sâmbătă, 24 mai 2008

A fi, sau a nu fi...

A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea...
Mai nobil e să-nduri în cuget, oare,
Săgeţi şi prăştii ale-ursitei rele,
Sau apucând o armă tu să curmi al restriştilor noian?

Să mori, să dormi...
Nimic mai mult. Şi printr-un somn să ştii
Că pui sfârşit durerii sufleteşti
Şi-atâtor mii de alte suferinţe
Ce sunt a cărnii parte,
E-o-ncheiere chiar foarte de dorit.

Să mori, să dormi.
Să dormi...dar cine ştie?
Să visezi! Aici e greul!
Căci în somnul morţii,
Când ai scăpat vremelnicul caier,
Ce vise-atunci ai să mai poţi visa?
E tocmai ce ne-ndeamnă-a şovăi,
Şi-aici e teama care dă năpastei
Un trai atât de lung.

Cine-ar mai sta să rabde biciul şi dispreţul lumii?
Despoticul bun-plac, zăbava legii,
Sfidările din partea celor mândri,
Durerea dragostei ne-mpărtăşite,
Trufia stăpânirii şi-njosirea,
Prin cei nemernici, a destoiniciei,
Când poate să-şi dea singur dezlegarea,
C-un vârf de jungher?

Cine şi-ar mai duce povara vieţii-n geamăt şi sudori
De n-ar fi groaza tainei ce urmează ?
Şi-acel hotar necunoscut de unde,
Nu-i călător să se fi-ntors vreodată,
Şi care zdruncină voinţa noastră,
Făcându-ne să suferim mai lesne,
Urgiile de-aici decât să tindem
Spre altele pe care nu le ştim...

Ăst' gând pe toţi ne face-a fi mişei...


Monologul lui Hamlet din piesa
"Hamlet, prinţ al Danemarcei" de William Shakespeare