Azi e inca luni. Inca ma ustura ochii. Am senzatia de nisip sub pielea de pe frunte. Sunt afectat puternic de stresul ultimelor zile insa nimic nu se compara cu starea dinaintea plecarii intr-o expeditie in tara mea.
Pornesc marti cu cea mai mare parte din echipa in muntii Apuseni. Calin m-a starnit sa facem un "team building", eu vreau sa rodez echipa si impreuna sper sa ii ajutam sa isi cunoasca tara, oamenii si muntii ei, ce acum ies din iarna. Campam in cabana lui Calin ce ne pune la dispozitie si "Galaxy-ul" de protocol intr-un act de o generozitate si de o frumusete unica.
Sunt sfarsit de oboseala. De la filmari, Seba ma cara in somn pana la masa si de acolo imi fac curaj sa ajung acasa, unde ma pocnesc de o droaie de ganduri si intrebari. Faptul ca maine luam echipamentele si urcam in munti ma va scapa de multe din ele. Orasul gri nu ma va mai vedea pana sambata.
Un lucru frumos mi-a luminat saptamana ce s-a incheiat si vreau sa il marchez si aici. Dupa aproape 8 ani de zbateri de unul singur intr-o lume ce se incapataneaza sa stea pe loc cu orice pret, dupa zeci, repet zeci de colaborari cu oameni tineri lasati de izbeliste de parinti in aceasta lume, vezi numai cazul cu sarmana adolescenta "A"...am fost repet dupa 8 ani, sunat pentru prima oara de un parinte care s-a interesat de soarta copilului sau. Daca face fata, cum se comporta, ce ar mai avea nevoie, cum sa facem sa fie bine. Discutia a fost cu atat mai speciala, pentru ca amandoi ne ceream scuze de deranj. Adica un fel de "nu va suparati, insa..." sau "Cum sa ma supar doamna? Eu ma bucur!"
Inseamna, ca nu am luptat in zadar. Exista oameni de calitate. Exista oameni seriosi. Preocupati de anturajul copiilor, de educatie, de cultura. De destin si continuitate.
Impreuna cu Radu vom incerca sa trecem hopurile ce urmeaza, doamna Nuta. Va multumesc pentru dragostea ce o purteti copilului dumneavoastra, acum cand ea ne este atat de greu incercata.
Lucrurile se petrec cu o viteza incredibila, atunci cand lasi televizorul, tigara si bautura deoparte. Cand te desprinzi de batatorul de covoare din spatele blocului si renunti la un "tun" in favoarea intalnirii cu tine insuti! Caci da, cred cu tarie! Nimic nu ar fi fost posibil daca nu continuam sa lupt in pofida tuturor ranjetelor ce ma anuntau gata debarcat. Si asta numai pentru ca bunul Dumnezeu a ingaduit inca odata, mie, robului sau.
Sa ne vedem sanatosi. Iesiti afara, au inebunit salcamii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.