30 mai 2012

Ceva bun.

Una dintre cele mai bune producţii publicitare realizate în România. Are tot ce îi trebuie. Are mesaj, are coerenţă, un voice over remarcabil în persoana maestrului Rebengiuc, are în sfârşit un director de imagine în echipă, are actori profesionişti, nu este deloc agresivă dar peste toate realizează perfect ce trebuie să facă o astfel de producţie. Transmite fraţilor ceva coerent ! Lucru extrem de rar la creativii noştrii care se mulţumesc cu slogane ieftine şi la prima mână...Bravo, mie mi-a plăcut ! 

29 mai 2012

Artistul Dinu Lazăr furat şi jignit.


În România anului 2012 legile sunt făcute pentru proşti şi pentru naiviv! Mori cu dreptatea în suflet nu numai în spitale, şcoli, cazuri de retrocedări, relaţii cotractuale cu instituţii ale statului, etc...ci şi în cazul artei ! De mii de ori artiştii au fost fentaţi, minţiţi şi furaţi. Artistul, din orice domeniu, este pus în faţa unor manevre incredibile realizate cu dibăcie sau ca şi în cazul de faţă, furat cu nesimţire pe faţă şi apoi jignit şi luat la trei păzeşte de lichele!

Un artist remarcabil, un maestru de la care învăţ şi pe care îl respect este furat şi apoi batjocorit de nişte nulităţi ce se ascund cu nesimţire în anonimat. Poţi spune orice despre artist. Poţi să cumperi sau să refuzi opera sa. Poţi să admiri sau să cauţi mai departe oaza ta necesară. Poţi chiar să uiţi de artist, el va continua arderea sa indiferent de vremuri şi de timp. Artistul autentic se manifestă, precum tu spectatorule respiri...

Artistul este un barcagiu conştincios ce îşi conduce călătorul de pe un mal pe altul fără să aştepte mulţumiri...Păcat mare că un artist precum maestrul Dinu Lazăr este lăsat descoperit în faţa unor lichele, păcat că suntem incapabili să ne apărăm în front comun de nemernicie şi jeg. Căci jegul se întinde şi naşte râie...

Veţi cerceta singuri de veţi avea răgazul necesar şi veţi judeca în consecinţă fie şi numai urmărind acest ultim episod din marele furt al căciulii, practicat cu conştiinciozitate, temeinic, la scara naţională de către lichelele lăsate libere, mult prea libere...

Fotografie realizată de Dinu Lazăr

28 mai 2012

După dealuri.


Felicitari regizorului Cristian Mungiu, Cosminei Stratan şi Cristinei Flutur care au primit premiul Festivalului de Film de la Cannes pentru filmul "După dealuri". Filmul este inspirat de cazul exorcizărilor de la mănăstirea Tanacu.
Fotografie preluată de aici

25 mai 2012

24 mai 2012