Colegiala.

O parte din ultima promoţie pe a cărei destin stă scris Dem Rădulescu, la o întâlnire de suflet. De la stânga spre dreapta: Simona Popescu, Marius Rizea, Victor Vurtejanu, Dan Robert Badea.

Fotografie de Cătălin Stelian

Workshop Actorie 1 - cum a fost.

câteva imagini de la - Workshop -

Mulţumesc pentru sprijin şi participare
Elena Ivan, Cristian Ciubotariu, Cătălin Stelian

cei interesaţi de astfel de activităţi ne pot contacta aici

Ikiru.

Simplitatea poveştii lui Kanji Watanabe poate fi începutul unui nou fel de a vedea lumea pentru mulţi dintre cei ce îşi cotropesc sufletul cu întuneric.

"A trăi" poartă marca inconfundabilă a unui admirator declarat al lui Dostoievski, artistul ce a creeat "Kaghemusha" (1980), "Ran" (1985) sau "Yume" (1990), nemuritorul Akira  Kurosawa.

Cum se poate face.

Ce mai fac amicii suedezi ? Încurajează mersul pe jos...

Altfel de campanie, altfel de creativi, altfel de ţară, altfel de oameni...şi da !!!..altfel de onorarii !

Azil.

Adrian Berinde vă invită la concerul de lansare "Azil" la clubul Silver Church din Calea Plevnei nr. 61, în data de 27 ianuarie, orele 20.00.

Lansarea acestui nou album aduce pe scenă muzicieni valoroşi împreună cu care Adrian Berinde a colaborat de-a lungul celor peste 15 ani de carie­ră muzicală: Claudiu Purcărin - tobe, Laszlo Lehel - bass, Grunzo Geza - clape, Kovacs Laszlo - chitară, Jimi El Laco - chitară solo.

„Azilul” va ajun­ge şi la Timişoara la 28 ianuarie, în Club Life Pub, de la ora 21:00 şi în Cluj, la 30 ianuarie, în Diesel Club, de la ora 20:30.

Fotografie preluată de aici

Workshop Actorie.

Workshop-ul de introducere în Arta Actorului dedicat în special elevilor din cursul primar face parte dintr-un  proiect pe care l-am iniţiat în anul 2007 şi pe care nădăjduiesc să îl dezvoltăm.

El cuprinde pe scurt prezentarea unor tehnici şi metode de Arta Actorului – mijloace de expresie, improvizaţie scenică – modalitatea practică de trecere de la realitatea concreta la realitatea imaginară, Arta şi tehnica vorbirii – dicţie, respiraţie, registre vocale, antrenamentul expresiei corporale, mişcare scenică, noţiuni de canto, formarea unui repertoriu.

O nouă sesiune vom susţine în data de 27 ianuarie 2011, începând cu orele 10.00, în cadrul Şcolii nr.179 din sectorul 1, Bucureşti.

Cântecul sasului pe câmpia românească.

Şi vorba cântecului compus de Flechtenmacher...Care mai eşti pe aici, care nu te-ai pierdut definitiv, care mai poţi, care mai vrei, care mai ştii şi mai crezi că se poate:

"Hai să dăm mână cu mână"

Până atunci mă duc să dau zăpada, să mai fac un film, un proiect, că ştiu că mai durează şi să nu rămână ograda nemăturată...

Cu o carte prin îngheţ.

Bucuria de a cunoaşte pas cu pas sufletul omenesc şi de a-l gasi cu atât mai complicat pe masură ce înaintezi în cunoaştere, este poate cea mai puternică senzaţie ce mă guvernează de ceva vreme.

Despre introspecţie şi personaje ce nu pot trăi oricum, despre mărturia unei istorii individuale ce a reuşit să îşi depăşească condiţia, despre o altă revoluţie, despre momentul când poporul nu ştie ce să aleagă, despre valorile tradiţionale ale aristocraţiei, despre toată acestă sciziune la nivelul unei întregi societăţi reprezentată prin "Julien Sorel" personajul din romanul "Roşu şi Negru" scris de Marie-Henri Beyle cel care a rostit:

"Ei bine, am trăit destul pentru a vedea că diferenţa generează ură..." cunoscut mai degrabă sub numele de Stendhal. Câteva întâmplări ciudate şi viscolul de afară mi-au reamintit că pe cât de vulnerabilă, fiinţa omenească ce se încumetă să privească către cer va găsi o cale în această vale tristă şi plină de suflete îngheţate prea timpuriu...

BOSS NS-2

Scot ăştia dom' le nişte chestii de îţi vine să te întrebi ce se mai poate face ???, până unde ??? ... dar mai ales cum ???...şi alte întrebări complicate şi inutile pentru suficienţa instalată definitiv aici unde playback-ul, mimatul ăla de te dărmă dacă măcar odată ai cântat singur sub duş, au devenit stăpânii indestructibili...

Dar lor nu le pasă, studiează liniştiţi, gândesc, muncesc, experimentează până le iese ce vor, cum vor, cât vor...că de aia s-au băgat în problemă. Una peste alta am descoperit cu ajutorul domnului Rareş o sculă ce m-a pus serios pe gânduri mai ales pentru lanţul meu Fender Princeton Chorus / Fender Stratocaster, greu încercat uneori de lipsa surselor de tensiune stabile şi izolate din diversele locaţii, unde când porneşte instalaţia de lumini mă cam sancţionează discret cu niscaiva brrum şi alţi paraziţi sonori...

Detalii tehnice, informaţii pentru cei curioşi şi în căutare, se pot găsi aici . Pentru noi ăştia mai senili, treaba e explicată pă'nţeles niţel mai jos. Hai că deja m-am lungit şi ăştia îl anunţă de vreo doi ani pe piaţă...

Guitar doctor.

După o lungă peioadă în care şi-a făcut admirabil datoria TAKAMINE EG 340 C a ajuns în sfârşit la revizie. Am cântat împreună de la -10 grade la 28 grade C în aceiaşi zi, a supravieţuit şi unor accidente când s-au prăbuşit peste noi o schelă şi un stativ de lumini, hăituită şi cărată peste tot în cele mai diverse situaţii, de fiecare dată mi-a răspuns prezent cu precizie.

Am decis  să facem o revizie completă apelând din nou la echipa domnului Călin Ilie de la MC MUSIC unde am beneficiat de serviciile excelente ale unor oameni tineri şi pricepuţi ce s-au implicat cu pasiune şi profesionalim.

Mulţumesc aşadar domnului Bogdan Stanciu care m-a ajutat să cunosc un Guitar Doctor serios în persoana domnului Rareş Savischi, ce mi-a făcut un setup complet, mi-a răspuns cu răbdare şi mi-a clarificat fiecare amănunt al operaţiei, mulţumesc lui Mr. Jackson şi nu în ultimul rând domnului Călin Ilie pentru această echipă serioasă şi pasionată pe care o conduce cu succes de multă vreme!

CEATA merge mai departe.

În puţinul timp ce mi-a rămas până la premiera de săptămâna viitoare cu noul spectacol de muzică şi poezie franceză intitulat "Aproape ca la Paris", parcurgând zilnic 80 de km prin oraşul gri în căutarea unui spaţiu potrivit pentru atelierul de producţie audio & video şi after school-ul unde să putem primim copiii la cursurile de chitară, vioară, actorie şi multimedia pe care le susţinem, lăsând încă odată deoparte dezamăgirile, entuziasmat şi de bucuria celor care au vrut cu adevărat să continuăm acest proiect independent, am reunit CEATA.

Nucleul rămas în formula Ciubotariu, Stoian şi Vurtejanu am alcătuit deja noul repertoriu şi lucrăm zi de zi să orchestrăm piese noi, să scormonim în arhive, căutând în continuare câţiva oameni pasionaţi de această treabă. Sper să pot completa noua distribuţie cu voci şi instrumentişti care să aibă pe lângă talent măcar puţină iniţiativă dar mai ales continuitate. Până atunci nu aşteptăm ci muncim entuziaşti, bucuroşi de fiecare întâlnire, uitând de urât, păstrând amintirile frumoase şi construind cu Credinţă, Nădejde şi multă Dragoste!

Fotografie realizată de Andreea Stoian

A murit Cristian Paţurcă.

Ce va rămâne ? Ce se va mai ştii despre aceea perioadă ? Ce-ar fi de spus acum ? Din baricada sau din piaţa unde mii de oameni sperau, visau...În mai puţin de un an de când scriam aici, viaţa lui Cristi s-a stins precum ecourile cântecelor sale prea repede uitate şi înlocuite subtil...

Nu normalitatea sublimă a vieţii ce traversează către moartea unui Artist este tragică în România, ci felul în care acesta dispare...Bolnav, singur, sărac, fără casă, cu toate drepturile ce se cuvin din opera sa batjocorite şi măcelărite, stoarse până la ultimul crăiţar de către surdul ce îşi plimbă zilnic şi conştiincios inutilele sale hârtii, o imensă tristeţe ce marchează astfel ultimele sale clipe pe pământ... 

- Membru al "Cenaclului Flacăra"

- Membru al Cenaclului “Totuşi Iubirea”

- Membru fondator al Asociatiei “21 Decembrie 1989 Bucureşti”

- 7 albume editate (vinil) 1991 - 2000

- 2 CD audio

- 2 videoclipuri

- Numeroase turnee cu concerte în ţară şi străinătate

Dar poate cel mai important, compozitorul şi interpretul unui cântec nemuritor scris pe versurile Laurei Botola în anul 1990.

Anul acesta îşi marchează lacom intenţiile. În mai puţin de o lună a răpit trei Artişti ce nu s-au temut nici o clipă să afirme, să lupte şi să dăruiască. Ce va fi...vom mai vedea şi le vom trăi atât şi aşa cum ne vom pricepe fiecare...Rămas bun Cristi, fie ca bunul Dumnezeu să odihnească în pace sufletul tău.

IN MEMORIAM
CRISTIAN PAŢURCĂ

 1965 - 2011

Ce ruşine.

România - Algeria scor 14 la 15...

Va să zică o luăm în barbă pe toată linia. Şi cum şi de la cine...??? Cu un antrenor care este o legendă a handbalului masculin, cu doar patru goluri marcate într-o repriză...chestie greu de imaginat în acest sport...Iar reacţia devine tipică pentru români:" Nu ne explicăm cum am putut pierde..."

După 14 ani de absenţă la un turneu final...nu ne explicăm cum...Ne vor explica alţii şi asta cât de curând, până când vom pricepe. Se cheamă dresaj şi dă rezultate.

Băieţii cu muzica.

Vine primăvara, fetele vor creşte mari şi vor înşfăca feţii frumoşi la pachet cu averea şi calul motorizat, vor face nunţi de câte trei zile iar noi le vom cânta, le vom face poze şi le vom aduce zâmbetul pe buze ca să le fie număratul banilor mai uşor şi casa de piatră, piatră, nu de BCA ca la hartiştii săraci ce stau la bloc...

O să mai cârpim la maşini, o să ne mai plătim din datorii, care vom scăpa de fisc & friends vom ajunge până la ciorba de potroace din zori, care nu...nu...şi aşa şi tot aşa...! Hai că s-a furat mireasa şi socrii e cam nervoşi că vor "Dansul Pinguinului" şi noi tot la tâmpenii artistice visăm...

Fotografie de Călin Dumitrescu

Remeber Cornel Coman.

A fost un actor român ce s-a născut la 14 iunie 1936 în comuna Livezile şi a decedat pe 16 ianuarie 1981 la Bucureşti. A absolvit IATC, în anul 1963, după care a activat la Teatrul Bulandra. În film, interpretează numeroase roluri pentru care primeşte în anul 1981, Premiul ACIN "Pentru întreaga activitate".

Iancu Jianu, haiducul (1981)
Al treilea salt mortal (1980)
Ancheta (1980)
Detaşamentul Concordia (1980)
Iancu Jianul, zapciul (1980)
Intoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu (1980)
La răscrucea marilor furtuni (1980)
Avaria (1978)
Das verschollene Inka-Gold (1978)
Ecaterina Teodoroiu (1978)
Pentru patrie (1978)
Totul pentru fotbal (1978)
Buzduganul cu trei peceţi (1977)
Fata bună din cer (1977)
Războiul Independenţei (1977)
Valentin şi Valentina (1977)
Casa de la miezul nopţii (1976)
Douăsprezece ore înainte de amurg (1976)
Prin cenuşa imperiului (1976)
Speranţa nu moare în zori (1976)
Ultimele zile ale verii (1976)
Alarmă în delta (1975) 
Comedie fantastică (1975)
Pe aici nu se trece (1975)
Cireşarii (1974)
Pescăruşul (1974)
Trecătoarele iubiri (1974)
Trei scrisori secrete (1974)
Un august în flăcări (1974)
Felix şi Otilia (1973)

Rugăciunea unui Dac.

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,

Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,

Căci unul erau toate şi totul era una;

Pe când pamântul, cerul, văzduhul, lumea toată

Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,

Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:

Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

Rugăciunea unui Dac - Mihai Eminescu

Fotografie de Dragoş Cristea

În curtea şcolii.

Greu, foarte greu încă treaba asta cu cântatul şi scena în România. De la organizatorul căruia îi trimiţi riderul tău tehnic detaliat pe care habar nu are să îl citească şi care mirat întreabă: "Da' de ce aveţi nevoie de atâtea cabluri, procesoare şi monitoare"...până la lutierii de care ai atâta nevoie pentru reglaje şi setări ale instrumentului. De la magazinele care ar trebui să vândă pe lângă instrumente chinezeşti sau coreene, căci şi aici piaţa s-a prăbuşit zgomotos, măcar accesoriile atât de necesare, toată lumea...se descurcă şi aici cum poate...

Cei mai dibaci se urcă în maşini şi tropăie asemeni ţiganilor dornici de merţane prin Germania, cei mai leneşi sună rudele "de prin State" şi pe lângă aloe şi cafea îşi completează pachetele cu corzi, case-uri şi procesoare pe care apoi le bijniţăresc prin internet...iar marea majoritate pleacă capul smerit către defunctul magazin de pe Calea Victoriei de unde cumpără cele trebuincioase la preţuri astronomice că: "Deeh dom'le asta e...criza, piaţa mică şi bani puţini"

De şcoli de muzică, profesori de instrument capabili să formeze instrumentişti precum cei din Ungaria sau Polonia măcar, de şcoli de jazz, blues sau rock...ce să mai vorbim...Copiii ce vin către cursul de chitară pe care îl suţinem sunt complet incapabili să solfegieze măcar: "În pădurea cu alune aveau casă trei pitici..." darămite să simtă, să guste sau să se bucure de treaba asta fascinantă care se cheamă muzica...

Greu, încă foarte greu şi nu ai ce să faci...Construieşti de la zero şi aici ca şi în teatru, dans, pictură, fotografie...construieşti de nebun în atelierul tău, cu gândul la ce a existat în anii '70-80, la oamenii frumoşi şi pasionaţi, la vremurile când măcar în curtea şcolii sub nuc,  se strângeau tinerii şi cântau la chitare... 

Fotografie de Andreea Gruioniu.

La noi, ăştia greu de 'nţeles.

La independenţi e simplu. Dacă vrei...

Laşi sarmaua şi vrăjeala dâmboviţeană, iei o cameră, un aparat foto şi un hanorac şi mai descoperi o vale faină, o mănăstire uitată, o lume...şi îţi faci treaba. Dacă ştii...

Mai un interviu, mai o preumblare prin pădurea tăcută, câteva cadre cu cascada şi castelele ciocoilor goale şi pline de tristeţe, mai un gând pe un carneţel ce îţi va folosi ca ghid atunci când vei îmbina totul într-un întreg, visând frumos la ziua în care manajieru' cultural sătul de ciordeală şi parandărături se va naşte şi va spune: Da dom' le !

Dar ziua aia e departe tare! Şi atunci zâmbeşti cu gura până la urechi, schimbându-ţi ciorapii uzi de găurile de prin bocanci...

Fotografie de Cătălin Stelian 

Noi nu avem doctorate.

"Noi nu avem doctorate. Noi ne-am dat numai licenţa..." un interviu pe care am avut şansa să îl descopăr cu ajutorul doamnei Elena Manoliu. O poveste despre viaţă, emoţionantă şi plină de învăţăminte care m-a bucurat tare.

Vă las plăcerea de a savura aici o lecţie superbă predată de doi maeştrii atâtor surzi, corijenţi la viaţă. Ileana şi Romulus Vulpescu cei pe care îi ştiaţi până acum doar prin cărţile lor, mărturisesc câte ceva despre ce înseamnă a fi Artist român.

Portret Părintele Iustin Pârvu.

Un film care poate ar merita să fie văzut...

Noi l-am făcut cu multă dragoste, bucurându-ne de întâlnirea cu Părintele şi omul Iustin Pârvu în anul 2009.

A murit Ion Vova.

Crescut la şcoala marilor actori, maestrul Ion Vova a urmat cursurile Conservatorului Regal de Muzică şi Artă, avându-l printre colegi de an pe Radu Beligan. A lucrat cu Birlic, Gărdescu, Beligan, Ion Lucian, Giugaru, Tomazian, Ion Manu, Mircea Crişan, Dem Rădulescu, Carmen Stănescu, pentru a enumera numai câţiva din marii actori de a căror prietenie s-a bucurat.

Profesionistul de al cărui nume se leagă celebra emisiune "Unda veselă" intrată în emisie odată cu anul 1928 sau cuplul "Stroe şi Vasilache" creat în 1932, omul care te întâmpina la ora 7.00 dimineaţa în uşa studiourilor Radio România zâmbind elegant fie că erai celebru sau biet actor tânăr dornic de a învăţa, cu m-am pomenit şi eu odinioară în studiourile din strada General Berthelot, ne părăseşte lăsând în urmă o poveste despre dragostea de teatru şi actori, ce nu va mai putea fi creeată niciodată. Dumnezeu să îl odihnească.

IN MEMORIAM

ION VOVA

1917 Berlin - 2011 Bucureşti

Mulţam Ovidiu!

Pentru Victor

Curând.

Timpul nu stă în loc. Aleargă grăbit şi ia cu el ultima ta suflare. Dacă ea există şi numai de o poţi dărui. Timpul nu îţi aparţine şi nu îţi dă socoteală. Alergă grăbit şi ia cu el gândurile, prietenii şi viforul oboselii şi neputinţelor tale.

Strângem din nou rândurile cu cei rămaşi şi cu cei ce vin şi vom porni din nou la drum. Cale este de străbătut şi muncă cât cuprinde. Doar să vrei. Şi când ai să vrei, se va găsi o cale.

Alături de Ilie Stoian şi Cristina Cîrcei voi urca din nou pe scenă. Muzică şi poezie în limba franceză, un spectacol unic în peisajul românesc, ce va aduce pe scenă poezie de Jacques Prevert, Alfred de Musset, Charles Baudelaire, Francois Villon, Jean Cocteau, Victor Hugo într-o minunată împletire cu chansonette din repertoriul lui Gilbert Becaud, Georges Moustaki, Joe Dassin, Guy Beard.

Un nou spectacol independent şi itinerant cu care am intrat deja în repetiţii generale cu bucuria şi credinţa că vom scoate un lucru bun. Pentru mine o provocare serioasă într-o continuitate necesară împotriva lui "nu se poate", "nu merită" şi altor încăpăţânări de a sta pe loc şi de a îţi uita menirea.

Timpul nu îţi aparţine şi nu îţi dă socoteală. Alergă grăbit şi ia cu el gândurile, prietenii şi viforul oboselii şi neputinţelor tale..."aproape ca la Paris", curând...

Botezul Domnului.

"Se află în mijlocul vostru Acela pe voi care nu-l ştiţi"

Hristos se afundă în Iordan şi Duhul pogoară peste ape. A tre­buit să se scufunde Fiul în firea omenească şi prin ea în apa, pen­tru ca noi, scufundându-ne în apă, să ne înălţăm spre viaţa Sa dumnezeiască. În Cuvân­tul întrupat, apa şi Duhul se unesc din nou.

"Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le  în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului"

Cursuri de chitară.

Cursuri de Chitară:

Teorie şi practică începători şi avansaţi.

Durata: 1 h.

Recomandăm 2 şedinţe pe săptămână.

Se pot înscrie persoane cu vârsta cuprinsă între 7 şi 40 ani.

Materia predată este folk, country, blues pentru chitara acustică şi rock pentru chitară electrică (numai pentru cei avansaţi).

Info: 0722.414.972 / victorvurtejanu@gmail.com

Măcar odată.

Exista acolo parcă doar pentru noi. Am fost privilegiat să fiu unul dintre cei care au putut exista aproape de el. Cei mai mulţi îl ocoleau sau nu îl obsevau datorită camuflajului natural parcă anume adaptat doar scormonitorilor...

După satul Vama Veche ajunge-ai în poligonul de tragere al Marinei Militare. De acolo până în vechea frontieră, era suficent să te aşezi şi să aştepţi. Dacă nu parcuge-ai etapa asta obigatorie oarecum şi porneai ca bizonul să începi camparea, sigur ratai totul. Pentru că în definitiv locul era o simplă pustietate în vecinătatea mării, frumuseţea şi specialul era creeat de oamenii ce îl căutau an de an.

Ne strângeam cu urma de clujeni din fosta tabară dsitrusă a Vămii, apăreau braşovenii pe motoare conduşi de Zoli, timişorenii cu Naghy (Dumnezeu să îl ierte), noi cei câţiva bucureşteni cu Iulian (Dumnezeu să îl ierte şi pe el), Gabriela, Bogdan, ziariştii cu copiii şi în rest o mică ceata de olteni de prin Craiova, Slatina şi cam atât. Ritualul era simplu şi nelipsit:

Întâi prima baie şi apoi cu o berică în faţă să ne povestim. Când toate erau la locul lor şi soarele abia mijea dinspre 2 Mai, ne puteam pune pe treaba. Aici era un dichis întreg...ardelenii parcă vorbiţi scoteau topoarele şi întâi tăiau bradul să construim masa. Bizar era ca masa se construia doar când apăream eu...fără apropo-uri cică, dar acolo ne strângeam la foc, chitare şi poveşti... Apoi băncuţele, umbrarele şi sfârşit corturile şi maşinile. Păstram afară doar gioarsa mea de Renalut 18, în care încăpeam toţi când evadam către Adamclisi sau Hagieni după cele trebuincioase. Apoi vreo 4 ore săpam gheţaria şi munceam la duşuri şi "dependinţe". Nu o să mă apuc în nici un caz să mai depăn poveşti despre traiul nostru, despre planurile pe care le făcem înainte de '89....şi după şi nici un caz nu vreau să devin melancolic. Cei care nu au fugit acum  sunt morţi, iar de cei care poate mai sunt în viaţă nu mai ştiu nimic de peste 15 ani.

Au rămas câteva fotografii, unele cântece, şi multe planuri şi poveşti frumoase. Fetele au crescut, au născut copii sănătoşi şi acum sunt "biznizmene". De băieţi nu mai ştiu decât despre cei care au murit. Mai trec uneori strecurându-mă cu greu printre vilele de prost gust care s-au ridicat pe acolo şi odată ajuns pe mal, închid ochii şi ascult vântul. Îmi imaginez ce drumuri faine făcem înot către epavă, cum le făceam poze soldaţiilor de la paza frontierei şi ei ne răsplăteau cu Dunhill şi porumb bun de fiert, de cum pescuiam pentru alţii după imbatabila metoda a lui Naghy...ei..despre cârciuma  "Măgarul tăvălit" unde se bea berea cu borcanul şi despre bătrânelul din 2 Mai care ne vindea garizi prăjiţi care ne săturau după ce îi mâncam ca pe semniţele prăjite...despre cum aduceam pâinie cu rablamentul meu de maşină şi o dădeam turiştilor miraţi care apoi ne invitau la ei. Ce afaceri ieşeau mai ieşeau...cu Bogdan de copiase un model de geantă foto şi coseau gagicile la maşini să scoatem pe piaţa...despre espadrilele lui Iulian cu care am umplut Bucureştiul de înebuniseră toţi să cumpere şi noi le dădeam termene din vară şi se încălţau cu ele în iarnă...şi câte şi mai câte...

Locul ală nu mai există şi e ok aşa. Încep să înţeleg câte ceva despre cum şi când, despre ce şi cât fără să devin neapărat melancolic. Cei care ne-au auzit s-au ne-au văzut, pot înţelege câte ceva. Despre restul numai de bine şi sper să li se întâmple măcar odată...

Ce grozăvie taică.

În linştea ce m-a înconjurat, meditând împreună cu sănătatea mea din ce în ce mai şubredă după toate cele şi în lipsa focului ce ar trozni în vatră dar pe care îl pot recompune fără mare greutate cu mintea şi sufletul copilului ce privea ore în şir dansul limbilor de foc spre disperarea bunicii care se temea că ud cearceafurile noaptea, îmi acord puţin răgaz şi mie.

Mă frământă serios de mult dar acum devine acut, un sentiment. Conducând în noapte, pornesc radioul şi ascult cum licheaua simte nevoia să devină onorabilă. Dacă nu ea...măcar odrasla. Sunt atât de nemernici încât îşi aruncă copiii în faţă încercând disperaţi să îşi spele obrazul. Dar...sper să mai pot povesti despre asta mai punctual. Nu simt deloc ură şi nici nu sunt pornit cu gânduri rele spre nici o fiinţă umană. Am fost educat, greu, dar am fost educat să iubesc. De aici multe din "eşecurile" pe care cei care îmi analizează atent dar inutil viaţa, nu le pot înţelege. De aici şi mirarea şi sentimentele contradictorii ce mă însoţesc.

O experienţă minunată am avut din momentul în care am părăsit platourile OTV. Mi-au blocat telefonul cu s.m.s.-uri şi apeluri despre care chiar ar trebui să povestesc. Telefonul sună în continuare cu o plăcere nebună. După înjuraturi crunte...şi am auzit câteva ca taximetrist la Gara de Nord patru ani cât am lucrat ca să pot supravieţuii, acum după o săptămână...am început să avem dialog :). Ba chiar simt unde de regret în vocea celor trei, ce stoic mă apelează de pe acelaşi număr la intervale precise. Să vezi şi altă minune...vodafonu' îmi dă bonus pentru minutele receptate în sistem...Îmi e milă, da, chiar îmi este milă de băieţii aia de şi-au petrecut sărbătorile notând discuţiile dintre noi. Pe lângă hilar trebuie că au rămas uşor miraţi de răsturnarea situaţiei...:)

Zice că anul Iepurelui şi că cei mai prigoniţi sunt...peştii. Cu o ditamai lună neagră şi multă moarte în jur. Dar tot ei zic că doar o ducem, nu o traversăm. De aici în maximum patru ani vine şi pe uliţa noastră, adică taman bine că la 45-46 ieşim din copilărie şi putem să lăsăm lucrurile în ordine. Care ordine, fiecare cât a putut păstra...

Ce vroiam să zic în toată post-revelionada pe care am suportat-o păpând antibiotice şi scuipându-mi conştiincios plămânii prin diverse locaţii, este că poveste mai avem şi spre disperarea unora va deveni din ce în ce mai interesantă. Nu neapărat mai frumoasă şi mai umană dar plină, plină şi gata să dea pe afară.

Păi cum de ce ? Gata criza !!! Gata traiul naşpet al românaşului !!! Am căpătat iar "un cadou" şi apoi iete numai ce fu' la Mall-uri, la artificii şi la plimbările pe la occidentalii isteţi, de sărbători, ale crizaţiilor. După ce au rupt magazinu' şi-au reîntregit echipa mai "de un Crăciun", mai "de un revelion" pe la prietenii "de afară"..."că săracii aşa singuri sunt...şi aşa dor le era de noi..." Până de Paşti, când farsa continuă de unde a rămas...

Acuma să vezi dileală pentru producătorii de ceaţă şi praf în ochi pentru noi idei cu destinaţia: păcălici. Nici politicu' nu prea mai guiţă după ce îşi fură în cap planoare umane la el acasă, iar asociaţiile "de revoluţionari" au tăcut brusc după ce şi-au încasat primele de joc şi în iarna asta. Rezistă doar mitul lui "afară e mai tare oricum" şi ală până în primăvară când dă colţul ierbii şi încep iar italienii şi spaniolii să ne prăjească fără intenţii rasiale dar cu benzină fără plumb...

Dispariţia unui om remarcabil precum dirijorul Marin Constantin, maestrul ce a creeat un produs cultural imbatabil este umbrită de revenirea bruscă şi ultra televizată a cârcotaşului/skior de Austria... He, he...! Acu' să vezi vorba popii' ce stă cu mănăstirea goală de oameni şi plină de maşini bengoase..."ce grozăvie vine taică, ce grozăvie vine..."

În loc de S.M.S.

Sorcova, vesela,

Să trăiţi, să-mbătrâniţi,

Ca un măr, ca un păr,

Ca un fir de trandafir,

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata,

Tare ca fierul,

Iute ca oţelul.

La anul şi la mulţi ani!