"Îmi
plac actorii buni, înnăscuţi, cei care ştiu şi pot să înţeleagă că
imaginaţia substitutivă este cea mai mare calitate a unui actor, adică
capacitatea de a se pune în locul altuia. Pe de o parte, importantă
este acţiunea, iar pe de altă parte, seriozitatea, pentru că arta
actorului nu este improvizaţia care se vede acum în tot soiul de
producţii, mai ales la televiziuni, unde una-două, câte un amator se
trezeşte actor."
Venerabilul
profesor, actor şi regizor din strălucita galerie de maeştri ai artei
dramatice pe care i-a avut şcoala românească de teatru şi film, spiritul
ce a dăruit scenei din arderea sa, actori talentaţi, regizori şi
producţii artistice de o calitate remarcabilă, se numeşte Ion Cojar.
Am avut bucuria de a fi unul dintre cei care au simţit generozitatea şi
dragostea maeştrilor Dem Rădulescu şi Mihail Stan, dar am fost ocrotit
de soartă beneficiind de încă o şansă unică. Aceea de a fi acolo, în
arena greilor, unde eşti singur. Este zona unde neputinţa, laşităţile şi
slăbiciunile nu îşi găsesc loc. Pentru că Dumnezeu a îngăduit să îl
întâlnesc pe maestrul Ion Cojar, am aflat ce înseamnă "groapa cu lei" pe
Scena Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, unde am fost actor, o bună
perioadă din viaţa mea.
Acest
adevărat "geambaş de talente" cum era alintat de maestrul Dem
Rădulescu, căuta încă din şcoală alături de profesorii de actorie, de
dicţie, de balet, de istoria teatrului şi de alte discipline necesare în
formarea viitorului actor, pe cei ce vor rămâne ancoraţi în această
artă. Pentru că dânsul, considera necesară evoluţia. Drumul aduce
experienţă şi anticorpi. De aceea: "Un profesionist nu devine isteric când busola se defectează sau panica s-a instalat".
Şi ne punea la treabă, poate şi pentru că anticipa ce va să vină...
De aceea, alături de Natalia Călin, Eugenia Șerban, Monica Davidescu,
Vlad Zamfirescu, Marius Florea Vizante, Ionuț Ciocia, Radu Zetu, Ovidiu
Niculescu, Marius Rizea, Cristi Creţu, Gheorghe Ifrim, Mihai Brătilă şi
alţi colegi, am reuşit să ridicăm producţii artistice pe diverse scene
încă din anii de şcoală. Pentru că în primul rând am fost educaţi, apoi
ni s-a acordat încredere. Niciodată nu a existat faţă de noi aşa numitul
conflict dintre generaţii, sau celebrul "vezi drăguţă că urmează
monologul meu, un pas mai în spate, rogu-te" şi pentru că aveam deasupra
girul maeştrilor Ion Cojar, Dem Rădulescu, Valeriu Moisescu şi alţii,
ce ne-au transmis un mesaj.
În mare, parte educaţia unui actor, mai ales a unui actor tânăr,
înseamnă asumarea acestui mesaj. Din păcate, socialul care a doborât
artisticul şi spiritualul, a făcut ca acest mesaj să nu mai fie aplicat,
cunoscut şi astfel transmis celor tineri. De aceea, şi în Arta
Actorului la fel ca şi în alte domenii astăzi, a apărut impostura şi
improvizaţia amatoricească.
"Acum
percep o alterare foarte gravă a calităţii artei actoriceşti. Văd ceea
ce se întâmplă în special cu actorii profesionişti care sunt solicitaţi
de televiziuni şi care au început să piardă din criteriile calităţii.
Cred că trebuie făcut o insurecţie împotriva decăderii calităţii
actoriei”, spunea Ion Cojar.
„O poetică a artei actorului", una dintre cărţile scrise de maestrul
Cojar, va ridica nişte semne de întrebare celor dornici de a lupta
împotriva imposturii, mai ales în breasla noastră. Dar acele vremuri
apar acum încă foarte departe. Maestrul s-a stins, comemorat de curând
doar de câţiva actori, foşti studenţi şi un regizor, la chemarea unui
suflet inimos, moştenitoarea unei averi spirituale excepţionale,
talentata actriţă a Teatrului Naţional Bucureşti, Irina Cojar. Căci
poate când Irina, alături de tinerii săi colegi, vor deschide comoara de
scrieri, note, proiecte şi mai ales gânduri şi vise ale maestrului
Cojar, vom regăsi câte ceva din Nădejdea, atât de necesară, renaşterii.
„Cel mai mare duşman al teatrului este teatrul" amintea, pentru
cei ce pot încă să audă, creatorul şcolii de metodă în Arta Actorului,
ca artă a trăirii scenice. Ion Cojar a iubit nespus actorul, de aceea: "Decizia
Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a înfiinţa, la liceele de artă,
specializarea actorie, este cea mai mare eroare care s-a putut întâmpla
în decursul istoriei teatrului românesc. Este o crimă pentru elevii
talentaţi să cadă pe mâna unor profesori nepregătiţi, care-i strică până
la examenul de admitere în Academia Naţională de Artă Teatrală şi
Cinematografică".
Pentru
prima dată în regia lui Ion Cojar am reuşit să construiesc un personaj
pe cât de evitat de toţi, pe atât de ofertant: Zaharia Trahanache din "O
scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale. La cei 24 sau 25 de ani pe care
îi aveam atunci, am început să înţeleg încet-încet unde mă aflu, cine
sunt, ce se poate face şi ce drum am de parcurs în aceasta branşă.
Dincolo de rol, de aplauze sau critici, mi-a încolţit un gând care nici
astăzi nu s-a stins...
În calitate de Director General al Teatrului Naţional Bucureşti, domnul Ion Cojar este cel care a organizat SINGURUL
concurs public naţional prin care tinerii absolvenţi de Facultate de
Teatru, au reuşit să devină actori pe cea mai mare scenă a ţării. Să
angajezi prin concurs public 15 tineri absolvenţi, a devenit acum o
cumplită neputinţă pentru directorii teatrelor româneşti, care mai de
care...senatori, deputaţi sau.. proprietari de ranch-uri spectaculoase.
Gândiţi-vă numai că următorul director după înlăturarea maestrului
Cojar, căruia nu am să-i pomenesc numele acum, a reuşit performanţa de a
concedia într-o singură zi 35 de actori, lăsându-i pe drumuri...!
Veţi găsi aici
date biografice, spectacole şi alte informaţii despre bogata activitate
a Artistului Ion Cojar, însă cred că trebuie spus ceva, ce nu va apărea
în nici o notă de C.V., referinţă sau bibliografie. Şi anume,
continuitatea şi jertfa. Dincolo de Credinţă în această Artă, fără
componenta statorniciei şi a jertfei, lupta este pierdută. Cine să
cuantizeze orele de zbatere, de repere şi praguri psihice pe care le
aduci unui personaj ? Cine este capabil să petreacă calvarul din umbra
arlechinului înainte de a se urca în baia de lumină ? Ucenic destoinic
al altor maeştri, Şahighian, Beate Fredanov, Moni Ghelerter, Al. Finţi,
artistul, Ion Cojar ne-a dăruit jertfa sa. În ea, tinerii actori ai
mileniului III vor găsi mijloace de a reuşi, dincolo de salar, măreţie
sau decădere. Jertfa, filonul autentic al emoţiei subtile, sub care Arta
Actorului va reuşi să renască.
Voi
rămâne recunoscător acestui minunat izvorâtor de artă ! Ultima frază
dăruită mie, strângându-mă tare de mână, când ne-am regăsit doar în
calitate de spectatori, stingheri şi alungaţi, intuind admirabil povara
pe care o port de ceva vreme, şi-a găsit loc veşnic în inima mea. Jar şi
lumină, atâta vreme cât voi putea încă să lupt aşa cum am fost învăţat
să o fac, rămân baza de la care pot iniţia încă proiecte culturale,
spectacole independente şi încă câteva mici sarcini pe care mi le-am
asumat, în Credinţa de a nu risipi darurile pe care le-am primit.
Mulţumesc, maestre Ion Cojar !
"Creaţia
autentică e unică indivizibilă şi irepetabilă. Orice reluare e altfel
dar tot într-un fel unic. Aceasta e o consecinţă a manifestării
globalităţii, a spontaneităţii ca fenomen sincretic specific, prin care
se relevă geniul de moment care se manifestă la orice om când acesta se
află în situaţii limită când fără a fi pregătit ceva dinlăuntrul lui îl
împinge să facă sau să spună exact ceea ce trebuie, ca să iasă dintr-o
situaţie critică."
Ion Cojar
