15 nov. 2020
Vladimir Găitan - Rigoare, corectitudine și cinste
13 nov. 2020
30 oct. 2020
20 oct. 2020
18 oct. 2020
Ion Cojar
Acest adevărat "geambaş de talente" cum era alintat de maestrul Dem Rădulescu, căuta încă din şcoală alături de profesorii de actorie, de dicţie, de balet, de istoria teatrului şi de alte discipline necesare în formarea viitorului actor, pe cei ce vor rămâne ancoraţi în această artă. Pentru că dânsul, considera necesară evoluţia. Drumul aduce experienţă şi anticorpi. De aceea: "Un profesionist nu devine isteric când busola se defectează sau panica s-a instalat". Şi ne punea la treabă, poate şi pentru că anticipa ce va să vină... De aceea, alături de Natalia Călin, Eugenia Șerban, Monica Davidescu, Vlad Zamfirescu, Marius Florea Vizante, Ionuț Ciocia, Radu Zetu, Ovidiu Niculescu, Marius Rizea, Cristi Creţu, Gheorghe Ifrim, Mihai Brătilă şi alţi colegi, am reuşit să ridicăm producţii artistice pe diverse scene încă din anii de şcoală. Pentru că în primul rând am fost educaţi, apoi ni s-a acordat încredere. Niciodată nu a existat faţă de noi aşa numitul conflict dintre generaţii, sau celebrul "vezi drăguţă că urmează monologul meu, un pas mai în spate, rogu-te" şi pentru că aveam deasupra girul maeştrilor Ion Cojar, Dem Rădulescu, Valeriu Moisescu şi alţii, ce ne-au transmis un mesaj. În mare, parte educaţia unui actor, mai ales a unui actor tânăr, înseamnă asumarea acestui mesaj. Din păcate, socialul care a doborât artisticul şi spiritualul, a făcut ca acest mesaj să nu mai fie aplicat, cunoscut şi astfel transmis celor tineri. De aceea, şi în Arta Actorului la fel ca şi în alte domenii astăzi, a apărut impostura şi improvizaţia amatoricească.
Veţi găsi aici date biografice, spectacole şi alte informaţii despre bogata activitate a Artistului Ion Cojar, însă cred că trebuie spus ceva, ce nu va apărea în nici o notă de C.V., referinţă sau bibliografie. Şi anume, continuitatea şi jertfa. Dincolo de Credinţă în această Artă, fără componenta statorniciei şi a jertfei, lupta este pierdută. Cine să cuantizeze orele de zbatere, de repere şi praguri psihice pe care le aduci unui personaj ? Cine este capabil să petreacă calvarul din umbra arlechinului înainte de a se urca în baia de lumină ? Ucenic destoinic al altor maeştri, Şahighian, Beate Fredanov, Moni Ghelerter, Al. Finţi, artistul, Ion Cojar ne-a dăruit jertfa sa. În ea, tinerii actori ai mileniului III vor găsi mijloace de a reuşi, dincolo de salar, măreţie sau decădere. Jertfa, filonul autentic al emoţiei subtile, sub care Arta Actorului va reuşi să renască.
Voi rămâne recunoscător acestui minunat izvorâtor de artă ! Ultima frază dăruită mie, strângându-mă tare de mână, când ne-am regăsit doar în calitate de spectatori, stingheri şi alungaţi, intuind admirabil povara pe care o port de ceva vreme, şi-a găsit loc veşnic în inima mea. Jar şi lumină, atâta vreme cât voi putea încă să lupt aşa cum am fost învăţat să o fac, rămân baza de la care pot iniţia încă proiecte culturale, spectacole independente şi încă câteva mici sarcini pe care mi le-am asumat, în Credinţa de a nu risipi darurile pe care le-am primit.
Mulţumesc, maestre Ion Cojar !
"Creaţia autentică e unică indivizibilă şi irepetabilă. Orice reluare e altfel dar tot într-un fel unic. Aceasta e o consecinţă a manifestării globalităţii, a spontaneităţii ca fenomen sincretic specific, prin care se relevă geniul de moment care se manifestă la orice om când acesta se află în situaţii limită când fără a fi pregătit ceva dinlăuntrul lui îl împinge să facă sau să spună exact ceea ce trebuie, ca să iasă dintr-o situaţie critică."
Ion Cojar
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
14 oct. 2020
Sfanta Parascheva
"Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe care l-ai iubit"
Îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era, Parascheva cea Cuvioasa ne-a adunat în hram de lumină, nădejde şi frăţie.
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
1 oct. 2020
Cursuri de chitară
Studiem folk, country, blues şi rock iar fiecare elev îşi poate alege stilul pe care îl doreşte, atât la chitară acustică cât şi la chitară electrică.
23 sept. 2020
Esrig
20 sept. 2020
Mihaela
Am admirat-o pe Mihaela in film si pe scenele teatrelor, gasind in ea mereu, energia aceea vitala a actorului de rasa, care depaseste cu mult normalul uman. Explozie sustinuta din plin de un mod de viata antrenat si urmat cu sfintenie in fiecare clipa, lucru pe care am avut sansa sa il descopar in zilele si in noptile ce ne-au adus impreuna in spectacolul Nunta lui Krecinski de la Teatrul de Comedie din Bucuresti.
Mihaela Teleoacă mama exceptionala, prieten rar si sincer gata sa te darame cu o lucire apriga in privire atunci cand gresesti, atenta si tandra atunci cand obosesti, este actorul care termina la ora 22.00 partitura grea a unui spectacol pe scena unui teatru si fuge de la aplauze, pentru a intra in personajul altui rol, pe o alta scena, traversand in goana orasul, aruncand deoparte epuizarea, intr-un ritm nebun, ametitor, unic...
Dincolo de toate, lacrima si fior, gand si energie creativa, bucurie si forta, atunci cand sunt aproape de ea, vibrez si ma bucur, onorat ca am sansa de a fi partenerul unui fenomen!
©Victor Vurtejanu
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial