Intr-un fel toate se aseaza la locul lor, in timpul lor. Poti gasi bucurii chiar acolo unde nu gandesti. De cele mai multe ori am fost bucuros cand am realizat ca am facut bine ca nu m-am lasat calcat in picioare asa cum mi se programase. Nu am fost niciodata un caz special si nu m-am considerat niciodata asa. E crucea generatiilor ce inca respira sa fie tarate in jos de mediocritate si de absurd...De aici multe pierderi, nervi intinsi, frichineli cum le spun copiii...accidente cerebrale cum le diagnosticheaza halatele albe...
Atunci cand esti ocupat sa iti aperi spatele incepi sa iti dezvolti laturi latente ale organismului. E un fel de progres fortat din care inveti rapid pasii de dans ca mai apoi sa valsezi... Necazul este ca au distrus si orchestra. Sunt nevoiti sa puna paiate sa mimeze iar de atunci totul a devenit hilar.
De sarbatori observi cel mai bine singuratatea sufletului. Mai ales la noi la romani. Mimam in contramasura...cam cum arata festivalurile noastre, scolile noastre, spitalele noastre sau propriile portbagaje atunci cand plecam la mare... Dar sa fim optimisti! Supraveghetorul are nevoie de detinut iar cizme de cauciuc pe post de pantofi de piele scumpa se fabrica inca cu succes in coloniile ce si-au acceptat conditia.
Romanul e dat in ma-sa ! Inca spera, chiar ramas doar in izmene el participa voios la hora ! Ce daca e vals si se tine la palat ? Ii bagam in masa pe toti. E Craciun ! Hai sa bem si sa oftam...ne-om lipi pe undeva de un Mos cu barba de vata lipita cu scotch si ne-o canta unul mai amarat ca noi si o colinda...ca asa e traditia !
