30 nov. 2011

A plecat Tocilescu.


Rămas bun Alexandru Tocilescu, un suflet sensibil şi un artist emoţionant. Condoleanţe Alex şi fie ca bunul Dumnezeu să te întărească.

Dumnezeu să îl ierte...

29 nov. 2011

Contra cronometru.

Timpul scurt presează necontenit. Astăzi, zi grea cu studio cu Mihai, apoi primul shooting foto cu Andreea şi distribuţia 2011 a lui "Se Întâmplă de Crăciun". Printre ele oferte, negocieri, sediul cel nou...încasăm zilnic între 16-17 ore de muncă grea, dar nu ne plângem căci avem din nou un spectacol emoţionant şi viu !

28 nov. 2011

CEATA lu' VURTEJANU gata de drum!




Cele mai faine îmi par cadrele astea... Cu începuturi, cu zâmbet...chiar cu chelia în prim plan. Ce e clar este că suntem gata de start şi anul acesta cu CEATA lu' VURTEJANU şi vom fi prezenţi oriunde ne veţi chema. Dacă sufletul nu vă e este prea împovărat, dacă inima înca vă vibrează,vom fi împreună şi în acest al 10-lea an de Colinde şi Cântece Tradiţionale Româneşti !

26 nov. 2011

Scoală Gazdă.


Ajunşi la faza de mixaje şi mastering gândesc că este bine să aveţi un scurt demo despre ce facem la Mihai în studio pentru că niciodată nu strică o părere de la voi, mai ales că este şi o avanpremieră la spectacolul suţinut de CEATA lu' VURTEJANU în luna decembrie.

Aşadar:
"Scoală Gazdă" - muzică şi versuri populare.
Aranjamente orchestrale Mihai Alexandru şi Victor Vurtejanu.
Voce şi chitară: Victor Vurtejanu

Victor Vurtejanu - Scoala Gazda (demo)
 

24 nov. 2011

Spectacol de gală.


Spectacol de Gală cu "Eu, Câinele", Joi 24 noiembrie 2011, avându-l ca invitat special pe autorul piesei, domnul Matei Vişniec.

Regia: Adrian Berinde
Distribuţia: Victor Vurtejanu şi Cristina Pleşa

Orele 19.00 la Club Prometheus. ATENŢIE: Intrarea se face numai pe bază de rezervări la telefoanele: 021-33 666 38 sau 021-33 666 78

22 nov. 2011

Media pe noi.

"Vişniec, invitat special la "Eu, Câinele" se intitulează articolul din Jurnalul Naţional de ieri, 21 ianuarie 2011 al Danei Andronie, unde veţi găsi câteva lucruri interesante despre noi şi spectacol nostru.

Vom fi şi dimineaţa pe TVR 1 la matinal, unde sperăm să vă facem cel puţin curioşi despre cum s-a născut acest spectacol regizat de Adrian Berinde după un scenariu al piesei "Buzunarul cu pâine" de Matei Vişniec

21 nov. 2011

Algoritm.


"Să-ţi spun ce este dragostea adevărată ? Este credinţa oarbă, umilinţa fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui ce ţi le-va zdrobi"
Charles Dickens

17 nov. 2011

Ordinea de zi.


Dimineaţa mă închid iar cu Mihai în studio. Am terminat 4 piese, mai avem de finalizat încă câteva pentru albumul de Colinde ce sper să apară în acest an. Vineri dimineaţă o generală cu CEATA care are de acum o adresă uşor de accesat de oricine doreşte să ne cunoască: www.facebook.com/ceataluvurtejanu 

Acolo găsiţi de acum şi videoclip, fotografii, critici, laude, cîte ceva din ceea ce am strâns în cei 10 ani de activitate artistică. Apoi seara mă urc în maşină şi pornesc către Cluj, unde vom juca sâmbătă spectacolul "Eu, Câinele" regia Adrian Berinde.

Mă bucur că încă putem face toate acestea cu dragoste, că dincolo de oboseala acumulată, lipsuri şi nevoi, suntem împreună, o echipă vie care respiră adânc mai presus de greutăţile, apatia şi amorţeala generală. Vă aştept să fim împreună la această întâlnire !

Fotografie realizată de Andreea Gruioniu

16 nov. 2011

Dacă bobul nu moare.


În sfârşit iese ! "DACĂ BOBUL NU MOARE" filmul lui Sinisa Dragin în care am şi eu rolişor mic dar pe care mi-a făcut plăcere să îl lucrez, se lansează oficial Luni 21 noiembrie, orele 19.00 la Cinema Studio.

15 nov. 2011

Trădarea la români.

Azi m-a întrebat cineva despre trădare la români, dacă e proprie neamului sau e din cauza amestecului cu alte neamuri. Eu cred că alte neamuri nu sînt vinovate de slăbiciunea noastră. Întotdeauna trădează al tău, ca şi Iuda, că de asta e al tău, ca să te poată trăda.

"Cel care a mâncat pâine cu mine, acela a întors călcâiul împotriva mea", scrie Psalmistul cu referire la trădarea lui Iuda. Mi se pare că trădarea nici nu e trecută ca păcat în îndreptarele actuale de spovedanie, cele cu multe sute de păcate...

Savatie Baştovoi

14 nov. 2011

Stilul smuls.

Vine ninsoarea, o simt dimineaţa când îmi pornesc caloriferele electrice ce ne încălzesc sala de repetiţii. Ne-au tăiat căldura şi trebuie să aduc măcar 10 grade până seara când strâng CEATA la repetiţii. De marţi înapoi în studio la Mihai Alexandru să mai ridicăm din materialul ce va apare cu ajutorul lui Dumnezeu în decembrie...după 10 ani de colindat pe la uşi boiereşti, apoi către Cluj la Adi Berinde unde vom juca "Eu, Câinele".

Se anunţă o nouă săptămână "stilul smuls" aşa că până una alta ca să nu ne răcim împânzim oraşul cu afişe şi zâmbim la gândul că am putea deveni vreodată dintre cei liniştiţi şi cu credite la bănci.


12 nov. 2011

Acasă de sfântul Victor.

O să-mi spui că e cumva trist să uiţi de ziua ta...de Sfântul ce te veghează şi căruia părinţii i te-au încredinţat cu bucurie şi nădejde. O să îmi spui că e cumva trist ca cel de lângă tine să se treazească şi să pornească mohorât către servici uitând de numele tău...O să îmi spui că e cumva trist ca doar o mână de oameni din mulţimea ce te înconjoară îţi salută voios ziua şi te încălzesc cu dorul lor. O să îmi spui că...

Am să îţi spun că e doar viaţă. Viaţă cu V mare de la Victorie, un fel de "Victor" cu o adăugire a unui fel de "ie" care a pornit cândva de la "a fi" dar a ajuns în Balcani, aici, acasă...

11 nov. 2011

Tinereţe haine grele.


Şedinţă foto cu Ceata lu' Vurtejanu pe vremea când oamenii erau încă prin ţară, paznicii din Muzeul Satului  nu te hinghereau că făceai fotografii şi încă exista acel "ceva" pe care vorba poetului..."azi îl vedem şi nu e..."

Fotografie realizată de Andrei Fărcăşanu

10 nov. 2011

Muncile.

Pregătim spectacolul "Se Întâmplă de Crăciun", alergăm către Cluj cu spectacolul "Eu Câinele" unde vom fi pe 19 noiembrie 2011, apoi ne pregătim pentru o reprezentaţie specială pe 24 noiembrie în Bucureşti, tot la Prometheus, unde sperăm să îl avem oaspete chiar pe Matei Vişiec, autorul textului după care am realizat spectacolul nostru.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, mergem înainte!

8 nov. 2011

Clever.ro

Cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Mihail şi Gavril avem bucuria de a lansa un nou serviciu pe piaţă !
Casa de comenzi on line: CLEVER.RO ! Comod, practic, eficient, beneficiaţi de produse de calitate livrate direct la uşa sau biroul dumneavoastră cu un minim de efort !

Produsele din magazinul nostru se livrează la sediul/domiciliul clientului, exclusiv pe raza municipiului Bucureşti, de catre un agent de vânzări care se va legitima cu ecuson purtând însemnele societăţii Brick Media SRL.

Comenzile dumneavoastră se primesc non stop, iar produsele se livrează din stoc, în maxim 24 ore de la confirmarea telefonică a comenzii, inclusiv sâmbăta şi duminica, în intervalul orar stabilit cu operatorul nostru.

CLEVER.RO Comod, practic, eficient, cumpărături de acasă !

7 nov. 2011

Rebengiuc pe webcam ?

Fără să vreau aud zi de zi diverse chestii care mă uimesc...zău aşa: Una foarte interesantă este: "Nu domnule...în ziua de azi nici actori nu mai avem" Adică cum nu mai avem actori ? "Păi nu mai avem un Toma Caragiu, un Jean Constantin...de George Constantin ce să mai spun...?"



Eu cred că este ceva greşit aici. Actorii se cresc, se preţuiesc şi se întreţin. Ori dacă spectactorul nu vine să îl susţină, să îi acorde suport măcar prin plata amărâtului ăluia de bilet, actorul dispare. Se face şofer...ori şi mai rău regizor sau producător tv. 

Dacă spectatorul preferă telenovela ţigănească, bingo-ul şi emisii precum cele de la teve-urile consacrate, daca spectatorul rupe audienţa şi sustine doar unul dintre criterii...ratingul, este vina actorului ?

Nu vorbesc de mine, eu sunt un actor bătrân deja. După 35 de ani nu te mai cheama nici macar la reclame pentru tigăi din teflon, mă întreb însă cum vrea publicul actori iluştrii...dacă nu vine la întâlnire ? 

Sugestia unui prieten de a juca pe webcam să ajute oare la construcţia unui nou Rebengiuc pentru generaţia iphon-ită ?

6 nov. 2011

Astăzi spectacol.


Dacă vreţi ne revedem astăzi începând cu ora 19,30 la Clubul Prometheus din Bucureşti. Bilete si rezervari la telefon: 021-33 666 38  / 021-33 666 78. Spectacolul "Eu, Câinele" regia: Adrian Berinde. O adaptare după "Buzunarul cu pâine" de Matei Vişniec. Distribuţia: Victor Vurtejanu şi Cristina Pleşa.

Fotografie realizată de Cătălin Stelian

5 nov. 2011

12 Porţi.

Aş putea
Să alerg pân` la cer şi înapoi
Aş putea
Să cobor un nor la voi
Dacă ar fi să fiu copil din nou
Închid ochii, cât imi e de dor
Să mă înalţ din ce în ce mai sus
Nu mi-e frică
Către cer mă îndrept în zbo

Cât aş vrea să zbor
Şi cît îmi e de dor...


IRIS lansează albumul "12 Porţi". Un gând bun trupei şi lui Cristi multă sanătate şi curaj în noua încercare !

4 nov. 2011

Celula.


Închis în celulă, departe de toate, timpul dispare şi călătoreşti într-o altă lume. Afară nimic nu e schimbat şi parcă nu îmi vine să evadez.