20 dec. 2015

Fereastra catre lumina


Obosit, pe alocuri ranit de vremi tulburi si rasturnari incontrolabile, sufletul meu pierzand Oameni exceptionali ce m-au educat daruindu-mi din jertfa lor gratia unor clipe irepetabile, avea nevoie de o fereastra catre lumina.

Dumnezeu s-a aplecat inca odata si mi-a ridicat ochii din pamantul rece. Asa am primit darul sau numit: Dinu Lazăr.
 
Le multumesc amandurora !

13 dec. 2015

Iata vin colindatori

  
si la asezamantul social „Sfintii Arhangheli” din comuna Slobozia - judetul Giurgiu 
impreuna cu sufletele daruite de Dumnezeu in grija  
parintelui Valentin Stefan

mai multe fotografii aici 


Fotografie de Dinu Lazar 

24 nov. 2015

Parcul de Odihnă şi Cultură şi Sport şi Agrement


Intrară în parcul ce nu de mult fusese terminat şi pus la dispoziţia celor ce muncesc. 

-Iată! îi spuse el. Bănci! Înainte, băncile erau instrumente marşave ale burghezo-moşierimii. Noi am lichidat-o şi viaţa merge victorios înainte. Iată aici bănci pentru muncitorii din fabrici, pentru lucrătorii ogoarelor, pentru intelectualii progresişti, pentru truditorii slovelor, într-un cuvant, pentru toţi oamenii muncii! 

-Da!, spuse ea. Şi cît de măiestrit sunt lucrate! 
-Fireşte, răspunse el, şi în glasul său se putea citi mandria ca o părticică dintr-însul se afla în acele bănci. Să ne aşezăm. 

Luară loc pe una din mandrele bănci ale noului Parc de Odihnă şi Cultură şi Sport şi Agrement. El îi luă mîinile într-ale sale şi-i spuse: 

-Cât de frumoase sunt mâinile tale muncite. Nu ca ale aţâţătorilor la război! Pe acestea ar trebui să le cânte poeţii, să le slăvească artiştii şi pictorii progresişti! 

-Ce tot spui! 

Maini simple, ale unei tovăraşe ce nu-şi face decît datoria! 

-Nu!Cred că n-ai să mă înţelegi în mod eronat dacă în semn de aleasă preţuire ţi le voi săruta. 

Aşa făcu şi apoi o îmbrăţişă viguros, privind-o în ochii ei luminoşi. Dinspre Răsărit, soarele îşi revarsă razele. Oraşul trăia o viaţă nouă.

20 nov. 2015

Soferul si nevasta-sa


Ne urcasem cu totii in autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul sau,
Dar ne gandeam ca o sa aiba,
Era primavara,
Venea vara,
Se dezghetau drumurile,
Puteai sa mergi cu gulerul camasii descheiat,
Se dezghetau drumurile,
Noi cantam cantece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cantasem de multa vreme...

Am intrat pe un fel de linie ferata,
Vecina cu drumul,
Dupa ce ni s-au spart cauciucurile
Si dupa ce soferul a daramat
Cu lovituri de autobuz
Case si biserici,
Sate si orase,
Incepem sa coboram,
Viteza creste,

Nu mai e nimeni in autobuz,
Unii au murit,
Altii au fugit,
Altii ne-am uscat de foame si de sete,
Altii am inghetat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboara
Halucinand pe linia moarta 
De cale ferată,

Si numai ei doi,
Soferul si nevasta-sa,
In cabina blindata,
Se uita doar inainte,
Nu mai ştiu pe cine conduc si unde se duc,
Si de ce tac toti pasagerii
Si de ce se merge cu viteza prabusirii,
Cand excursia incepuse atat de frumos
Catre marele munte.

6 nov. 2015

Politistul care este


Daca intr-adevar el scrie, pentru mine e clar ca si-a gresit cariera. Ce mai stiu este ca daca chiar a fost invitat sa reprezinte strada la recentele "consultari" trebuia adus. 

In rest citesc si ma bucur de:


4 nov. 2015

Revedere


Si iata-ne din nou impreuna. Ce poate fi mai interesant decat revederea cu vechi camarazi de lupta. Sunt 25 de ani de cand ne tot intalnim. Avem ce ne povesti de fiecare data !

Mai multe fotografii aici

1 nov. 2015

Apel


Poate ca este momentul, mai ales ca exista indemnul in comunicatul oficial al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane ca slujitorii altarului sa actioneze in sprijinul celor suferinzi si afectati in urma tragediei din clubul Colectiv.

Cred ca in special preotii tineri pot arata acum capacitatea lor de actiune si organizare a unor misiuni umanitare si de suport pentru cei atat de greu incercati. 

Noi, famililie noastre, cei care ii cunoastem si ii sustinem suntem pregatiti si impreuna putem arata in fapte ceea ce credem si simtim. Este nevoie de ajutor, de compasiune, de rugaciune si fapte bune! 

Cu Dumnezeu inainte!

Victor Vurtejanu
parohia Sfanta Vineri Noua - Bucuresti
atelierul@gmail.com

28 oct. 2015

Sfantul Dimitrie


M-a ajutat Dumnezeu sa urc dealul catre sfantul Dimitrie si anul acesta. Mare bucurie ! Sa ne ajute Dumnezeu sa trecem iarna cu bine, in pace si sanatate !

16 oct. 2015

HRAM

"Să lasi pustia si la mo­sia ta să te întorci, că acolo ti se cade să lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe care l-ai iubit"

Îngropată ca o straina, fara ca ni­meni sa stie cine era, Parascheva cea Cuvioasa ne-a adunat in hram de lumina, nadejde si fratie. 

   
Cateva fotografii de la Hramul Cuvioasei Parascheva gasiti si aici

1 oct. 2015

Stefan Plesoianu


Cele doua imagini prezinta acelasi om. Din a doua fotografie lipseste leul. El a lasat locul unei cumplite suferinte. Stefan Plesoianu artistul de circ care m-a impresionat prin curajul si determinarea cu care a controlat atacul celor doi lei albi din arena circului Globus, lupta acum, in tacere, cu cancerul.

Nu il cunosc pe Stefan decat din inregistrari, fotografii si ganduri pe care le marturiseste uneori pe pagina de Facebook. M-as bucura enorm sa-i strang mana si sa il aplaud din nou in arena.

O parte din mesajul public al lui Stefan spune asa:

"Am dresat animale salbatice...fiecare zi, pentru mine a fost o lupta pentru a le intelege, cunoaste si dresa...M-am imbolnavit atunci cand a trebuit sa ma despart de iubitele mele animale, in circumstante pe care nu vreau sa le discut aici si acum... Din pacate, lupta mea acum e cu Cancerul...e o lupta zilnica cu boala asta crunta....Cu ajutorul vostru, cu ajutorul lui Dumnezeu, ma voi sui din nou pe scena, impreuna cu animalele salbatice pe care le iubesc atat de mult...."

Multumesc,
Stefan 

Fotografii preluate de pe 

27 sept. 2015

Recital


Chinuit de scrasnetul de dinti si-a aranjat cu grija pachetul de tigari ce asteapta credincios sa-i infunde plamanii. 

Mancare? Dar nu acum caci nu mai este timp de rasfat...Dezmortind degetul ramas inclestat pe toarte de plasa. 

Recital intr-o lume stearpa,
platind apa cu care hranesti...

21 sept. 2015

Targul de jucarii Masca


Si a fost Targ!

Targ de jucarii deschis tuturor copiilor dornici sa deprinda mestesugul promovarii, al vanzarilor, al schimburilor si nu in ultimul rand al donatiilor.

Prilejul oferit si organizat impecabil de Teatrul Masca ne-a oferit o lectie atat de necesara, de viata si atitudine. Ajunsi in targ incarcati de jucarii, carti si alte marfuri, cum sta bine oricarui negustor, am primit din partea organizatorilor autorizatie de functionare, un punct de vanzare, ecuson si posibilitatea de a ne face reclama gratuit.

Vizitati de inspectorii targului am revazut cu bucurie pe senzationalul actor Sorin Dinculescu "infiltrat" printre cei ce supravegheau buna functionare a evenimentului.

O zi minunata, o lectie senzationala pentru copii dar si pentru parinti si bunici. Ocazie nemaipomenita de a admira si de a ne bucura de rodul muncii unor oameni admirabili precum doamna Anca Florea si domnul Mihai Malaimare. Pasiunea si eforturile acestor artisti, alaturi de toata echipa de la Teatrul Masca ne-au oferit bucuria de a fi impreuna alaturi de copiii nostri intr-un efort comun de a invata sa rezistam singuri. 

Caci singuri suntem, adevar marcat de lipsa flagranta, cu desavarsire, a oricarui reprezentat din zona de conducere, organizare manageriala, economica, politica, mass-media sau educatie. Cate ar fi avut de invatat multimile de consilieri si specialisti de la artistii, ce demonstreaza practic ca se poate si ca atunci cand vrei cu adevarat vei gasi o cale sa reusesti!

Speranta exista iar daca vom sti sa o ocrotim va aduce schimbari majore. Mesajul artistului Mihai Malaimare exprima cel mai bine acestea: 

"Prin ingeniozitatea lor copii m-au facut sa sper in continuare ca Romania va incapea totusi pe maini bune!"

Multumim Teatrul Masca !

20 sept. 2015

Veliko




 


Iesire catre Veliko Tarnovo complet neplanificata dar...astea ies cel mai bine uneori. Carpiti la fotografii cu batranul telefon vom pastra insa cateva amintiri frumoase din acest drum la sfarsit de vara.  Mai putin iesirea si peisajul dezolant din zona de vama Giurgiu...

Orasul Tarilor cere cateva zile de prospectii si plimbari caci are multe de dezvaluit. Popas la ceas de seara, cafea in poalele cetatii ridicate pe dealul Tarevet, langa raul Iantra, si pornim catre casa.

8 sept. 2015

Petre Sima


Cate ar fi de spus despre acest suflet mare ! Profesor, muzician, instrumentist divin si peste toate un spirit maret si vertical !

Petre Sima ramane vesnic in inima mea inca din ziua in care ma invata sa buchisesc primele acorduri pe chitara. Croindu-mi cu rabdare si tact in fiecare repetitie o cale, profesorul si mai apoi prietenul de nadejde a stiut si a ramas alaturi indiferent de vremi si cazne.

La multi ani dom' profesor si bunul Dumnezeu sa iti daruiasca multa sanatate si bucurii !!!

6 sept. 2015

Home cinema


Vin serile de toamna. Un film bun, un proiector istet si un balansoar pregatit. Ne coloreaza viata domnul Dinu si ii multumesc inca odata si in acest fel !

30 aug. 2015

Indemn


Ar trebui să alerg, mi-am spus,
dar pentru asta va trebui mai întîi
să-mi întorc sufletul
spre nemişcătorii mei strămoşi,
retraşi în turnurile propriilor oase,
asemenea măduvei,
nemişcaţi
aidoma lucrurilor duse până la capăt.


Pot să alerg, pentru că ei sunt în mine.
Voi alerga, pentru că numai ceea ce este
nemişcat în el însuşi
se poate mişca,
numai cel care e singur în sine
e însoţit; şi ştie că, nearătată, inima
se va prăbuşi mai puternic spre propriul ei
centru
sau,
spartă-n planete,
se va lăsa cotropită...
 

Fotografie Dinu Lazar

26 aug. 2015

Bike Shop

Plimbaria de seara ne-a purtat cateva clipe si la un magazin de bicle si accesorii de bicle extrem de faine. Impreuna cu o parte din frumosul nostru grup de "radfahrer-ri" am prospectat, probat si admirat accesorii nemaipomenite. Am ras cu suflet mult si ne-am alungat, inca un pas mai departe, uratul. 

Cateva imagini culese cu minima pricepere dar cu mult drag, sper sa transmita bucuria mea de a fi impreuna cu doamna Kristine, Elena, Maria, dl.Dinu,dl. Gabriel si dl.Narcis in  plimbari nemaipomenite, pe biciclete, in natura.



  


  

  

 


  

 

25 aug. 2015

Bazilescu bike




Cateva ore de soare dupa amarul de ploaie, insotit de fantastica bicla CRUISER 59 ERS Lavastone de la Btwin care rezista eroic si hartoapelor din tristul parc Bazilescu...

23 aug. 2015

Asta seara dansam...

Povesteam aici despre noua productie romaneasca de film in regia domnului Catalin Saizescu. Astazi am filmat si eu cateva secvente frumoase care sper sa ramana in film. 

Dincolo de asta...




...ma gandeam sa va arat ce companie frumoasa am avut !

21 aug. 2015

Iarta-ma nu stiu sa mor

Cate ar fi de spus despre marele Caragiu...


In acest 21 August fara el aduc aminte de ce spunea unul dintre realizatorii filmului "Actorul si salbaticii". Manole Marcus povesteste despre ultima scena, plina de combustie dramatica, pe care o avea de filmat la Actorul si salbaticii. 

"Toma era nelinistit, scena nu a iesit nici după a treia dubla: "Cu ochii inspaimantati, cu un fior launtric, cu o voce parca nu era a lui, a rostit incet, sfios:

 Iarta-mă... Nu ştiu sa mor..." 

17 aug. 2015

Artistul Marius Damian


Despre domnul Marius Damian ar fi enorm de multe de spus. Ca actor il puteti admira la teatrul Odeon din Bucuresti. In cinema cu roluri in filme ca "Legiunea Straina" regia: Mircea Danieliuc sau "Manusile rosii", regia: Radu Gabrea si multe altele.

Domnia sa este insa si dramaturg cu piese jucate si premiate dar si unul dintre scenaristii emisiunii "Romanii au talent - PRO TV". Pentru ca tabloul sa fie aproape complet va dezvalui si minunatul sau talent de caricaturist. 

Cu umor si generozitate, cu modestie si enorm de mult talent domnul Damian creeaza  povesti minunate menite sa fie cunoscute.

12 aug. 2015

Multumesc!

 

O plimbare minunata in natura la ceas de seara cu domnul Dinu Lazar mi-a adus pe langa bucuria de a petrece cate ceasuri absolut minunate impreuna cu oameni deosebiti si un cadou exceptional!

Asadar de acum nu ne mai chioram ca orbii pentru ca avem un colosal far CAT EYE pe leduri menit sa alunge negura din fata rotii!

Multumesc domnule Dinu! 

Fotografie realizata de Dinu Lazar