Gala desenului animat.

Pe vremea lui "Moş Gerilă" cei din generaţia "cu cheia de gît" din care fac şi eu parte, aveau câteva bucurii. Una dintre ele ne aduna fără drept de apel în faţa televizorului, propulsându-ne din gri-ul general, direct într-o magie. Pentru munca şi tenacitatea de a rezista, pentru bucuria şi emoţia ce mi-au născut amintiri de neşters, mulţumesc frumos Viorica Bucur ! Fie ca bunul Dumnezeu să vă odihnească în pace.

Trei Parale şi o noapte faină.

O noapte excepţională. Despre frumosul ei şi despre cei ce ne-au ajutat să o conturăm ar trebui spuse foarte multe ! Cei ce au fost acolo ştiu că au simţit şi au trăit la maxim toată emoţia şi bucuria noastră.

Mulţumesc în mod special artiştilor de la "Trei Parale" - Florin şi Beatrice Iordan, Dinu Petrescu şi Daniel Pop pentru căldura şi pasiunea lor dar şi pentru jam session-ul ce m-a bucurat teribil !!! Mulţumesc încă o dată echipei V.S.U. - Sebastian Plămădeală şi Sorin Păun şi nu în ultimul rând tuturor celor ce ne-au înconjurat cu dragoste şi prietenie !

Stop pe piept.

Finandezii ne-au adus sănătoşi până în Germania, navigând pe o furtună teribilă  pe Marea Baltica ce separă Suedia de Europa. Apoi mi-am condus conştiincios cei 2500 de km pînă în România, traversând pe rând Austria, Germania, Ungaria, după care obosit după 4 ore de condus în România..frânt şi cu stele verzi...m-am oprit.

Mă bag la somn prin Băile Olăneşti încercînd o aclimatizare la praf, mizerie, răutate şi şofat românesc...că de drumuri numai...de bine...

Hej dö Sweden!

Ritmul galopant, pulsul real al vieții si goana de a încerca să acopăr cât mai mult din ceea ce se întâmplă pe aici m-au ținut departe de "dätör"...computer pe româneste. Programul l-am ținut însă cu strictețe, sper să găsesc timp cândva să pot povesti despre cele văzute si învățate pe tărâmul vikingilor.

La noapte însă pornim către casă. E timpul să ne întoarcem...preț de încă 3000 de km...dar cu finlandezii si răbdarea trecem marea...! Popasul principal va fi la binecunoscutul Thomann apoi "directly to home". 

Sper să ne revedem sănătosi si totul să fie bine!

Pentru că la ei contează...?

Treaba cu munca este luată foarte în serios aici pentru toată lumea, desigur fără excepția cazurilor consacrate pe mapamond...Si nu pentru că esti mânat mereu de la spate de cineva sau foamea te alungă afară din casă. Există un cult al muncii bine făcute, al amănuntului.

Când te apuci de o treabă e musai să o faci temeinic si atent pentru că ea te reprezintă. Abia când o termini si esti multumit tu de rezultat te poți apuca să cotcodăcesti. Dar suedezii nu o fac pentru că nu au timp si nici educația pentru asa ceva. Zâmbesc mereu iar la sfârsitul zilei înainte de a se urca pe bicicleta si a pedala către casă mai privesc odată spre ce au muncit, conturându-si planul pentru a doua zi.

Nu este nimic fanatic sau demonstrativ, dimpotrivă. Fotografia nu am făcut-o în fața vreunui monument sau obiectiv turistic...fata din imagine scoate cu un spaclu iarba crescută în pavajul din fața unei toalete publice...!

Pentru că la ei contează...?

Backstage Festival.

Zi de zi aici se descarcă cargo-uri pline cu elemente de scenotehnică, schele, platforme, căci mai nou tot ce ține de arta spectacolului se află de câțiva ani într-o continuă revoluție si tot ce poate mări randamentul nu este lăsat deoparte. Astfel mai nou tot backstage-ul  se ambalează foarte isteț într-un fel de europalet si se introduce frumusel într-un container, care este ridicat cu macaraua si asezat pe un trailer echipat cu fel de fel de gadegeturi care prind rama containerului de platformă. Nu chingi, nu zbierete, nu timpi morți sau incidente pe calea de acces, blocată de către vreun primar isteț dar mai ales  extrem de "harnic"...

Malmöfestivalen.

Desi peste toată Suedia a venit un val de frig din Marea Nordului, plouă si sunt doar 10-15 grade C, toată suflarea freamătă pentru că începe unul dintre cele mai mari evenimente ale Nordului - Festivalul de la Malmö. 

Am ajuns cu 2 zile înainte de deschiderea oficială pentru a urmări pregătirile si montarea unei producții ce reuseste să aducă în Malmö în fiecare an, milioane de oameni din întreaga lume.

Hop 2011.

Tot pe furiş, tot "underground" fără promovarea necesară unei astfel de competiţii...deşi nu mai pare de mulţi ani ceva de care tînărul actor să mai ţină cont...începe Gala Tînărului Actor  2011.  Amănunte pentru cei interesaţi aici.

Sfârşitul verii.

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrab în Muntele Măslinilor ca să se roage, şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. S-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpâna, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.

15 August, sfârşitul verii şi bucuria unui drum frumos prin arşiţă şi rod...15 August, ziua Mariei şi bucuria de a striga prin casă: "Toolt, toolt şi juclării"...curând pornim spre casă dezprinzînd încă un an din pomul ce ne-a fost dat. Multă sănătate şi bucurii tuturor!

Elanii.

Astăzi cu puţin noroc şi o hartă bună am dat peste elani. Confundaţi de foarte mulţi cu renii, elanii sunt protejaţi şi iubiţi aici, fiind unul dintre simbolurile scandinave.

Grön.

Välkomna ! Nouă nu ne trebuie Europa. Noi avem coroana suedeză, nu euro ca monedă. Noi producem Electrolux şi Volvo...La noi macu´ e verde´ na...! Hej do !

Cultură şi monopol pe gunoi.

Primele impresii sunt mereu bulversante...De câte ori aterizez în Suedia ceva însă rămâne categoric la fel. Deşi acum plouă de 4 zile, cerul este mohorât, sunt doar 11 grade Celsius în luna august, suedezul nu se opreşte. Îşi trage un hanorac şi pantaloni de fâş, continuă să zâmbească şi să fie atent la toate detalile vieţii.

Nimic nu este lăsat la voia întâmplării sau de izbelişte, pentru că din amănunte poţi construi întregul. Având un întreg poţi să te asociezi, poţi să devii interesant pentru celălalt care şi el în timp a construit atent.

Şi astfel se poate juca baseball sau golf, jocuri importate şi de ei odată cu cola dar îţi poţi păstra şi tirul cu arcul, înotul de performanţă, echitaţia şi atâtea altele. Învăţând lecţia de a construi de mic, suedezul de rând îşi găseşte timp pentru toate. Emigranţii se plâng învârtindu-se în jurul cozii, ofensaţi de priviri sau de un "Hej !" salutul cu care eşti mereu bine primit când îţi umpli rezervorul cu motorină sau când îţi cumperi pâinea zilnică.

Te prinzi că e român după cum vorbeşte de tare la mobil, este încruntat şi ursuz sau aleargă disperat cu plasa în mână. Dacă îi spui simplu "salut" ţine neapărat să îţi răspundă într-o poceală de suedezo...apoi tace tâmp ca nu cumva să afli de la el cîteva impresii sau oportunităţi...

Şi atunci te bucuri în tăcere de o natura maiestoasă, de un popor care tace şi face, de zâmbetul copilului care învaţă rapid să recicleze...pe bani!!..pet-urile şi conservele de aluminiu şi înţelegi rapid de ce acasă, în oraşul gri, există monopol pe tot începând de la cultură până la gunoi...

Curcubeul.

La mulţi ani Tată !

În căutarea sensului pierdut.

Uneori trebuie să parcurgi mult timp, spaţiu sau experienţe pentru a fi beneficiarul unei experienţe revelatoare. Unora li se întâmplă firesc, alţii trebuie să lupte ca să realizeze iar cei mai mulţi trec nepăsători mai departe...

Întâlnirea de care aveam mare nevoie, răspunsuri la întrebări ce nu şi-au găsit rezolvare, a fost să se întâmple aici, departe de ţara mea. Când primeşti mărturia publică a unui general român, medic de prestigiu în domeniul neuropsihiatriei, autorul unei revoluţii numite "Inteligenţa materiei", poţi să înţelegi de ce şi cum, construcţia românească se surpă, de ce Viena rămâne în picioare şi suedezul de rând acceptă furtişagul şi şmecheria românească răspunzând cu dragoste de frate. 

Multe ar fi de spus dar las fiecăruia bucuria de a îşi parcurge propriul deşert pe căile predestinate sau atârnate cu de-a sila pe grumaz. Restul îl puteţi găsi şi în mărturisirea dl. general-medic Dumitru Constantin Dulcan 

Capăt de linie.

Baltica 9 ore traversare pe un vapor finlandez...fabricat în Norvegia...în drum spre Suedia...pe sub podul ce leagă Danemarca...venind din Germania...nordicii prietenoşi toţi între ei...şi într-un final ajungi cu bine:)))

Inainte de Baltica.

Duminica noapte, suspendat intr-un parking inainte de ultima etapa a  drumului, traversarea Balticei. Citesc mesajele voastre si ma bucur. Nu pot raspunde tuturor caci Black Berry are niste taste ce numai cu acul de cusut pot fi apasate...dar sper sa ajung curand la un comp serios si sa va multumesc pentru gandurile bune!

Pana atunci spor si sanatate!

La drum.

Prieteni un gând bun tuturor. Pornesc la drum să învăţ, să descopăr, să înţeleg. Aici chingile sunt strânse, maeştrii se sting în tăcere iar scroafele s-au urcat prea sus în copac...Pornesc să îmi revăd familia, prieteni dragi răspândiţi în cele patru vânturi şi să îmi caut puterea de a reveni.

Încerc să ating din nou marele Nord, peste Baltica, traversând cu nădejde...toată Europa. De va fi să pot scrie, o voi face. Dacă nu, să nu vă supăraţi, ne vom revedea în toamnă. Am pregătit un spectacol fain pentru voi, câteva workshop-uri, apoi tabăra din Bucegi şi din iarnă vă voi colinda iar cu CEATA, aşa cum o fac de 10 ani.

Toate cu bucurie şi cu nădejde în Dumnezeu. Multe ar fi de spus însă mă aşteaptă copilul, nerăbdător să parcurgă cei 3000 de km pentru a-şi cunoaşte bunicul şi multe încă ce aşteaptă să fie descoperite. Tuturor un gând bun !

Foto: Hans Joelsson

Curtea Şcolii - mâna putrezeşte, peniţa... - Ep. 1

În curtea şcolii ne întorceam mereu. Mereu era ceva interesant de făcut şi ne simţeam oarecum ocrotiţi. Nea Petre paznicul de noapte, ne lăsa în treaba noastră şi chiar dacă se întâmpla să se mai nască câte o ciocnire, îşi continua liniştit cititul ziarului şi molfoitul chiştocului de Carpaţi, sub care zâmbea îngăduitor.

Ne strângeam laolată fete şi băieţi cu caiete pline de versuri şi cântam la chitară. Uneori jucam şi baschet. Golanii din cartier trăgeau puternic şuturi pe poarta din sârmă sudată pentru a impresiona tinerele dominiţe iar când se plictiseau o puneau de o miuţă.

De fiecare dată încercam să intrăm în bazinul şcolii cu speranţă şi slipii puşi pe sub pantalonii scurţi însă mereu lacătul gros şi ruginit ne trimitea la plimbare fără prea multă osteneală. Dar noi încercam stoici. Niciodată nu am vrut să  forţăm. Bazinul cu fund placat în fainţă albastră şi mirosind mereu a clor ne impunea tuturor un respect teribil.

În curtea şcolii se completau caiete de amintiri, poreclite "oracole", în care fetele ţineau teribil să aibă câte ceva foarte fistichiu şi complicat ca amintire. Noi râdeam şi scriam mereu aceiaşi poezioară. Care mai pe vertical, care mai câş...tot să scăpăm...

peniţa rugineşte,

mâna putrezeşte

dar iscălitura mea

va rămâne pururea...

Ei...treaba asta cu "oracolele" a mers o vreme, până când primul dintre noi mai cu moţ dar leneş, a uitat poezia şi a lipit o carte ilustrată cu "salutări de pe litoral". Şi ăsta a fost sfârşitul tuturor ! Curând toate caietele erau pline de poze tăiate de prin Neckerman sau revista Paris Match...apoi au urmat rapid paginile parfumate...surprizele cu gumă de mestecat...of...of...şi câte şi mai câte. În scurt timp caietele sau făcut mai mari, mai grele şi muuult mai complicate. Cum avea să devină şi viaţa noastră, căci ne pregăteau un loc la masa celor ce vor trebui să îndure sau să crape. Dar...mai povestim şi altă dată... 

sursă foto

Înjurăm, ne plângem şi ne urâm.

Cei mai mulţi renunţă fără luptă. În epoca în care maşina de spălat a schimbat mult mai multe decât internetul, amorţeala este starea în care cei mai mulţi se complac, aşteptând mereu câte ceva. Ba să cadă, ba să vină, ba să plece sau să se întoarcă.

Dacă priveştii copiii în parc, ai să observi lesne că au uitat (sau poate nu au ştiut niciodată) să se joace. Extrem de dotaţi cu diverse chestii sclipitoare şi zgomotoase pe post de jucării, au devenit doar leneşi şi agresivi. Privesc miraţi dacă începi să desenezi sau să cânţi lângă ei. Rămân blocaţi dacă le întinzi mâna sau le arunci mingea.

Tinerii ba sunt urmaşii legionarilor, ba sunt rockeri, ba ascultă hip-hop şi rave...niciodată decişi sau dornici de a dezvolta, se mulţumesc doar cu ciubucul zilei refuzând construcţia, creaţia...

Au reuşit să le facă duşman visul, perspectiva, bucuria de a construi şi de a te lupta. Nici ăilalţi nu erau foarte dornici, dar parcă acum s-a generalizat amorţeala. Uităm, pierdem şi devenim indiferenţi. Aşteptăm de la ceilalţi soluţii, iar ele nu vin. Cum nici americanii nu au venit...şi bunicii au plecat trişti...

Şi atunci începem să înjurăm, să ne plângem şi să ne urâm... 

Cu ce ne mai pierdem vremea.

Bumper realizat pentru un film cu şi despre mare duhovnic arhimandrit Iustin Pârvu. Continui să mulţumesc domnului Dinu Lazăr pentru suport şi fotografii, lui Sebastian Plămădeală artist grafic şi nu în ultimul rând părintelui Pârvu care ne-a dăruit o zi minunată de viaţă.

Cu ajutorul lui Dumnezeu sper să reuşim să prezentăm public şi filmul ce aşteaptă cuminte, vremuri mai bune.

Netrebko.

Artistul care a spart graniţe, a împins dincolo de orice dogmă arta spectacolului liric, frumuseţea operei mondiale, omul care a schimbat complet imaginea cântăreţei de operă.

Sigur că nu este interesantă pentru media românească ce aduce laolată în festivaluri gen "Folk You" laolată şi de-a valma: Puya cu Iris şi Şeicaru...dar poate îţi răspunde măcar parţial la întrebarea...ce se mai poate face?

Anna Netrebko, la 35 de ani, o rusoaică aprigă ce a revoluţionat prin talent şi voinţă, întreaga mişcare lirică a lumii.