Ne
încuraja permanent, neforţând nimic. Zâmbind răbdător, înţelegând rapid
că în mare parte, generaţia sa de atunci de elevi-regizori, nu avea
mare aplecare asupra artei, ci erau doar simpli vânători de premii şi
posturi administrative, ne stimula pe noi, elevii-actori. Înlăturând
barierierele sistemului pedagogic, ne-a încurajat să studiem arta
costumului, a machiajului, scenografie, lumini, scenotehnică,
dăruindu-ne astfel prima lecţie de supravieţuire în branşă: "Când ai de a
face cu incapabili sau impostori, te salvezi singur!"
Împreună
cu maestrul Moisescu petreceam multe nopţi în Facultatea de Teatru,
învăţând să descifrăm complicatul limbaj al scenei. Situaţii scenice,
trasee, motivaţii, relaţii scenice, racorduri de stare...şi câte şi mai
câte. Aşa am început să descopăr întregul, în Arta Spectacolului. Căci
actorul, deşi parte importantă şi necesară, el singur, nu înseamnă
nicidecum Spectacol...
Studiam serios, trăgeam de noi într-un
ritm frenetic, acumulând clipă de clipă, mânaţi precum mânjii, de un
profesor şi un Artist generos, născut parcă pentru a tălmăci Arta
Dramatică, dornic de Viu şi de Adevăr. Fără încrâncenări, cu har şi
zâmbet a dărâmat zidul (im)pus de sistem, dăruind fiecăruia după putinţă
şi pricepere.
Valeriu Moisescu face parte din promoţia de aur a
Institutului de Teatru din Bucureşti, absolvind la clasa de regie
îndrumată de profesorul George Dem. Loghin în anul 1956. A avut colegi
pe Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Mihai Dimiu, Sanda Manu. Pe
scenele teatrelor din Bucureşti, Galaţi, Oradea, Ploieşti, Iaşi,
Craiova, Sankt-Petersburg a realizat peste 120 de spectacole
A
ucenicit pe lângă regizorii Ion Şahighian şi Crin Teodorescu. A prins
vibraţia spectacolelor lui Alexandru Finţi, rafinamentul lui Moni
Ghelerter, vitalitatea şi verva stăpânite de maestrul Sică Alexandrescu.
A văzut jucând pe: Birlic, Alexandru Giugaru, Ion Finteşteanu şi Marcel
Anghelescu. A dirijat în scenă pe Olga Tudorache, Toma Caragiu, Ştefan
Mihăilescu Brăila, George Constantin, Ion Marinescu, Mihai Mereuţă sau
Ştefan Bănică. Din 1971 ca profesor universitar la U.N.A.T.C.
"I.L.Caragiale" Bucureşti, a format şapte promoţii de regizori.
Silviu
Purcărete, Mihai Manolescu, Cristian Hadgi-Culea, Dragoş Galgoţiu sunt
elevii uneia dintre personalităţile cele mai discrete şi mai dăruite
proiectului artistic românesc. Partener de viaţă al actriţei Mihaela
Juvara, maestrul Valeriu Moisescu, om cald şi bun, m-a învăţat definitiv
că:
"Problema reală a teatrului nu este aceea de a înfăţişa viaţa pe scenă, ci de a face ca scena să capete viaţă..."
Durere, lipsă de speranță, lipsă de încredere în orice viitor, dorința acută de a fugi oriunde... Nu tot ce am văzut am putut fotografia. O explozie a răului absolut, a inumanului, a tot ce este mai rău în ființa aproapelui. Mineriadaele au fost cumplitul moment al începutului distrugerii speranței, cum a fost și acel 10 august 2018, cum, în rații mici, vedem în fiecare zi, ca un zgomot de fond, nu că ar fi cineva cu bâte și bastoane pe stradă să ne arate ce e bine și ce nu.
