23 sept. 2020

Esrig

 


Exista oameni care se risipesc si se aduna atunci cand aud numele lui David Esrig si mai sunt altii care nu au auzit niciodata de el.

"Mai intai de toate as spune ca ma vad ca un croitor care lucreaza la personajul in costum. Am invatat si din critici, si din laude. Am avut laude din care se poate invata, am avut si laude tampite. As spune ca momentul de plecare in alegerea meseriei pe care o fac a fost in scoala."

Fotografie preluata de aici 

20 sept. 2020

Mihaela


Am admirat-o pe Mihaela in film si pe scenele teatrelor, gasind in ea mereu, energia aceea vitala a actorului de rasa, care depaseste cu mult normalul uman. Explozie sustinuta din plin de un mod de viata antrenat si urmat cu sfintenie in fiecare clipa, lucru pe care am avut sansa sa il descopar in zilele si in noptile ce ne-au adus impreuna in spectacolul Nunta lui Krecinski de la Teatrul de Comedie din Bucuresti.

Mihaela Teleoacă mama exceptionala, prieten rar si sincer gata sa te darame cu o lucire apriga in privire atunci cand gresesti, atenta si tandra atunci cand obosesti, este actorul care termina la ora 22.00 partitura grea a unui spectacol pe scena unui teatru si fuge de la aplauze, pentru a intra in personajul altui rol, pe o alta scena, traversand in goana orasul, aruncand deoparte epuizarea, intr-un ritm nebun, ametitor, unic...

Dincolo de toate, lacrima si fior, gand si energie creativa, bucurie si forta, atunci cand sunt aproape de ea, vibrez si ma bucur, onorat ca am sansa de a fi partenerul unui fenomen!

©Victor Vurtejanu
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

30 aug. 2020

Traian

Încă o parte din mine se rupe dureros...

Gașca din Titulescu...nopțile din Vamă...cântările din Liceul Neculce sau aiurea... poveștile...visele... 

De ce atât de repede ?

Rămas bun, Traian ... sunt cutremurat...rămas bun!
Eu nu te voi uita niciodată!

©Victor Vurtejanu

26 aug. 2020

O redută în calea uitării

A spune, de mâine devin intelectual, nu este totuna cu a porni către mall să îţi mai cumperi un rând de haine roz. Că ne-ar sta mult mai bine să promovăm valorile culturale decât să ciordim logo-uri pentru "brand-ul de ţară" (ce o mai fi şi aia), o ştie toată lumea. De ce nu se aplică, rămâne un mister...

Continui, naiv, să vorbesc despre maeştri, într-o luptă total inegală şi dezarmantă, cu prostul gust ridicat la rang de religie. Sunt câteva nume pe care dacă le pronunţi în afara teritoriului românesc, oamenii tresar. Devin atenţi şi observi imediat că atitudinea lor se schimbă în mod plăcut. Unul dintre aceste nume este şi cel al olteanului Ioan Negulescu, redevenit Jean Negulesco, artistul ce a realizat peste 50 de filme la Hollywood. 

Vei găsi date biografice şi mărturii despre singurul regizor român nominalizat la Premile Oscar, artistul ce a colaborat cu Marilyn Monroe, Betty Grable, Sophia Loren sau Lauren Bacall, dacă vei fi curios să cercetezi dincolo de bruiajul informaţional ce s-a aplicat pe cultura românească.

Semnalez nu doar cartea "Drum printre stele" de Jean Negulescu apărută la Editura Meridiane în anul 1989, dar şi dramatica poveste a unui destin remarcabil, administrat dezastruos de guvernări total străine de nevoile şi destinul acestui neam. Când vei trece prin Craiova natală a acestui artist, nu te vor întâmpina decât luptele de stradă dintre clanurile ce stăpânesc oraşul. 

În zadar vei căuta casa memorială Jean Negulescu. A fost vândută de primăria oraşului...

În zadar vei căuta cinematograful Jean Negulescu. A fost scos la închiriere...


Cultura românească, intelectualitatea şi oamenii de spirit, mulţi, puţini, câţi ne-a dăruit Dumnezeu ca neam, sunt la fel ca acum 50 de ani, primele pe ordinul de distrugere al ocupantului. Nimic nu a înspăimântat mai mult, decât ofiţerul demn şi curajos ce îşi conducea plutonul către întâlnirea cu destinul. Odată eliminat, oastea s-a risipit şi s-a împărţit...

Jean Negulescu – “Drum printre stele” - o poveste cum nu vei mai întâlni prea curând.

29 iul. 2020

Poate


Salutări, prieteni!

Nu vă anunț nimic...

Nu vă invit la spectacol, nu vă invit la concert, la recitaluri sau premiere cinematografice. Nu vă rog să dați like-uri la nicio producție "on-line", nu am pisici să vă arăt și nici vacanțe de vis...
Să vă fie bine, prieteni! Vom trece și de asta și...cine știe..? 
Poate vom zâmbi din nou!
Speranță și gânduri bune!

21 iun. 2020

Atelierul Roman de Cultura


Într-o euforie juvenilă, mental vorbind, visam să deschid un loc drăguţ, plin cu de toate, pentru noi ăştia căzuţi în freză după cultură şi frumos. Am documentat tot, am fost la discuţii şi prospecţii cu meseriaşii în domeniu de prin Germania, Austria, Suedia, Franţa... 

Am şi acum proiectul prin computere şi nu încetez să mă minunez de diversele răspunsuri la numeroasele "adrese" şi scrisori de intenţie, adresate către partid şi tovarăşii de la autorităţi... Identificasem locuri lăsate în paragină, pe unele le tot postez pe aici, inutil, desigur... Cam toate, în subordinea primăriilor, diriguite de comisii de mass-media şi cultură, în fapt, birouri pline de rudele agramate ale parvenitului respectiv...

În anii '80, îndrăgostit de muzică ca toţi cei din generaţia mea, mergeam în locurile acelea zilnic. Erau acolo, cluburi de chitară, pian, tobe, cluburi de fotografie, cine-cluburi, aeromodelism, navomodelism, şi câte şi mai câte, chestii fantastice, ce mă ajutau enorm. Acum s-ar spune "formare" sau "dezvoltare personală"... Zi cum vrei...pentru mine era, o enormă bucurie!

Mă durea la bascheţi că pe uşă scria..."Clubul Muncitoresc Griviţa Roşie", "Ecran Club", "Modern Club","Ecran Club", "Casa Pionierului" sau "Înfrăţirea între picioare...aaa..popoare".. Mergeam acolo pentru că găseam oameni asemeni mie. Avizi de informaţii, dornici să înveţe, să încerce şi să experimenteze. Găseam acolo oameni maturi, pregătiţi, pasionaţi, ce ne iubeau şi ne învăţau, ba chiar pe unul mai răsărit îl şi ajutau să răzbească. Prin festivaluri, concerte, tabere artistice sau manifestări şcolare, deveneau cu timpul şi prin muncă, artişti profesionişti! Găseam acolo şi o bază materială consistentă! Materiale diverse, reviste, fotografii, informaţii de specialitate, aparatură, instrumente, echipamente de scenă, nu de ultimă generaţie însă performante şi robuste, pe care ne făceam mâna.

Dar cel mai important, toate erau accesibile! Te înscriai şi frecventai un curs. Gratuit! Ar fi multe de spus însă inutil totul, acum, aici...

Ultima mea încercare s-a numit "Atelierul Român de Cultură". La numai doi ani de la înfiinţare, aveam o echipă extraordinară, două locaţii unde desfăşuram cursuri pentru copii, săli de repetiţii, echipamente de scenă, transport, tehnicieni, management profesionist, susţineam şi produceam concerte, tabere artistice pentru copii, proiecte culturale, materiale audio-video, toate din fonduri private, bineînţeles... Două chestii ingrozitoare care mi-au afectat sănătatea tot ar fi de spus:

Prima: La cererea adresată către serviciul urbanism al Primăriei sectorului 1, în care solicitam autorizaţie pentru amplasarea pe gardul locaţiei închiriate în sistem privat, a unui banner cu numele şi descrierea activităţii, răspunsul oficial a fost următorul: "În vederea autorizării vă solicităm un proiect cadastral autorizat a locaţiei, cu precizarea exactă a numărului de canale, stâlpi de iluminat, a lăţimii deschiderii stradale din faţa locaţiei...etc" Aici m-a luminat ţiganul din colţ cu grătarul de mici...care mă iubea că făcea mate şi română la club: 

- Pune-o! Dacă te întrebă cineva, îi dai 100 de lei şi tace. Da' matale n-o să dai şpagă că eşti de "ăla pe corecte, mândru", aşa că te învăţ şi asta! Te duci la Taxe şi Impozite şi zici aşa: Vreau să vă plătesc pentru firma de la poartă! E tot şpagă. Dar e legală, că e cu statu'!"


A doua: Informare de la Registrul Comerţului Român (ONRC):
"- Având în vedere că titulatura dvs. conţine cuvântul "Român" conform legilor în vigoare, aveţi termen 30 de zile pentru a ne solicita o nouă denumire care să nu conţină cuvintele: România, Român, Naţional sau derivatele acestora."
©Victor Vurtejanu