24 mai 2018

MASCA 28


In 24 mai, 1990 se infiinteaza oficial Teatrul MASCA. De atunci pana astazi ei au continuat sa trudeasca necontenit, sa arda in fiecare clipa si sa daruiasca ! 

In cei peste 28 de ani de activitate artistica au creat un univers unic, atat de creativ, de divers si de carismatic incat te cucereau imediat ce primeai jertfa lor artistica.

Au facut gesturi incredibile si extrem de rar intalnite in lumea artistica, cu indrazneala dar mai ales cu credinta. O marturisesc cu recunostinta si eu, unul dintre cei care am avut sansa sa fiu invitat de mai multe ori in universul MASCA ! Le multumesc inca odata pentru ca exista, pentru ca stralucesc in lumina curata si creativa a Artei Actorului, in pofida tuturor greutatilor si piedicilor

Maestrului Mihai MALAIMARE, spiritul si sufletul acestui univers, inteligentei si intelepciunii daruite, doamna Anca FLOREA,  societarilor si prietenilor mei, maiastrii actori Anamaria PISLARU si Sorin DINCULESCU, colegilor actori, regizori, muzicieni, scenografi, preparatori, tehnicieni, echipei administrative precum si tuturor celor care inseamna Teatrul Masca Malaimare, le spun astazi ca si ieri:
La Multi Ani, din toata inima !

Teatrul de gest, pantomima si expresie corporala, singura institutie teatrala cu acest profil din Romania va invita la sarbatorirea a 28 de ani de activitate, astazi in Parcul Cismigiu, de la ora 18.00, cu 30 de spectacole in cadrul Festivalului International de Statui Vivante.

Fotografie realizata de Teatrul Masca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.