenei si de ea.
Cate regrete...Insa toate ale mele. Nici unul de imprumut sau de daruit. Toate legate si aruncate in mine. Nici o minciuna si nici o tradare. Si asta ma face sa pot zambi si acum, desi dorul de ea ma cuprinde si ma stinge. In lumea gri, inconjurat de mortii ce umplu strazile, de zombi cu mintile facute prastie, dorul de ea mi-au fost gura de oxigen si bucata de anafura ce mi-au alungat intunericul.
Cant ruinelor, ele au rabdare sa asculte. Patul nefacut din viata mea poarta o vina, doua...trei, cui ii mai pasa?
Imi iau imaginatia, muzica, prietenii, vointa, sufletul si pornesc spre un nou inceput.
Crezi ca vei gasi altul ca mine ?
Te inseli, nu-mi place sa ma laud dar totusi...sunt cel mai bun, viata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.