12 mar. 2020

Cursuri de Chitara


Cursuri de chitara pentru incepatori si avansati. Se predau elemente de teorie muzicala, practica instrumentala si armonie. Studiem folk, country, blues si rock iar fiecare elev isi poate alege stilul pe care il doreste, atat la chitara acustica cat si la chitara electrica. 

Contact: contact@actoru.ro 
©Victor Vurtejanu

8 mar. 2020

Nunta lui Krecinski - Sold Out!



După A.V. Suhovo-Kobilin. Regia Mihai Bendeac. 
Joi, 12 martie ora 19.00, la Teatrul de Comedie.

Distributia: 
Liviu Pintileasa, Mihai Bendeac, Vlad Dragulin, Mihaela Teleoaca, Victor Vurtejanu, Gloria Gaitan, Lucian Ionescu, Marius Drogeanu, Serban GeorgeviciMatei Arvunescu, Bogdan Ghitulescu.

Scenografia Iuliana Vilsan. Efecte speciale Vlad Grigorescu. Muzica Carla's Dreams. Soundtrack Mihnea Irimia. Regia tehnica Alina Barbu

©Victor Vurtejanu

28 feb. 2020

Spectator Manifest


Daca in Romania anului 2020 exista inca spectacol autentic, este si pentru ca exista acest caracter special de spectator. Care se pregateste, care cauta, planifica din timp, atent, profesionist si care isi doreste la fel de mult ca si artistul, ca magia si nobletea artelor sa nu se piarda.

Marasmul general, lipsa de spatiu afectiv, nonsalanta cu care incultura este lasata sa cucereasca teritorii morale, are alternativa. Aceaste spectacole, ce ordonat isi asteapta intalnirea cu spectatorul dornic si pregatit de actul artistic, este din punctul meu de vedere, un manifest. L-am primit cu mare bucurie si multa emotie de la un spectator. Inca o dovada ca spiritul si seva nu au disparut in bezna mintii avide de consum si virtual. 

Interactiune reala cu arta, pentru care trebuie sa te pregatesti inainte de a o patrunde, reperele culturale, sistemul de referinta, toate sunt necesare in mod fundamental. Spectatorul este elementul fundamental de care actorul nu se poate lipsi.

Daca exista inca actori care isi respecta arta si care vor sa o slujeasca pana in ultima clipa este poate si pentru ca exista acest caracter de spectator. Multumesc doamnei Simona Georgescuspectator atat de necesar, activ, fidel si avizat. Stiam ca exista si ma bucur enorm. Inseamna ca nu este totul pierdut.

©Victor Vurtejanu

17 feb. 2020

Nenea Paul, ultima scena


Actorul Paul Talaşman a parasit astazi scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", unde activa cu succes. Alaturi de familie, l-am insotit o mana de actori, tehnicieni, colegi, prieteni... Sincere condoleante familiei....Dumnezeu sa il odihneasca in pace !

"Doamne, ce de lucruri interesante se pot spune despre aceasta meserie frumoasa, dar grea! Meseria de actor implica o sanatate de fier si o gama variata de posibilitati de exprimare artistica. Nu e o joaca aceea cu publicul... e o vorba de mult vehiculata la artisti ... Hai sa-ti spun ca meseria asta te poate imbatrani intr-o noapte..."
Paul Talaşman

foto ©Victor Vurtejanu
©Victor Vurtejanu

14 feb. 2020

Unire in gunoi


Sunt obosit, abia am coborat din scena dupa un spectacol frumos dar greu de dus. Peste trei ore, multa tehnica si repere, samd...Am decis totusi sa impartasesc cu voi, ce ma doare. Cand va ajunge la voi aceasta postare va fi deja 14 februarie..."ziua indragostitilor".. hmm...in fine...!

Ce nu se vede in filmarea de ieri (primul live personal) este aceasta secventa. Am gandit mult daca sa public aceasta fotografie sau sa o pastrez...sau sa o trimit cuiva dispus sa ma asculte...Inutil totul! Pentru ca m-a cutremurat, am decis sa o public aici. Inca sunt oameni responsabili si poate distribuita de voi...

Voi face o singura remarca, adresata celor care nu sunt din Bucuresti si ar putea crede ca fotografia este facuta intr-o mahala la marginea orasului. Nu prieteni, nu este o periferie! Este parcarea centrala din.. atentie:

"CENTRUL ISTORIC AL BUCURESTIULUI". Sau "Centrul Vechi" sau...cum apare el pe toate hartile tiparite pe bani grei si aplicatiile GSM: "Old Town"

Inconjurata de carciumi luxose, statui, alei pavate si lumini multicolore, aceasta "parcare"... o mizerie complet neamenajata, plina de noroaie si gunoaie aruncate de valma, asezonata cu mirosuri respingatoare, in care cei care vin sa se distreze in "Old Town", imbracati "ultimul racnet", parfumati si pomadati, isi coboara lenesi pantofii scumpi in noroi si in gunoaie.

Masinile luxoase, femeile cochete, machiate si accesorizate, bajetii pensati...intra fara nicio apasare, in aceasta cocina. Uneori stramba din nas la mirosurile fetide...cautand o poteca prin mocirla.

A trecut Ianuarie, am serbat Unirea? Gaaata! 
Retragerea cu torte in pas de defiliare, filmată HD de toata media! 
Portretul lui Cuza poate sa coboare linistit langă lada de gunoi! 
Caci acolo suntem si noi. 

Si tu si eu...
©Victor Vurtejanu

6 feb. 2020

Bucium si oamenii sai


La poalele muntilor Fagaras, in apropierea satului Bucium, o experienta de neuitat, o poveste de viata rara, cu oameni care stiu si pot sa construiasca statornic, cu Credinta, Nadejde si Dragoste! 

Familia Sandru, ieromonahul Sava Lazea, parintele Modest, vietuitorii sfintei Manastiri Bucium, Daniel Moga, laolata cu minunata sa familie, precum si prietenul, Dan Teodorescu, vor ramane mereu in mintea si in sufletul meu.

©Victor Vurtejanu

5 feb. 2020

Nunta in februarie


Nunta lui Krecinski, după A.V. Suhovo-Kobilin, la Teatrul de Comedie.
cu: Liviu Pintileasa, Mihai Bendeac, Vlad Drăgulin, Mihaela Teleoaca, Victor Vurtejanu, Gloria Gaitan, Lucian Ionescu, Marius Drogeanu, Serban Georgevici, Matei Arvunescu, Bogdan Ghitulescu.

Regia Mihai Bendeac. Scenografia Iuliana Vilsan. Efecte speciale Vlad Grigorescu. Muzica Carla's Dreams. Soundtrack Mihnea Irimia. Regia tehnica Alina Barbu

13 Februarie, ora 19.00

26 Februarie, ora 19.00

Foto Mihnea Irimia - mihnelis.ro/

©Victor Vurtejanu

23 ian. 2020

Nae


Sute de kilometri parcursi impreuna pe osiile unor microbuze care ne-au tasat meticulos spatele si nervii, camere de "hotel" low-cost care ne-au facut sa radem nervos in noptile din turnee, amaraciunea comuna care ne-a macinat cand asa-zisii "impresarii" ne trageau tepe grandioase, scriindu-ne hartii in locul platii onorariilor cuvenite. Emotiile, dar si bucuriile cand reuseam sa punctam, ridicand impreuna scene, in spectacole fara cap si fara coada... pranzurile luate pe fuga prin benzinarii, clipe de viata extraordinare petrecute in munte alaturi de familile noastre, zambetul sau trist cand "media" il asalta cu ineptii, destinul fantastic ce ne leaga pe amandoi de clipele tragice ale lui 4 martie 1977 si cate si mai cate, stari fabuloase si aduceri aminte, care ne-au legat indestructibil.

Alexandru, poreclit simplu "Nae" de cei cel iubesc, intelectual desavarsit al generatiei sale, vesnic cu o carte in mana, ma suna la telefon nu ca sa se planga de un necaz, ci ca sa intrebe de un nou depozit de carte deschis pe strada mea... El cu minunata sa biblioteca, el, vesnicul pasionat de lectura, de teatru, de marii actori, el, enciclopedie de spectacole, consumator inrait de premiere, el, ce merge stoic sa vada orice noua productie, fie chiar si prin subsoluri insalubre denumite pompos "teatru", el, ce nu scrie insa nici un rand, dar care iti acopera un drum Bucuresti- Targu Mures fara nici o sfortare, povestind tot ceea s-a intamplat pe scena, acolo. Trecand prin fiecare replica a personajelor, ridicand cu un zambet si un spirit, moralul tuturor. El, reusind sa ramana, cum nefericit l-au alintat regizorii, un ilustru comic, el, marele tragedian in fapt, nedescoperit de nimeni dintre cei care l-au distribuit ani la rand, ramane dincolo de toate, prietenul meu de suflet!

A fost acolo cu totul, cand viata a tinut sa ma invete lectia umilintei si deseori, eu nu am reusit sa ii fiu aproape atunci cand lupii il asteptau la usa stanii sale... Privind acum, imi aduc aminte cand i-am facut aceasta fotografie. Si stiu ca si el isi va aduce aminte. Pentru ca dincolo de vorbe, noi putem sa tacem, comunicand mult, mult, despre lumea noastra. Care astazi, nu mai este. 

Asa ca totul este doar o calatorie impreuna, pe o planeta de vis!

©Victor Vurtejanu

Redeschidem stagiunea EDB



Teatrul Principal 
prezinta comedia:
de Nicole Dutu

Distribuţia: Carmen Tanase, Ion Ionut Ciocia, Victor VurtejanuMaria Radu/Radita Rosu, Silvia Stanciu, Calina Epuran, Razvan Banica si Gabriel Fatu. Scenografia: Simona Marcu. Costume: Geanina Punkosti. Regia artistica: Razvan Oprea

Duminica, 26 ianuarie, ora 19.00, la Centrul Metropolitan de Educatie și Cultura “Ioan I. Dalles”. Bilete aici.

©Victor Vurtejanu