Am tresarit. Ceva se misca in stanga mea. Inca nu deschid ochii. Mai astept o secunda. Mai am timp o secunda sau poate chiar doua, pana sa identific “ceva-ul” care mi-a facut tandari intimitatea momentului meu de liniste.
Gata..o tuse uscata si un scuipat strasnic, ma aduc cu picoarele definitiv pe pamant. In zadar tot visul. S-a dus...Visam...? Sau era doar o amintire...? Nu mai conteaza...Deschid incet un ochi. Privesc printe gene. Un tehnic cu o privire spasita, imi zambeste tamp si ma tintuieste cu varful unui cui :
- Scuze va odihneati...? Ma iertati...un foc aveti?
- Ntzzz...!
De nervi nici nu imi vine sa vorbesc. In fine omul nu are nici o vina, insa imi e ciuda ca mi-a spart gandul in mii de bucati...
- M-a scapat Dumnezeu, adaug, iar interlocutorul meu devine serios brusc.
- Scuzati…va rog, sa ma scuzati, imi pare rau ca v-am deranjat... Si incearca sa degajeze imediat.
- Nu e nimic, nu dormeam...il opresc pentru a incerca cumva sa il ajut sa iasa din impas...
- Ei, se aude ceva ? Care e treaba ?
- Nimic...stati linsitit ! Acum abia incepem sa descarcam, apoi trebuie sa coboram totul la - 400 si abia apoi incepem sa montam. Poate dupa pauza de masa sa incepeti, insa se pun luminile si stiti cum e...Pana la patru si ceva nu se misca nimic. Oricum trag americanii inainte ca asa am facut mereu. De ce nu va duceti jos ? E un aer sanatos. Face bine la plamani. Si azi e gratis...hi, hi...!
Hai ca asta e buna ! Tipul ma scoate din ale mele sa ii aprind tigara, imi serveste o mostra din plamanul lui aproape terminat insa imi recomanda cu caldura sa vizitez locatia..."cu aer sanatos"
- Da, am sa cobor !
Dar deja vorbesc singur. Tehnicul a pescuit un foc de la o „garderoba“ si acum trage cu nesat din tigara lui. Aproape ca ii pot simti aroma nesuferita. Sa te fereasca Dumnezeu de raspopotii ca mine. Acum cand stiu cat rau mi-am facut in cei 24 ani de lenta sinucidere, simt ca ma enervez. Ce ciudat e totul acum...
Imi face zambind semne cu mana, ii raspund si eu printr-un semn ca e ok ! Insa nu e ok. Deloc nu e ok cu tutunul asta...dar asta nu e treaba mea...
Brusc realizez la ce ma gandeam...daaa, pfuiii ce ciuda imi e...! Iar trebuie sa ma asez si sa o iau de la capat...Ba nu ! Nu am sa ma mai asez. Am sa umblu putin ca imi prinde bine. Scaunele astea "ecologice" de plastic sunt un pericol pe beton. Mai ales cand ai binisor peste suta de kile cum am eu...
Da, mult mai bine. Am sa ma plimb si am sa devin. Am sa devin, incet-incet consulul arab ce cauta inelul in galaxia Gemini. Primul care va intra la masa rotunda a celor 12 consilieri intergalactici unde vom incerca sa negociem protocolul care va finanta prima expeditie oficiala a gasirii inelului eliberator in galaxia Geminii.
Pfuiiii...! Gata a venit “grupul”. Incepe balamucul ! Dintre toti, cei carora le face o placere nebuna sa darame, sa faca zgomot si sa urle, sunt echipele de la “grupuri“. Clar !
...am treizeci si opt de ani, sunt actor de vreo zece ani si jur ca nu am vazut pe undeva o echipa mai plina de “personalitate” decat baietii de pe grupul electrogen. Ei sunt cei care iti aduc curent electric, de care vrei, oriunde ! Dar tot ei te lasa amar in bezna anuntand laconic:
"- Mai am motorina pentru 5 minute de curent...!"
"Motorina pentru 5 minute de curent"
schita extrasa din volumul
"Blog sau Jurnalul unui actor roman de Victor Vurtejanu"
(in pregatire)
