30 iun. 2010

Vara se dilată, iarna se contractă.


Soarta amărâţilor moldoveni ilustrează exact starea României de acum. Ştim că primăvara şi toamna plouă ? Ştim ! Ştim că Siretul, Moldova şi Prutul se revarsă ? Ştim ! Am aflat acestea încă de acum 50 de ani de când am pus armata să-i scoată din casele construite din chirpici, dar obligatoriu cu etaj, construite exact pe albia de revărsare.

Nimic nu s-a schimbat. Şi nu se va schimba curând. Sărmanul moldoven plânge, urlă, se închină conştincios la moaşte, înconjoară bisericile în genunchi, apoi bagă gospodăreşte o damigeană de vin în el şi pune mâna pe satâr hăcuindu-şi copii ori nevasta, înjurând temeinic de toţi sfinţii pe toţi ce nu îl ajută "dom' le" şi pe el. Sărmanul...

29 iun. 2010

20.000 de euro.


După mult timp în care am reuşit să statu departe de ştiri, media sau tv, zilele acestea mi-am cumpărat un televizor. Butonând am constat ca nu s-a schimbat nimic faţă de perioada când m-am lipsit de ei. Acelaşi show milog, ieftin, acelaşi "badea lui capatos, fel de zăvoran, divă de zăvorani..."

Ceva e nou totuşi şi nu mă satur de râs de când am aflat !

De acum mă aşteaptă şi 20.000 de euro la alegeri ! Numai să votez ! Din tomberon în direct, micuţul oltean aciuit acum de pe "Magheru" la fosta fabrică de căzi şi robineţi, coordonat îndeaproape de artistu' axinte s-a lansat cu haliman mare !

Ce mai...3, 2, 1 ! Porniţi grătarele, începe marea buleală !

26 iun. 2010

Nu-i lumină nicări.


„Ce este cântatul ?...
Cântatul este o necesitate. Omul dacă nu ar cânta ar muri. Este un har, este un dat transcendental, este un noroc de la Dumnezeu. Cele mai profunde versuri care s-au spus vreodată despre muzică sunt:


”Am noroc că ştiu cânta,
Că-mi astâmpăr inima.
Horile-s de stâmpărare
La omu’ cu supărare.”







Grigore Leşe - Nu-i lumină nicări.

25 iun. 2010

Talentul


Talentul e o chestiune de cantitate. Talent nu înseamnă să scrii o pagină bună, ci 300. Nu există roman pe care o inteligenţă obişnuită să nu-l poată concepe, nu există frază - oricît de frumoasă - pe care un debutant să n-o poată construi. Restul e punerea în mişcare a tocului, potrivirea hîrtiei, răbdarea de a o umple.

Cei puternici nu şovăie. Se aşează la masă, transpiră. Vor merge pînă la capăt. Vor epuiza cerneala, vor termina hîrtia. Aceasta e singura diferenţă dintre ei, oamenii de talent, şi laşii care nu vor începe niciodată. În literatură, contează doar "bivolii". Geniile sunt cei mai solizi, cei care ostenesc optsprezece ore pe zi fără să obosească. Gloria înseamnă un neîntrerupt efort.


fragment din "Jurnal" de Jules Renard
fotografie realizată de Iulian Dumitru

24 iun. 2010

Adrian Păunescu.

"Scrisoare către urmaşii mei"

Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.

Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare.

Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.

Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.

Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie?

Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii '85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti.

Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată.

În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!

Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge.

de Adrian Păunescu
text preluat de aici

23 iun. 2010

Musca regală.

"Poza cu muşte" s-ar putea intitula fără nici o problemă această imagine.

Am dat o fugă peste Bucegi să văd verdele din Stâna Regală. Nebunia a fost că de la curba ce porneşte vechiul drum forestier, un stol de muşte a urcat împreună cu mine cei 5 km de pădure. Aşa că am cinstit cum se cuvine însoţitoarele alpine, printr-un cadru realizat de Irina, având Caraimanul şi Jepii ca fundal.

Răutăcioşii vor spune că musca trage la rahat, dar noi ne-am bucurat de o zi frumoasă, de ursul ce a rămas în pădure la 4 metri de noi, blând şi fără gând să ne săvârşească. O excursie în locuri dragi, cu oameni faini şi dornici de a scăpa de gri-ul oraşului otevizat, cu greve şi puturoşi ce se plâng neputincioşi, scuipând ce mai ieri aplaudau plini de mici şi de bere...


Fotografie realizată de Irina Cojar

21 iun. 2010

Cică "mail".


E vară, e cald...la mare pustiu, la munte pustiu. Marii "comersanţi" trag oblonul după mai bine de 20 de ani de ţepăraie pe sireacul orăşean disperat după puţină natură. Nevestele de "patron" renunţă isteric la voiajele pe "coaste", odraslele înjură drogate prin diverse unghere la modă, iar cei ce ştiau ce va să vină îşi rumegă "victorile" prin diverse infarct-uri, cancere şi tumori crescute pe ura sădită atent în ani de zile.

Aşă că dacă totul este pregătit, să râdem ! Nu ?

Iată spre amuzamentul dumneavoastră, cu mulţumiri lui Sebastian, un alt e-mail teribil de interesant:


Bună ziua dragi,

Cum faci Am făcut o excursie la Cardiff (Marea Britanie) inopinat câteva zile înapoi, din păcate, am? Fost jefuit la punctul de arma noaptea trecută! Toate de numerar, carte de credit şi telefon au fost furate, am incurcat-o altă ţară, blocaţi în Cardiff, dar din fericire pasaportul meu a fost înapoi în room.It mea hotel a fost o experienţă amară şi am fost rănit pe dreapta mea, dar ar fi amendă. Eu vă trimit acest mesaj pentru ca nu vreau pe nimeni să intrăm în panică, vreau să rămână aşa pentru acum!

zborul meu întoarcere lasă în câteva ore, dar eu sunt cu probleme sortarea facturi de hotel, întrebam dacă ai putea împrumut nişte bani pentru a sorta în facturi de hotel, de asemenea, şi să ia un taxi de la aeroport care este de aproximativ 800 de lire sterline. Am fost la poliţie şi ambasada aici, dar acestea nu sunt probleme de ajutor, am dispune de mijloace limitate de a ieşi de aici, mi-am anulat carduri meu şi a făcut deja un raport al poliţiei, nu voi lua un nou număr de carte pana am mă întorc acasă! Aşa că am cu adevărat nevoie de ajutorul tau.

Ai putea firului de tot ce se poate de schimb numele meu şi adresa la un hotel de bani prin Western Union de transfer:

S. P.
47 Penarth Road, Cardiff,
cf242fu Marea Britanie

Du-te înapoi la mine cu detalii, ar restituire siguranta vi-l o dată i ajunge! Sperăm că mâine

Eu aştept răspunsul dumneavoastră prompt.

Vă mulţumim,
S.P.


Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.

19 iun. 2010

Cumpăr Acordeon.


Am mare nevoie de un acordeon. Nu foarte mare, eventual folosit dar obligatoriu în stare foarte bună de funcţionare şi minim 24 de başi. Sunt gata să şi cumpăr la un preţ decent. Aşa că dacă aveţi unul şi vreţi să scăpaţi de el mă puteţi contacta pe: 0722.414.972. sau victorvurtejanu@gmail.com

Mulţam !

18 iun. 2010

Suflet de paiaţă.


Sunt doar un clovn mai trist ca moartea, rămas în circul gol, cu fardul scurs în lacrimi colorate, un biet intrus, un impostor, ce dincolo de masca zâmbetului fals, e gol...

Tremurând de frigul din suflet, singurătatea mi-o târăsc ca pe-o ghiulea, în întunericul arenei de unde n-am reuşit să scot vre-un hohot de râs toată viaţa.

Şi clovnii se-mpuşcă nu-i aşa ? În cabina mirosind a mucegai, înmormântat în măşti de carnaval, şi-ascunde durerea, fixindu-şi privirea, sticlind de lacrimi amare, prin care trec umbrele nopţii, un rictus buzele i-a inghetat.

Tristeţea unui clovn e râsul morţii, sub masca fals zâmbitoare şi-a unei lacrimi mari pictată-n geană. Sunt doar un simplu clovn pe scena vieţii, cortina a căzut şi-acum sunt trist, mai trist ca moartea...

17 iun. 2010

La Berinde.

Plouă. Dumnezeu ne trimite răcoare după arşiţa şi deşertul zilei. Am luat-o iar de la capăt. Încerc să învăţ din greşeli şi păşesc cu Nădejde şi Dragoste ! Cred, şi asta îmi face totul mult mai...mult mai clar. Povara, atunci când mă las în mâna lui Dumnezeu îmi dispare şi pot din nou să zâmbesc.

Lucrez din nou teatru şi asta îmi face tare bine! Mă reîntîlnesc cu mine şi cu cei ce m-au format într-un tot unitar pe care Adrian ştie şi îl armonizează cu măiestria marilor pedagogi. Pentru că asta este legea tagmei. Muncă ! Nimic altceva...Aşa că muncim susţinându-ne unii pe alţii. Şi asta ne bucură şi ne întărâtă.


Nu îmi mai fac griji. Am trecut un prag important în viaţa mea şi gata. "Am luat-o spre gară, în costumul lui tata, mi-e cămaşa pe afară, am să dispar şi gata..." bine scrie omul ăsta ! De fapt mai toate le face bine. Sunt unii, aşa ca el, care fac bine ce fac. Şi poţi învăţa cum să faci şi tu bine, privindu-i, ascultând sau încercând să simţi...

Din zece oameni abia am scos doi. Şi aceeia au acum, aceleaşi probleme. Ceea ce nu e normal pentru că ei sunt foarte tineri. Iar dacă un tânar de 20 de ani şi un matur pe la 40-50 de ani au acelaşi soi de probleme, ceva nu e oke...
Iar dacă toţi avem aceiaşi problemă şi nu acţionăm, înseamnă că Freud sărmanul a avut dreptate şi că de fapt ne place...

Plouă, e târziu. E prea târziu pentru mulţi. Am aflat, trist...asta.

16 iun. 2010

The day after.

Şi când povesteam despre ce se va întâmpla după sfârşitul "perioadei psi" asupra României şi în special în Bucureşti pentru că aici este "pomul lăudat", eram catalogat în cele mai diverse modurii de către naivii ce se opreau din când în când pe la mine...

Chiar nu vă seamănă cu nimic ?







Fotografii realizate de Steluţa Vrânceanu

15 iun. 2010

Degeaba.

Degeaba sunt chemaţi marii sărmani să strângă cureaua. Degeaba plătesc părinţii şi bunicii noştrii preţul neputinţelor guvernamentale. Degeaba eu respect legile cetăţii...

Dacă în anul 2010 într-o emisiune televizată plină de raiting şi glamour, Iliescu îi spune lui Marian Munteanu: "bine ţi-au făcut minerii !", aproape toate par degeaba....

14 iun. 2010

Eliberatorii

Oameni bătuţii cu sălbăticie, împuşcaţi, legaţi în lanţuri, omorâţii în bătaie - cu răngi, topoare, lanţuri de fier, ciomege - morţi cu feţele arse cu acid ca să nu fie identificaţi; oameni dispăruţi, care nu au mai fost găsiţi niciodată - elevi, studenţi, tineri. TAB-uri, mitraliere, elicoptere, scutieri, armată, focuri de armă asupra populaţiei, incendii, crime, jafuri, violuri, devastări, arestări arbitrare şi fără mandat.

Oameni arestaţi abuziv, din case, de pe stradă, fără mandat, de către persoane civile şi ţinute în cele mai inumane condiţii. În cimitirul Străuleşti II, au fost înhumaţi 128 de morţi având pe cruce inscripţia "neidentificat-iunie ‘90". Sute de oameni trataţi sau operaţi de grave traumatisme la "Sectia de Neurochirurgie" a spitalului nr. 9 din Bucureşti, din care 60 au murit în câteva luni. Peste 1300 de arestaţi, 746 de răniţi.
Oficial au existat 7 morţi, neoficial 188 în zilele de 13-15 iunie 1990. De ce ?

Fotografie realizată de Dinu Lazăr.

13 iun. 2010

Supuşii.

Adunătură de nenorociţi în genul meu, urduroşi, păduchioşi, rebegiţi care au eşuat aici terorizaţi de foame, de ciumă, de bube şi de frig, veniţi învinşi din cele patru colţuri ale lumii. N-au putut merge mai departe din cauza mării.

Nu ne schimbăm! Nici ciorapii, nici stăpânii, nici părerile, ori o facem atât de târziu, că nu mai merită osteneala. Ne-am născut fideli, de asta crăpăm noi ăştia! Soldaţi pe degeaba, eroi pentru toată lumea şi maimuţe vorbăreţe, cuvintele îndură, suntem supuşii Regelui Mizerie. El ne stăpâneşte!

Când nu suntem prea cuminţi, strânge...Îţi pune unghia în gât, mereu, nu prea poţi vorbi, trebuie să bagi de seamă dacă ţii cu tot dinadinsul să mănânci...

Pentru un fleac, te gâtuie...

Fragment din "Voyage au bout de la nuit"
de Louis Ferdinand Céline
Fotografie de Răzvan Voiculescu

12 iun. 2010

Ninigra şi Aligru.

"Fiind o fată urâtă, am fost bucuroasă cumva de atenţia care mi-a fost acordată de-a lungul vieţii. Dar asta a venit târziu, pentru că până la 17 ani nu se uita la mine nici un câine! Nu e plăcut, mai ales în adolescenţă. Te marchează pe toată viaţa... "

un recent interviu cu
Nina Cassian

11 iun. 2010

O mână.


Căci nu trebuie doar "să vrei". Acest talant nu ajunge nici cum. "Dorinţa" este primul dintr-un lung şir de paşi necesari oriunde !

Din Canada până în "Drumul Taberei" şi înapoi la gară, artistul începe prin "a muncii". Cumplit de mult. Cu el însuşi.

De la Stanislavski până la Barîşnikov, de la "Cirque du Soleil" până în chilia cea mai lăuntrică a inimii tale, acolo unde începe totul. Dorinţa - "piatră de gât" sau "rachetă nucleară", rămâne fără motorul numit "muncă", aşa cum arată astăzi socialul şi spiritualul în România. O farsă tragicomică, pe alocuri cumplit de hilară.

Eşti liber. Şi eşti încă în viaţă ! E greu să crezi şi poate...ai să râzi. Un exemplu doar !

Din cei 30 de absolvenţi ai promoţiei de actori - 1998 mai lucrăm doar 5...

9 iun. 2010

DEM.


Şi nu ştiu cum, dar iar mi-am adus aminte...

"Bă Vurtejene, în lumea asta nu ştii şi nu stăpâneşti nimic. Te naşti fără nimic, doar cu foaia invizibilă de deces în mână..."

Dem Rădulescu


Fotografie realizată de Gabriela Luminiţa Segal

8 iun. 2010

Preview de poveste.

Un preview doar la o poveste cu zacuscă, o cutie de viteze triptonic secvenţială, Ana şi Maria la cei douăzeci şi...de ani, o stână şi multă, cumplit de multă tinereţe.

7 iun. 2010

Şi auto...

M-am bucurat pentru că era în sfârşit un produs românesc destul de serios şi de coerent dar şi pentru că m-am întâlnit cu Radu şi trupa lui.

6 iun. 2010

Bíró Eszter.




A murit Bíró Eszter. A fost un om bun, demn, solidar şi cinstit, asemeni secuilor din care provine. Însă, în primul rând, Eszter a fost un om de teatru.

A început să lucreze în Teatrul National din Cluj pe când era copil şi a continuat să muncească până şi-a dat duhul – la propriu – pe scândura scenei. Vorbea româneşte cu accentul ...emoţiei, vorbea maghiară firesc dar, mai ales, vorbea limba teatrului de o înţelegeau toţi. Viaţa ei s-a consumat în culisele scenei din Cluj, de unde conducea, cu glasul ei inconfundabil, majoritatea spectacolelor. Iubea şi înţelegea Teatrul. Din cauza asta n-a apucat să îşi trăiască şi viaţa personală, care aproape că s-a dizolvat printre vieţile fictive ale personajelor de pe scenă.

Era curajoasă şi de multe ori risca totul pentru a lua apărarea unor năpăstuiţi. Îşi găsea timp – niciodată n-am înţeles cum – să îndrume spiritual copiii din biserica reformată şi a mai găsit resurse pentru a creşte doi orfani. Cum poţi descrie un astfel de Om care avea toate caracteristicile unui apostol teatral?

Pasiunea pentru Teatru, împinsă până la extrem, a impus o tensiune tragică vieţii lui Eszti. În cazul ei, valoarea omului e dată de intensitatea efortului şi a suferinţelor sale. „Totul sau nimic!”

A murit Eszti şi cabina ruginită din colţul scenei de la Cluj va rămâne goală de acum. Poate va mai stărui o vreme parfumul ei de lavandă, care ne va aminti că ne leagă aceleaşi necazuri pe toţi, că suntem toţi o apă şi-un pământ, adică nişte amărâţi, care ne frământăm sufletul nostru amărât, în teatrele noastre amărâte, pe care un Dumnezeu la fel de amărât ca noi, nu se îndură să le ia odată de pe lumea asta ...

Meghalt Bíró Eszter. Jó ember volt, becsületes, együttérző, tele méltósággal, mint a székelyek, akiknek soraiból származott. Elsősorban azonban színházi ember volt.

Még gyerekként kezdte pályafutását a Kolozsvári Nemzeti Színháznál, ahol mindaddig dolgozott, míg – szó szerint – annak deszkáin ki nem adta lelkét. Az izgalom akcentusával beszélt románul, természetesen magyarul, és ami fő: úgy tudott a színház nyelvén, hogy azt mindenki értette.

Eletét a kolozsvári színpad kulisszái között élte le, ahol összetéveszthetetlen hangján vezette le az előadások nagytöbbségét. Szerette és értette a Színházat, ezért saját magára sosem volt ideje. Magánélete a színpadi alakok fiktív életei között teljességgel feloldódott. Bátor volt, sokszor mindent kockára tett, hogy az igaztalanul bántottak mellé álljon. Sosem értettem, honnan van rá ideje, hogy a református gyerekek szellemi vezetésével foglalkozzon és emellett két árva felneveléséhez körülményeket teremtsen. Hogyan is lehetne jellemezni egy ilyen Embert, aki tetőtől talpig színházi apostol volt?

A színház iránt szélsőkig vitt szenvedélye Eszti életében tragikus feszültséggé alakult. Emberi értéke egyenesen arányos érőfeszítéseivel, szenvedéseivel. A ’’mindent vagy semmit’’ embere volt!

Eszti meghalt és megrozsdásodott ügyelői fülkéje a kolozsvári színpad sarkában mostantól üres lesz. Levendula-parfümje talán kitart még egy darabig, hogy emlékeztessen minket arra: ugyanazok a gondok kötnek össze mindannyiunkat, hogy hamuvá leendők vagyunk, nyomorultak, nyomorult lelkünket gyötörjük nyomorult színházainkban, melyeket a hozzánk hasonlóan nyomorult Jóisten nem kegyelmez meg elvenni egyszer végre tőlünk...


Victor Ioan Frunză
Fotografii realizate de Adriana Grand

5 iun. 2010

Pe drum de vară.

Şi când mă apucă urâtul nu îmi mai trebuie decât un sac de dormit, ceva apă, o lotcă cu care să cutreier şi mai presus de toate un tovarăş de drum. Căci Dumnezeu se îngrijeşte de călător, iar România mea are încă multe poveşti pe care dacă ştii să le asculţi, poţi să înţelegi că nu eşti singur.

Mulţumesc Cristian!

Fotografie realizată de Cristian G.Ciubotariu

4 iun. 2010

O poveste cu Penciulescu.


Duminică 13 iunie 2010, de la ora 11.00, la Sala AMFITEATRU a T.N.B. regizorul RADU PENCIULESCU prezintă conferinţa cu tema

Lungul drum al textului spre scenă


Conferinţa va cuprinde amintiri ale celui care se consideră „un regizor-pedagog foarte bătrân” ca vârstă şi ca experienţă, dar după cum îl ştim, foarte tânăr în spirit.

La cei 80 de ani ai săi, Radu Penciulescu se consideră liber să povestească ceea ce doreşte, fără să-şi asume nicio responsabilitate faţă de cei pe care, într-un fel sau altul, i-ar putea pune în dificultate.

3 iun. 2010

Cântec pentru prieteni.



Am mai rămas se pare doar: Andreea-Clara, "Balou", "Morsanu", "Pelie", Băluţă, Gane şi Vurtejanu.

În doar 24 de ani, o revoluţie, o mineriadă-două şi un tunel în care doar unii mai văd luminiţe...

2 iun. 2010

Saltul.

Numai şi numai incertitudini. Dai totul, nu primeşti nimic. Şi rămâi absolut singur şi nici de tine nu poţi fi sigur, mai puţin ca de ceilalţi. Vei putea răbda fără a cârti?"

1 iun. 2010

Poveste în 12 fotograme.

Revederea cu cei dragi şi dorul de aceea perioadă mă fac să vă spun şi această poveste despre mine, acasă. Pentru că acasă a însemnat pentru o bună perioadă de vreme, Mănăstirea Sinaia din România.


Împreună cu o parte din Strana Mănăstirii Sinaia,
Ierodiaconul Clement, Monahul Nichifor (de la dr. la stg.)





Cu profesorul şi prietenul Mihai Naghy din Cluj.

Părintele Nicolae de la Schitul Sfânta Ana din munţii Bucegi aparţinând (pe atunci)
de Mănăstirea Sinaia.

Lucian "Lulu" Tudoran (bravul meu prieten ce nu s-a dezlipit de mine cei 3 ani până când nu am reînceput să merg singur) monahul Nichifor şi monahul Daniel (de la dr. la stg.)

Sfânta Slujba de "Izvorul Tămăduirii" condusă de Părintele Stareţ al Mănăstirii Sinaia,
Arhimandritul Macarie.

Ierni la 1950 m în munţii Bucegi- Mănăstirea Ialomiţei.


Bunului Dumnezeu, bravei mele Mame, Părintelui meu duhovnic Preot Michael Tiţa, Părintelui Stareţ al Mănăstirii Sinaia Arhimandritul Macarie Bogus, Arhimandritul Veniamin, Ieromonah Mihail, Ieromonah Mina, Ieromonah (pe atunci) Calinic, Ierodiacon Clement, Ieromonah Siluan, Monah Pimen, Monah Spiridon, Monah Daniel, Monah Nichifor, Rasofor (pe atunci) Laurenţiu, lui Nicolae Covaci - trupa Phoenix, Maestrului Dem Rădulescu, Maestrului Mihail Stan, profesorului Mihai Naghy, Doctor Mariana Popescu, Căpitan Doctor Remus Glogojeanu, lui Gabriela Vurtejanu (pe atunci), Lianei, Pavel Iliuţă, Mau C. Mau, dl. Botezatu, dl. Vulpe, Lucian "Lulu" Tudoran, precum şi tuturor fraţilor şi surorilor care în aceea perioadă din viaţa mea, m-au ajutat să renasc !