19 aug. 2017

27 de pasi


Despre maratoane si ultra maratoane, despre 6633 Ultra Arctic dar si despre satul din Bistrita, cartea "27 de paşi a lui Tiberiu Uşeriu" te poarta iscusit prin experienta de viata a unui luptator.

Dincolo de inedit, de farmec, de umorul subtil si de curajul marturisirilor, am ramas impresionat de intalnirea cu sine a luptatorului. Aceasta unica si exceptionala sansa de a renaste. 

Cei 27 de pasi, cat masoara curtea inchisorii din care Tibi viseaza sa scape, pot fi repetati de oricate ori, in tot atatea directii din momentul in care afli cu adevarat cine esti. 

"Lumea ma stie drept alergator de anduranta. Ce nu stie, insa, e povestea vietilor mele paralele. Am fost pe rand: sluga la ciobani pe Bargaie, porcar in armata romana, azilant politic in Berlin, pizzar intr-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sarb, martor intr-o galerie de alba-neagra in Gran Canaria si autor de jafuri armate. Am evadat din doua inchisori europene, dar nu si din a treia.

Vanat prin Interpol, am devenit client al unei puscarii de maxima securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit la apel din propria tinerete, inchis complet singur intre 4 ziduri albe, foarte groase.

Cei care au auzit de mine dupa ce am castigat 6633 Arctic Ultra vor descoperi in aceasta carte povestea mea asa cum n-o stie si n-a auzit-o nimeni, niciodata." 

Fotografie: Victor Vurtejanu
6633 Ultra Arctic, unul dintre cele mai dificile ultramaratoane din lume, desfăşurat de 9 ani la Cercul Polar şi în care concurenţii trebuie să parcurgă 563 de kilometri în 180 de ore.

Citeste mai mult: adev.ro/o4s10r
6633 Ultra Arctic, unul dintre cele mai dificile ultramaratoane din lume, desfăşurat de 9 ani la Cercul Polar şi în care concurenţii trebuie să parcurgă 563 de kilometri în 180 de ore.

Citeste mai mult: adev.ro/o4s10r

10 aug. 2017

Pittiş - Îndem


"nu va mai lasati constransi de nimeni si de nimic,
nici de vremuri, nici de oameni, fara ura, fara regrete si resentimente mergeti inainte ca si cum timpul n-ar exista.

eliberati-va de tot si de toate cu gandul ca trebuie sa traiti pentru si in adevar
caci doar adevarul va va face liberi si numai liberi fiind veti putea atinge in viata fericirea...
 
in rest, prieteni, nu uitati ca in curtea scolii, sub nuc, seara, se strang tinerii pletosi si canta la chitara..."

IN MEMORIAM FLORIAN PITTIŞ
4 octombrie 1943 - 5 august 2007
 

22 iul. 2017

S.O.S. - A.V.C. mulţumiri


S.O.S. - A.V.C. 
Cu ajutorul celor care au donat şi au susţinut Campania S.O.S. - A.V.C. astăzi 21 iulie 2017 am reuşit să achiziţionăm şi să montam în secţia Neurologie a spitalului Elias două aparate de aer condiţionat marca Kyato - K12.



Carmen Tănase, Iarina Damian, Jelica Strukar, Corina Carp, Corina Moraru, Mihai Simona, Ana-Maria Ivaşcu, Andreea Puia, Melania Bontea, Camelia Argeşanu, Mariana Vînătoiu, Steluta Aty, Monica Eftimiu, Gabriela Ioniţă, Daniela Minoiu, Daniela Constantinescu, Crenguţa Hariton,  Adriana Gheorghiu, Ioan Bătinaş, Dinu Lazăr, Cătălin Dobrescu, Silviu Fologea, Gabriel Zamfirescu, Mircea Gheorghiu, Sorin Păun,  Andrei Rusu, Nae Alexandru, Voicu Rădescu, Cătălin Săvulescu, Adrian Grăjdeanu, Dabija Octavian, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Horaţiu Grivei, Paul Păun, Nedea Florin, Dan Teodorescu, Dragoş Cristea, 5 Donatori (au dorit sa ramană anonimi) şi Victor Vurtejanu. Toţi aceştia au fost precizaţi într-un act adiţional contractului de sponsorizare pentru secţia Neurologie a spitalului Elias.
 Un sprijin deosebit ne-a acordat doamna Conf. Univ. Dr. Cristina Panea.
Le mulţumesc tuturor!

Mulţumesc tuturor celor care au distribuit şi susţinut campania S.O.S. - A.V.C.
#sos #avc #actor

10 iul. 2017

Strigă-mă, tăcut

mi-a zis mama
ceea ce vezi să nu vezi
ceea ce auzi să nu auzi
închide ochii şi taci
nu fi trist
tu eşti omul ce caută
prin lumină risipirea
să nu plângi
când foşnetul singurătăţii
va ajunge la os
îngenunchează
pe pragul tocit de durere

şi strigă-mă
tăcut


Teodor Dume - Strigă-mă, tăcut

30 iun. 2017

SOS-AVC


S.O.S. - A.V.C. Campanie personală pentru achiziţionarea şi montarea a două aparate de aer condiţionat în secţia NEUROLOGIE din spitalul ELIAS.

Sunt peste 30 de grade în saloanele NEURO din spitalul ELIAS. Bolnavii şi cadrele medicale sunt în pericol! Ajută-mă să cobor temperatura. Lupta se dă în minute şi în ore! 

Suma estimată este de maxim 800 EURO. Donează orice sumă şi împreună vom reuşi! 

CONTACT: 0755.037.933 - Victor Vurtejanu
Cu Dumnezeu înainte!

15 iun. 2017

Erdman



Elefantul face nani, 
Tancurile dorm sub pat
Becul stinge mâna mamii
Dormi copile nemişcat

Stau de veghe pentru tine
Oameni mari, mai mari ca tine
Mii de oameni dorm pe lume
Dorm toţi oamenii se spune...

Doar tovaraşul Stalin
Nu adoarme la Kremlin

5 iun. 2017

Interviu


Radu Mătuşa este un personaj savuros, interpretat de Victor Vurtejanu, un actor pentru care “Actoria” este cu adevărat “Artă”. 

“Generaţia ’70, din care eu fac parte, are un destin plin de întâmplări uimitoare care ne-a obligat să ne maturizam rapid şi să ne asumăm propriile decizii fără foarte multe “cosmetizări” povesteşte Victor, un actor ultrasensibil. El continuă:

“Am supravieţuit deşi deseori am fost prea aproape de limită. Accidente nucleare, revoluţii, mineriade, desele schimbări de situaţii politice, crize economice, o permanentă ofensivă asupra libertăţii personale, culminând cu degradarea generală a tuturor reperelor morale, ne-a obligat de fiecare dată, la acţiune şi la atitudine. 

Soluţia personală este o mărturisire a tot ceea ce simt că trebuie să nu se piardă, în pofida greutăţilor, a însingurării şi a apatiei generale. Angajat în tumultosul destin al generaţiei mele şi veşnic recunoscător oamenilor minunaţi şi irepetabili care m-au format, aceasta înseamnă pentru mine Arta Actorului.” 

Interviu de Silvia Stanciu
Fotografie de Dinu Lazăr 
(cu Victor Vurtejanu,Andreea Mateiu,Gabriel Fătu - de la stg la dr) 
Revista Loto Prono nr.22/30 Mai 2017 

3 iun. 2017

Spectacol Eu dau banu',eu dau ora exactă


Şi a fost premiera oficială ! 
Oameni frumoşi şi calzi, gesturi sublime şi surprize nebănuite ne aşteptau în foaierul sălii de spectacole de la Dalles. Le mulţumesc tuturor celor care ne-au aşteptat şi au ţinut să ne însoţească şi în afara spectacolului cu aceeiaşi căldură şi gentileţe!

De acum spectacolul "Eu dau banu, eu dau ora exactă"  în regia lui Răzvan Oprea, porneşte la drum. Cu bucurie, cu actori talentaţi şi cu o echipă minunată din care fac parte şi
Simona Marcu - scenografie, Geanina Punkosti - costume şi dl. Andrei - Sound & Light

PS: 
În data de 13 Iunie de la ora 19.00 vom fi la Casa de Cultură a Sindicatelor din  Ploieşti.
În data de 23 Iunie, de la ora 19.00 vom fi la Centrul Cultural Babadag.