miercuri, 21 mai 2008

Om, din Neamul Oamenilor

Da, am sa scriu si povestea "CETEI". Pare ca mai curand, decat ma gandeam.
Sunt atatea de rascolit, de...ufff...

Deocamdata, incep apele sa se desparta. Lin si duios.

E poate a patra sau a cincea plecare a lui Ender, aproape ca le-am pierdut sirul si eu...El, cel mai iubit dintre toti, el cel mai admirat, el cel mai dibaci dintre noi, intoarce spatele, iar...Apasa butonul telefonului si lanseaza gratuit ultima minciuna spre noi, printr-un sms crud si nedrept.

Cristi ca sa nu planga, rade si imi spune la "sfatul batranesc" "Of Doamneee..si cat il poti iubi tu, Victoreee". Cum faci? Cum poti? Nu ai mai vazut filmul asta?
Ne prind zorii impreuna parca e un facut sub acelasi balcon de la coltul blocului vechi. Locatarii, imi si imaginez ce fascinati asculta planurile noastre. Moving-headurile, mixerul cel nou ce imi sta pe cap, boxele de monitor, transportul, sala, ufff...firma, carti de munca, contabilii...Apoi teologhisirile noastre de oameni prin mai toate trecuti...ca in sfarsit sa ne incurajam cu puterea Dragostei si sa recunoastem Adevarul... ala cu A mare. Singurul.

Ridicam Spectacolul cel nou si asta ne alina, ne mai mangaie.
Dupa sapte ani de lupta, zabauga si nebun de singura acum suntem pe drum. Incepem sa gasim Calea.

Cum?
Pai...a venit alaturi Gabi cea luminoasa si curajoasa. Adusa de Dumnezeu, am cunoscut-o prin Iulian. Si a ramas cu noi. Ne-a botezat "lelitele" iar eu in contrapartida o chem brutal cu "mamaiee" si doar uneori "coana mare"

Iulian, dragul de el, desi inchid telefonul si nu ii raspund, alearga de la filmarile lui la sala numai ca sa fie cu noi, sa ii incurajeze pe copii, sa tina ritmul la darabane imaginare, sa dea solutii grandioase...Sa respire Clipa cu noi. Apoi sa ma sfatuiasca despre femei, contracte si filmari, sa ma tina pe palmele lui energetice si pe inima lui fara proprietati pe pamant. Azi mi-a adus verdeata de la tara si mi-a spus de planul lui Zen.

Cristi lupta eroic cu licenta lui la Teologie si imi zambeste prin ecrane de monitor de pe pietrele Histriei...promitandu-mi revederi curande! Radu creste pe zi ce trece, precum Fat Frumos ca altii intr-un an. Ce frumos imi vorbeste de Lumina..."Am emotii Victor, cand ma gandesc la viitor".

Aurica este insa cea mai afectata. In capul ei se sparg toate... A scapat de ultimul gips, dar o doare si piciorul celalalt acum. Apoi ochelarii, saisprezecimile de la "Lelita", hormonii, colegii si profesorii indiferenti la toate, blogul spart, tezele, admiterea la liceu...Dar peste toate...Ea, ceea care nu a fugit niciodata. Ea care nu a lipsit de la chemare, nici chiar cand au batut-o, furata, cu piciorul in gips, cu capul spart. Ea, care m-a intuit, simtit si sprijinit, atat de matur si atat de responsabil pentru cei abia...16 ani de viata, imi vede iar ochiul trist si abia se abtine sa nu planga, cand trecem pasajele solistice, acompaniamentele si toate cele ce erau sustinute pana mai ieri de o vioara faina.
Tare faina.
Dar atat...

Am pornit atunci singur. Dezorientat, trist si scarbit de mai toate din jurul meu, dar mai ales de mine. Cel ce spera sa invieze, dar nu vroia sa moara...
Am inceput sa invat, sa reinvat. Cu greu...
Apoi am inceput sa inteleg. Curand voi incepe sa uit.

Vom canta, asta este sigur. Vom face si Spectacolul cel nou. Voi gasi sper instrumentistii pe care ii caut de atata vreme. Dar inca trebuie sa lupt. Cu mine, cu anii si cu mai noua...hmmm
Las' despre asta altadat'

Din cei cinci haiduci, porniti la drum in 2001 am mai ramas doi. Alaturi mi-a scos in cale bunul Dumnezeu, inca trei asemeni noua. Sorin, a inceput parca sa viseze un pic si experimenteaza discret si zambetul. Lulu incepe sa inteleaga. Baietii la studio ma asteapta sa tragem primul CD pentru "CEATA"

Inca am alaturi bunii mei profesori. In viata si dornici sa ne ajute. Din munti ne vegheaza si se roaga pentru noi fratii din calugarie.
Mama si Tata au intrat in al 73-lea an de viata, tine-i Doamne sanatosi. Sven si Cipi, fratiorii mei incep sa isi intampine crudul destin suedez...
Iubita ma asteapta inebunita de dor, pe undeva.
Pe unde oare?

Anul asta imi revad colegii din liceu, la 20 de ani de la absolvire, apoi pe cei din facultate, la 10 ani...
Piratii din satul de pescari ma asalteaza cu telefoane despre starea vremii, descrierea nuantelor de mare si chemari mai mult sau mai putin orchestrate la renasteri vamaiote.

Heiiiii!!! Nu mai sunt singur!

Desi singur ca si tine ii caut pe cei asemeni mie.
Om, din Neamul Oamenilor...