A fi, sau a nu fi...

A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea...

Mai nobil e să-nduri în cuget, oare,

Săgeţi şi prăştii ale-ursitei rele,

Sau apucând o armă tu să curmi al restriştilor noian?

Să mori, să dormi...

Nimic mai mult. Şi printr-un somn să ştii

Că pui sfârşit durerii sufleteşti

Şi-atâtor mii de alte suferinţe

Ce sunt a cărnii parte,
E-o-ncheiere chiar foarte de dorit.

Să mori, să dormi.

Să dormi...dar cine ştie?

Să visezi! Aici e greul!

Căci în somnul morţii,

Când ai scăpat vremelnicul caier,

Ce vise-atunci ai să mai poţi visa?

E tocmai ce ne-ndeamnă-a şovăi,

Şi-aici e teama care dă năpastei

Un trai atât de lung.

Cine-ar mai sta să rabde biciul şi dispreţul lumii?

Despoticul bun-plac, zăbava legii,

Sfidările din partea celor mândri,

Durerea dragostei ne-mpărtăşite,

Trufia stăpânirii şi-njosirea,

Prin cei nemernici, a destoiniciei,

Când poate să-şi dea singur dezlegarea,

C-un vârf de jungher?

Cine şi-ar mai duce povara vieţii-n geamăt şi sudori

De n-ar fi groaza tainei ce urmează ?

Şi-acel hotar necunoscut de unde,

Nu-i călător să se fi-ntors vreodată,

Şi care zdruncină voinţa noastră,

Făcându-ne să suferim mai lesne,

Urgiile de-aici decât să tindem

Spre altele pe care nu le ştim...

Ăst' gând pe toţi ne face-a fi mişei...

Monologul lui Hamlet din piesa

"Hamlet, prinţ al Danemarcei" de William Shakespeare