Jarul.

"Îmi plac actorii buni, înnăscuţi, cei care ştiu şi pot să înţeleagă că ima­ginaţia substitutivă este cea mai mare calitate a unui actor, adică ca­pa­citatea de a se pune în locul altuia. Pe de o parte, importantă este acţiunea, iar pe de altă parte, serio­zi­tatea, pentru că arta actorului nu este improvizaţia care se vede acum în tot soiul de producţii, mai ales la te­leviziuni, unde una-două, câte un amator se trezeşte actor." 

 

Venerabilul profesor, actor şi regizor din strălucita galerie de maeştri ai artei dramatice pe care i-a avut şcoala românească de teatru şi film, spiritul ce a dăruit scenei din arderea sa, actori talentaţi, regizori şi producţii artistice de o calitate remarcabilă, se numeşte Ion Cojar. Am avut bucuria de a fi unul dintre cei care au simţit generozitatea şi dragostea maeştrilor Dem Rădulescu şi Mihail Stan, dar am fost ocrotit de soartă beneficiind de încă o şansă unică. Aceea de a fi acolo, în arena greilor, unde eşti singur. Este zona unde neputinţa, laşităţile şi slăbiciunile nu îşi găsesc loc. Pentru că Dumnezeu a îngăduit să îl întâlnesc pe maestrul Ion Cojar, am aflat ce înseamnă "groapa cu lei" pe Scena Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, unde am fost actor, o bună perioadă din viaţa mea.

Acest adevărat "geambaş de talente" cum era alintat de maestrul Dem Rădulescu, căuta încă din şcoală alături de profesorii de actorie, de dicţie, de balet, de istoria teatrului şi de alte discipline necesare în formarea viitorului actor, pe cei ce vor rămâne ancoraţi în această artă. Pentru că dânsul, considera necesară evoluţia. Drumul aduce experienţă şi anticorpi. De aceea: "Un profesionist nu devine isteric când busola se defectează sau panica s-a instalat". Şi ne punea la treabă, poate şi pentru că anticipa ce va să vină... De aceea, alături de Natalia Călin, Eugenia Șerban, Monica Davidescu, Vlad Zamfirescu, Marius Florea Vizante, Ionuț Ciocia, Radu Zetu, Ovidiu Niculescu, Marius Rizea, Cristi Creţu, Gheorghe Ifrim, Mihai Brătilă şi alţi colegi, am reuşit să ridicăm producţii artistice pe diverse scene încă din anii de şcoală. Pentru că în primul rând am fost educaţi, apoi ni s-a acordat încredere. Niciodată nu a existat faţă de noi aşa numitul conflict dintre generaţii, sau celebrul "vezi drăguţă că urmează monologul meu, un pas mai în spate, rogu-te" şi pentru că aveam deasupra girul maeştrilor Ion Cojar, Dem Rădulescu, Valeriu Moisescu şi alţii, ce ne-au transmis un mesaj. În mare, parte educaţia unui actor, mai ales a unui actor tânăr, înseamnă asumarea acestui mesaj. Din păcate, socialul care a doborât artisticul şi spiritualul, a făcut ca acest mesaj să nu mai fie aplicat, cunoscut şi astfel transmis celor tineri. De aceea, şi în Arta Actorului la fel ca şi în alte domenii astăzi, a apărut impostura şi improvizaţia amatoricească.

"Acum percep o alterare foarte gravă a calităţii artei actoriceşti. Văd ceea ce se întâmplă în special cu actorii profesionişti care sunt solicitaţi de televiziuni şi care au început să piardă din criteriile calităţii. Cred că trebuie făcut o insurecţie împotriva decăderii calităţii actoriei”, spunea Ion Cojar. „O poetică a artei actorului", una dintre cărţile scrise de maestrul Cojar, va ridica nişte semne de întrebare celor dornici de a lupta împotriva imposturii, mai ales în breasla noastră. Dar acele vremuri apar acum încă foarte departe. Maestrul s-a stins, comemorat de curând doar de câţiva actori, foşti studenţi şi un regizor, la chemarea unui suflet inimos, moştenitoarea unei averi spirituale excepţionale, talentata actriţă a Teatrului Naţional Bucureşti, Irina Cojar. Căci poate când Irina, alături de tinerii săi colegi, vor deschide comoara de scrieri, note, proiecte şi mai ales gânduri şi vise ale maestrului Cojar, vom regăsi câte ceva din Nădejdea, atât de necesară, renaşterii. „Cel mai mare duşman al teatrului este teatrul" amintea, pentru cei ce pot încă să audă, creatorul şcolii de metodă în Arta Actorului, ca artă a trăirii scenice. Ion Cojar a iubit nespus actorul, de aceea: "Decizia Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a înfiinţa, la liceele de artă, specializarea actorie, este cea mai mare eroare care s-a putut întâmpla în decursul istoriei teatrului românesc. Este o crimă pentru elevii talentaţi să cadă pe mâna unor profesori nepregătiţi, care-i strică până la examenul de admitere în Academia Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică". 

 

Pentru prima dată în regia lui Ion Cojar am reuşit să construiesc un personaj pe cât de evitat de toţi, pe atât de ofertant: Zaharia Trahanache din "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale. La cei 24 sau 25 de ani pe care îi aveam atunci, am început să înţeleg încet-încet unde mă aflu, cine sunt, ce se poate face şi ce drum am de parcurs în aceasta branşă. Dincolo de rol, de aplauze sau critici, mi-a încolţit un gând care nici astăzi nu s-a stins... 

 

În calitate de Director General al Teatrului Naţional Bucureşti, domnul Ion Cojar este cel care a organizat SINGURUL concurs public naţional prin care tinerii absolvenţi de Facultate de Teatru, au reuşit să devină actori pe cea mai mare scenă a ţării. Să angajezi prin concurs public 15 tineri absolvenţi, a devenit acum o cumplită neputinţă pentru directorii teatrelor româneşti, care mai de care...senatori, deputaţi sau.. proprietari de ranch-uri spectaculoase. Gândiţi-vă numai că următorul director după înlăturarea maestrului Cojar, căruia nu am să-i pomenesc numele acum, a reuşit performanţa de a concedia într-o singură zi 35 de actori, lăsându-i pe drumuri...!

Veţi găsi aici date biografice, spectacole şi alte informaţii despre bogata activitate a Artistului Ion Cojar, însă cred că trebuie spus ceva, ce nu va apărea în nici o notă de C.V., referinţă sau bibliografie. Şi anume, continuitatea şi jertfa. Dincolo de Credinţă în această Artă, fără componenta statorniciei şi a jertfei, lupta este pierdută. Cine să cuantizeze orele de zbatere, de repere şi praguri psihice pe care le aduci unui personaj ? Cine este capabil să petreacă calvarul din umbra arlechinului înainte de a se urca în baia de lumină ? Ucenic destoinic al altor maeştri, Şahighian, Beate Fredanov, Moni Ghelerter, Al. Finţi, artistul, Ion Cojar ne-a dăruit jertfa sa. În ea, tinerii actori ai mileniului III vor găsi mijloace de a reuşi, dincolo de salar, măreţie sau decădere. Jertfa, filonul autentic al emoţiei subtile, sub care Arta Actorului va reuşi să renască.

Voi rămâne recunoscător acestui minunat izvorâtor de artă ! Ultima frază dăruită mie, strângându-mă tare de mână, când ne-am regăsit doar în calitate de spectatori, stingheri şi alungaţi, intuind admirabil povara pe care o port de ceva vreme, şi-a găsit loc veşnic în inima mea. Jar şi lumină, atâta vreme cât voi putea încă să lupt aşa cum am fost învăţat să o fac, rămân baza de la care pot iniţia încă proiecte culturale, spectacole independente şi încă câteva mici sarcini pe care mi le-am asumat, în Credinţa de a nu risipi darurile pe care le-am primit. 

Mulţumesc, maestre Ion Cojar !

"Creaţia autentică e unică indivizibilă şi irepetabilă. Orice reluare e altfel dar tot într-un fel unic. Aceasta e o consecinţă a manifestării globalităţii, a spontaneităţii ca fenomen sincretic specific, prin care se relevă geniul de moment care se manifestă la orice om când acesta se află în situaţii limită când fără a fi pregătit ceva dinlăuntrul lui îl împinge să facă sau să spună exact ceea ce trebuie, ca să iasă dintr-o situaţie critică."

Ion Cojar

©Victor Vurtejanu
actoru.ro
  facebook.com/victor.vurtejanu.oficial