30 mar. 2012

Fuga.

“A zice unui om “te iubesc” înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată. Sigur că fiecare dintre noi doreşte ca morţii săi să se mântuiască. În această dorinţă oamenii exagerează mult calităţile celor plecaţi, iar defectele aproape că nici nu le mai văd. Dar cine ştie, poate că această vedere este cea adevărată ? Poate că dragostea are dreptul să exagereze binele şi să nesocotească răul ?

Poate că tocmai această dorinţă Îl face pe Dumnezeu să răspundă potrivit dragostei noastre, şi nu potrivit păcatelor ? Dacă este aşa, atunci şi moartea are rostul ei. Rostul morţii este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.


fragment din Savatie Baştovoi, Fuga spre câmpul cu ciori. Amintiri dintr-o copilărie ateistă, Editura Cathisma, 2012

28 mar. 2012

Cursuri de Chitară.


 vă oferă:
CURSURI DE CHITARĂ

Teorie şi practică pentru începători şi avansaţi.
Materia predată este folk, country, blues pentru chitara acustică şi rock pentru chitară electrică (numai pentru cei avansaţi)
Durata şedinţei: 1 oră

Se pot înscrie persoane cu vârsta cuprinsă între 7 şi 50 ani.

0722 414 972

26 mar. 2012

Ce mai urmează ?


După eşecurile penibile cu producţii gen "Cântarea României" redenumite pompos şi americăneşte dar care în esenţă urmau strict linia prin care brigazile studenţeşti erau scoae din producţie pe motiv de cultura maselor, vezi "xfactor - vocea României" samd...în care vezi Doamne amărâtul din fundul ţării ajunge star tv...acum o nouă modă bântuie "casele de producţie" aflate în imposibilitatea de a crea produse originale, emoţionante cu adevărat sau măcar...autentice. Hai să băgăm în noi fraţilor! Sub orice formă, în orice chip, sub orice scuză!

Toată lumea găteşte! De la paraşute la marii comici ai ecranului, politicieni şi economişti aprigi, toată lumea te invită să bagi în tine în prim-planuri scoase HD ! Şi nu ar fi nimic...dar vezi aceleaşi şi aceleaşi personaje reciclate la nesfârşit care ieri erau incapabile să cânte, astăzi să gătească...mâine să sară probabil din avion. Poate uită chiumpalacii să plieze mătasea...

23 mar. 2012

Iată Mirele.

"Cântările Postului Mare", o culegere de cântări psaltice adunate pe un album audio, gândit şi realizat împreună cu părinţii, fraţii şi vieţuitorii Mănăstirii Sinaia în anul 2005. O întâlnire rară, o realizare minunată creeată cu emoţie pentru perioada postului Mare, când sufletul îşi caută renaşterea şi nădejdea.

Mai jos puteţi asculta un fragment din minunata cântare "Iată Mirele" iar de vă veţi regăsi fie măcar pentru o clipă, înseamnă că eforturile şi jertfa noastră nu a fost în zadar...

Manastirea Sinaia - Iata Mirele

Iată, Mirele vine în miezul nopţii
Şi fericită e sluga pe care o va afla priveghind
Iar nevrednică-i aceea
Pe care o va afla lenevindu-se.
Vezi, dar, suflete al meu,
Cu somnul să nu te îngreuiezi
Ca să nu te dai morţii
Şi afară de Împăraţie să te încui
Ci te deşteaptă, strigând:
Sfânt, Sfânt, Sfânt
Eşti Dumnezeul nostru,

Pentru rugăciunile născătoarei de Dumnezeu
Miluieşte-ne pe noi !