"Dar piloţii orbi stau surâzători la cârmă, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla. Şi acesti oameni, conducători ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bună-credinţă, şi cu bunăvoinţă; numai că, aşa orbi cum sunt, lipsiţi de singurul instinct care contează în ceasul de faţă – instinctul statal – nu vîd şuvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pământ românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia şi meseriile care dispar lăsând locul altor neamuri…
Nu simt că s-au schimbat unele lucruri în această ţară, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã. Uneori, când sunt bine dispuşi, îţi spun că n- are importanţă numărul evreilor, căci sunt oameni muncitori şi inteligenţi şi, dacă fac avere, averile lor rămân tot în ţară. Dacă aşa stau lucrurile nu văd de ce n-am coloniza ţara cu englezi, căci şi ei sunt muncitori şi inteligenţi.
Dar un neam în care o clasă conducătoare gândeşte astfel, şi-ti vorbeşte despre calităţile unor oameni străini – nu mai are mult de trăit. El, ca neam, nu mai are însă dreptul să se măsoare cu istoria…
Că piloţii orbi s-au făcut sau nu unelte în mâna străinilor – puţin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnă un stat. Şi asta e destul ca să începi să plângi.”
text: "Piloţii orbi" – Mircea Eliade [Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]
