Att älska Gud

A mai ramas de spus ceva. Simt asta prin toti porii.
Timpul mi-a luat-o inainte. Nu il ma mai pot tine langa mine.
A inceput o goana nebuna, care ma va pierde curand.

Dupa zece ani de la absolvirea facultatii, mi-am revazut o parte din colegii cu care am pornit in a deveni “Generatia Asteptata”. Ce am devenit, a simtit fiecare dintre putinii care au vrut sa fim impreuna la convocarea inimoasa a Popestii, care plange sub zambete curajoase si trage, trage fara sa cartesca.

Am sa povestesc poate, despre intalnirea asta “de zece ani”.
Acum Timpul nu ma simte. Amortit, doarme. Ca mai toate din piesa pregatita poporului meu.
E doua dimineata, am terminat de scris Ilincai, care ma cearta duios, ca am uitat sa scriu de generatia PMT-ului pornita de Motu la madam Bulandra in foaiere...Nu. Timpul... ! Uitarea inca o stapanesc.

Cateva ore furate somnului, ca sa pot scrie si gandii in linsite, caci curand, incepe farsa cu votul si primarul...cel izbavitor de rele.

Drumul a slabit putin gheara sa. Din toata echipa, singur Radu alearga in noapte pe DN1 spre Campina. Sper sa ajunga sanatos in Bucuresti si sa putem termina ce am inceput. “CEATA” a rezistat. Si asta de acum este obligant. Oare exista cuvantul asta? Ma supervizeaza Fane daca e flagrant.

La pranz au sosit si noile lumini inteligente, comandate taman "la" Germania. Noi goneam pe DN1 si ele treceau linistite in cutiile lor tapetate cu burete pe sensul de mers spre Bucuresti. Asta o sa ma mai coste inca 20 de E. Dar ce mai conteaza. Avem si moving-head-uri noi de acum. La malaxorul "NBC"ne prezentam fericiti!
Vorba colegilor spre care am alergat lasand toate balta.

“Am auzit ca ai o ferma de vaci…”

“Anyway, eu vreau 200 de euro pe zi. Pai ce masa pe gheata, vin din America. Comunitatea din San Francisco… !”

“Anii astia, jumatate am stat pe telefoane, si restul nu mai stiu ce am facut ca na...stii cum e. Nu primesti roluri, e greu...Cand am primit l-am ratat, ca am fost asa…naspa, apoi cu copil si na... Las ca vorbim deseara la un sprit”

“Oare noi doi ne-am f...t? Ca nu mai tin minte...ha, ha, ha. Hiii, hi. Ciorba de fasole aveti ?”

“Nu ma angajezi ba si pe mine, la tine?”

“Baieti nu m-am insurat! Sunt liber !!!” ”Noi stim de tine ca iti citim blogu’...”
“Nu mai tipa! De ce urlii cand te bucuri?”

“Las ca vorbim deseara la un whisky...acum ne grabim ca avem copil si treaba, nu stiu ce treaba, dar avem...”

Deseara nu am mai alergat nicaieri. Am mers linistit la ale mele. Bucuros ca am prins si reintalnirea asta “de zece ani”.
Despre lucrurile emotionante si frumoase petrecute in scurta noastra intalnire, voi povesti, insa...Timpul!!!
Acum e in regula. Am observat ca pentru cei care intr-adevar contau, intrarea in intalnirea asta udata cu sampanie din pahare de plastic si piscoturi, a fost total diferita de finalul ei.

Copiii s-au facut mari, fetitele au devenit femei. Isi admira tatele una alteia. Doar micuta Popeasca rade, plangand si ma bate pe umar cand se bucura. Ca atunci cand obosea si isi lasa capul pe umarul meu de ma tocau aia, ca am venit cu copilul la facultate. Danut-Robert si-a luat o "treaba de masina" de nu ma prind de loc... Il surprind fericit. Tare. Rade la vechile noastre poante. La aparitia "Limbajului unic al Clasei Bibanu' " E viu si curand foarte ferice si asta ma bucura. Tare. Am repetat scenariul din tinerete cu ”Papillon”. Cautam batrana ciorba de fasole studenteasca. Insa...desi totul este aproape identic…lipseste fasolea. Am regrupat cu Laurica, Popeasca, Isabell, Dan si Danut-Robert si m-am mai putut bucura inca o ora impreuna cu ei.

Upsss, eram gata sa trezesc Timpul...
Prin SB-CS 7, Janice apucase o acuta si ma fura. Franaaaa, ca si astea vin de acum 20 de ani. Auzi Technics, Janice...colegi impreuna.

Patru ore pana la primul gong din farsa pregatita de “heuropenii”sadici. Da...
Unu si doi Viitorul! Luni. Poate reuseste sa supravietuiasca si sa o pornim iar. Apoi admiterea la Teatru. Ce blestem pe ea saracuta. Dar de acum nu mai am ce face. Ca mai toti ai mei, Aurora si-a inteles tarziu si dur destinul.

Duminica urmatoare se face un an de la moartea lui Adrian. Ne vom revedea, cu ajutorul lui Dumnezeu dar de data asta, cu colive, prescuri si haine cernite.

Lipseste frumosul Lagan, bancile curate, padurea din spate si poporul prieten suedez care se mira precum colegii mei:

Voi aveti cladiri inalte de 20 de metrii ?
Si internet ? Ja ? Soo..
Si vaci? Ja ? Soo.

Gata. E...Timpul! Heeeeiii!

Bine ca am unde sa urlu! Mi-am construit oaza unde pot face ce simt.
Cu vaci, instalatii de sunet si lumini, cu teatru, muzici si frati, cantari, moving-head-uri, carti si filme grozave, cu femei, barbati si copii frumosi, cu parinti sanatosi si teribil de vii. Cu Duhovnici, cu Profesori, si Maestrii irepetabili. Cu un spectacol sponsorizat pentru colegii mei, care joaca fericiti in teatrele instutionalizate, dar vai...falite. Si nu stiu, inteleg, cred, mai nimic...Doar o data la zece ani dar si atunci...se fac ca ploua, ploua si iar ploua...
Ploaia care va veni. Cu oameni care inteleg sensul cuvantului Onoare. Cu oameni care inteleg sensul cuvantului Prietenie. Cu oameni care stiu sa cultive, pastrand curate mecanismele acestor mici taine. Cu Toate cele ale Neamului meu. Curat si Viu.

Cu Dumnezeu Inainte ! Zambind. Iar.
Gandul imi este la urmatorii ani. Anul acesta este doar al sobolanului(ilor)
Mergeti la...vot!
Noi mergem la Sfanta Liturghie

Att älska Gud!
Te iubesc Dumnezeule!