miercuri, 24 decembrie 2008

Eroii nu mor niciodata


Si pentru ca eu pot sa scriu aici si tu poti citi de oriunde...

Pentru ca inca pot sa iti cant si in ajunul Craciunului din anul 2008 impreuna cu Ceata mea...
Pentru ca inima ta sa asculte tot ceea ce simti ca are ea nevoie sa asculte,

Pentru ca acum copiii nostrii sa rada in limbi ce pareau de neinteles candva...

Pentru ca bisericile sa nu mai cada taiate de lama buldozerelor...
Pentru foarte multe lucruri ce par a ne fi devenit familiare, desi abia acum incepem sa le deslusim adevaratul sens...
Pentru ca vreau sa iti aduc aminte si de cei ce nu mai sunt, iti spun atat:

In decembrie 1989, tineri ca tine sau soldati ca mine, singuri sau insotiti de iubite, foarte rar de parintii, au iesit in strada unde au fost omorati. Fizic sau psihic.
Unii dintre ei am ajuns pana aici. Desi...totusi nu suntem cu adevarat aici.
Doar o clipa gandeste-te la ei. E de ajuns. Restul il face Dumnezeu si cei ce au inteles.

Daca vrei sa afli mai multe este foarte simplu. Urca intr-o zi dealul spre cimitirul Bellu. Acolo pe stanga, ai sa gasesti sub cruci de marmura marcate de bransarde tricolore, intr-un cimitir inchis si pazit de tipi ce se mira teribil cand ii rogi sa iti deschida poarta, acolo spuneam, ai sa gasesti sfarsitul.

Deruleaza tu pana la inceput.
Apoi daca nu ai timp sau chef sa citesti, asculta...hmmm...ce sa zic? Aaaa...da. Am gasit. Asculta o melodie faina! Simbol al acelor vremuri:

Celelate Cuvinte, un sfarsit e un Inceput...