21 ian. 2012

Sfârşitul ca început.


Şi cum toate îşi găsesc sfârşitul ca şi începutul în lumina lui Hristos, am găsit brusc ninsoarea ce s-a lăsat atât de aşteptată, făgaşul pe care să îmi recapăt bucuria de a construi. Chiar departe de lumea dezlănţuită, bucuria de a putea ridica cu muncă şi jertfă din visele tale am găsit că este un gând tocmai potrivit ninsorii ce a început să cureţe de azi noapte oraşul gri...

20 ian. 2012

Iri preşedinte şi Chilian prim ministru!

În a 7 zi de când România este în stradă desprind uşor un adevăr tragic pentru ceea ce trăim. Chiar dacă norodul cu greu şi destul de târziu se urneşte, tragedia nu poate fi depăşită...Nu avem sau mai bine spus nu mai avem lideri...personalităţi!

Analizaţi singuri cum adulmecă, îşi organizează mitinguri paralele, se învârt şi dau târcoale hienele jupuitoare. Sunt din oră în oră pe teveuri...Ba şi venerabilul "iri" pe la nenea voiculescu în ogradă, tuns şi gata de încorporare ne-a re-răsărit...Dar un lider adevărat, capabil să absorbe tragedia naţională, un om cu dragoste de Dumnezeu care să inspire gloata deznădăjduită ce speră încă în minuni, din păcate nu mai avem...

18 ian. 2012

Pupat piaţa endependenţei.

Ca şi conceptul despre muncă, criza la români respectă întru tocmai litera vizionarului Caragiale. Vasăzică maurul şi-a refuzat locul în istorie repliat rapid în tabăra cotonogarilor, meşterul bordurilor a şi lansat super oferta de primăvară în domeniu:  "borduri de cauciuc pentru a preveni violenţele de stradă"  emigranţii şi diasporii bălăcărindu-ne cu "vai dragă ce imagine proastă are ţărişoara noastră dragă în afară..." şi că "vai cum se poate...???" şi bla, bla,bla...ascunşi călduţ la umbra serviciului social ce îi mânjeşte în fiecare lună cu suta de euro...iar şmecherii după ce au încins telefoniada şi plimbările prin taberele cu scut diplomatic au răsărit în toate teveurile "la prime time" să dea mortului sărutarea de pe urmă...

Rămân proştii să stingă lumina şi să rupă uşa ghişeurilor...căci în 3 zile începe colectarea impozitelor. 

P.S. Şi dacă îl plăteşti tot, cuminte şi disciplinat ai şi o reducere de 0,5% ! 

16 ian. 2012

România e în stradă.


Deşi nu e clară cine sunt derbedeii şi cine sunt oamenii serioşi, de ieri noapte în oraşul gri a început ceva. Cu siguranţă va continua...Lipsa de transparenţă şi decizie a unui guvern laş ce stă în genunchi va alimenta focul ce a început să pâlpâie.

Nu e treaba să dau verdicte, toţi avem dreptul la opinie. Că se putea face paşnic ceva, îmi este greu să cred. De ce ? Păi dacă erai pe străzi  în '89 sau '90 te prinde-ai iute că e acelaşi vals. Paşii, intonaţia, ritmul sunt identice. Diferă costumele. Acum se preferă cotiere, jambiere, mănuşi...pe lângă recuzita cunoscută...scut, dube, civili cu walkie-talkie, etc...

Ce e îmi e clar e că punctul de fierbere a fost atins şi de aici încolo nu mai este cale de întoarcere. În '89 românii au sărit pentru un maghiar, în 2012 pentru un palestinian, pare că niciodată pentru ei...

14 ian. 2012

În curând !







Una dintre activităţiile foarte apreciate de copii în taberele de creaţie organizate de noi în anul 2010 a fost şi realizarea de aranjamente decorative din materiale naturale. Noul club dedicat "Micului Artist" pe care îl vom inaugura în strada Pavlov (piaţa Domenii) din sectorul 1, Bucureşti va găzdui pe lângă cursurile de pian, chitară, actorie şi acest gen de activităţi creative ce se bucură de un real interes din partea celor mici, prea mult înconjuraţi de tehnică şi maşinării menite să îi izoleze.

Proiectul "Micul Artist" îşi găseşte astfel un loc permanent dedicat celor mici, un centru cultural şi educaţional atât de necesar în această izolare generală guvernată doar de IT, mall-uri şi o lipsă totală de iniţiativă în domeniul educaţiei.