Despre un maestru al scenei poti spune multe cuvinte frumoase. Poti chiar sa adaugi putin suflet si aproape sigur va iesi un laudatio vibrant si emotionant. Despre maestrul Mihai Niculescu, actor societar al Teatrului National Bucuresti, vorbesc in parte, rolurile create de acest spirit incredibil, in cei peste 40 de ani de cariera artistica, caruia i-a daruit pas cu pas, energie creatoare, devotament si onoare. Avand sansa sa pot lucra alaturi de domnia sa, eu spun doar atat: Ma simt ocrotit!
In acest nou Ev Mediu, in care valorile se inlocuiesc machiavelic cu tinichele vopsite strident, bunul Dumnezeu a ingaduit ca inca odata sa pot sa parcurg cursul nescris al marilor maestrii ai scenei. Adevar, rigoare si emotie, eleganta, clasa si rasa cu care lumineaza fiecare intalnire cu publicul, inteligenta actului scenic, bunul-simt pe scena si bunul-simt in viata, pe care trebuie sa le aiba
un actor, sunt cateva lectii daruite cu dragoste si credinta, de maestrul Mihai Niculescu, in repetitiile si reprezentatiile cu spectacolul "KGB contra CIA" in regia lui Armand Calotă.
Alaturi de Dem Rădulescu, Ion Cojar si Mihail Stan, intalnirea cu maestrul Mihai Niculescu mi-a daruit puterea de a continua, energie si sens! Multumesc domnule, Mihai Niculescu!
"Cand am intrat eu ca actor in Teatrul National, am prins pe Calboreanu, Giugaru, Fintesteanu, Birlic, Marcel Anghelescu, Cozorici. Alta generatie: Damian Crasmaru, Carmen Stanescu, Elvira Godeanu... daca-i insir pe toti …. Asta era lumea teatrului pe care am prins-o eu! Se pastra scoala de teatru, scoala de vorbire a Teatrului National …. Nu e nici o idee peiorativa, va rog sa ma credeti, e alt fel de a vorbi si de a rosti. Se invata de la maestri. Eu jucam un paj in Apus de Soare, cu maestrul Calboreanu. Dimineata la ora 9.30 am batut la usa, [maestrul Calboreanu] era deja imbracat, il am si acuma în fata ochilor, cu peruca alba, cu barba alba, costumul cu hermina pe el si sprijinit cu mainile pe sabie. “Intra!” Am intrat, zic “Sarut mana maestre!” “A!...” El ma stia. “Puiule, tu stii textul?” “Da, maestre”. “Bine?” “Bine!” “Ma, foarte bine?” “Foarte bine, maestre!” “Bun! Tu sa te uiti in ochii mei, atat. Ai inteles?” “Da, maestre...” “Du-te!”. Si-am plecat. Si-am intrat in scena. Cu niste emotii, nu pot sa va spun! Si m-am uitat in ochii lui, asa cum mi-a spus. Am jucat cu mari actori: nici unul dintre ei, de cea mai mare cinste, de cea mai mare onoare, nu m-a condus din ochi cum m-a condus maestrul Calboreanu! In asa fel ca am iesit cu aplauze. (…)
