"Atunci a mers Iisus împreună cu ei la locul ce se numeşte Ghetsimani şi a zis ucenicilor: Şedeţi aici până ce voi merge să Mă rog acolo. Şi luând pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista şi a se mâhni şi le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine."
"Şi mergând puţin, S-a rugat zicând: Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta; dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu. Şi a venit la ei şi i-a găsit dormind; şi a zis lui Petru: Aşa, n-aţi putut veghea un ceas cu Mine? Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită, că duhul este osărduitor, iar trupul neputincios."
"Dormiţi de acum şi odihniţi-vă, le spune El. Iată s-a apropiat ceasul şi Fiul Omului se dă în mâinile păcătoşilor".
Dumnezeu a îngăduit şi de data asta. Am reînceput să respir, sa simt, să merg, să mănânc, să ies pe afară. Ba chiar cred că voi ajunge să văd şi munţii în curând. Mai am vreo două examene radioscopice şi sper să mă uite, pentru o vreme măcar. Afară e soare şi pot porni. Mulţumesc dom' doctor Remus şi dom' doctor Mircea şi Dumnezeu să vă dea sănătate ! Shhhh...Don't clap - it's In the death car :)...
Mulţumind lui Dumnezeu am trecut Intrarea Domnului în Ierusalim - Sărbătoarea Floriilor, începe Săptămâna Patimiillor cu Deniile de zi de zi, ne îndreptăm spre spovedanie, ne pregătim să renaştem.
Îmi aduc aminte cu mare bucurie de perioadă când aceaste momente mă găseau în Mănăstirea Sinaia, unde înconjurat cu dragoste de Părinţii şi vieţuitorii acelui loc binecuvântat de la poalele munţilor Bucegi, reuşeam să mă construiesc, să mă compun şi să încerc să reîntorc cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste tot ceea ce Dumnezeu a creeat în mine. Sunt lucruri de o importanţă capitală în viaţa unui om, puţini sunt cei ce păşesc cu adevărat pe drumul anevoios al cunoaşterii de sine, dar mai ales al asumării şi al statorniciei.
Gândul meu se îndreaptă către Dumnezeu cel regăsit şi cu dragostea celor ce m-au primit ca pe unul de al lor. Părintele Stareţ al Mănăstirii Sinaia, Arhimandritul Macarie Bogus, Arhimandritul Veniamin, Ieromonahul Mihail Harbuzaru, Ieromonahul Mina, Ierodiaconii Clement, Siluan, Monahii Pimen, Daniel, Spiridon, Nichifor dar şi fraţii Cristian Uţa, Laurenţiu Potop, Mihail Naghi, Pavel Ilie "Iliuţă", Lucian "Lulu" Tudoran, Mihai "Iţă" Brătilă, Cristi, Viorel, oriunde s-ar afla ei.
Cu dragostea şi puţina mea credinţă mă rog lui Dumnezeu să îi ocrotească să le dăruiască cele de folos şi să ne ajute să ne revedem sănătoşi.
Un excelent workshop, condus cu măiestrie şi carismă de domnul Raffael Pollak light designer pentru firma Dedolight, mi-a reconfirmat ce distanţă este între omul pasionat, dedicat în cele mai mici amănunte carierei sale şi...mercenarul ce alergă numai după "încă un contract în plus".
Într-o organizare excelentă, cu o locaţie aleasă foarte bine de organizatorii - S.C. 4K BROADCAST SOLUTIONS SRL, în sediul UNTC, locul unde se presupune că se formează viitorimea artistică de mâine...din păcate marea absentă a acelei întâlniri, acest seminar a reuşit să mă pună în legătură cu oameni dedicaţi artei, ce continuă să muncească indiferent de modă, curente şi opinii...
Având în linia întâi un artist precum maestrul Dinu Lazăr, pe care l-am surprins activ participant, punând întrebări, făcând fotografii, implicat sută la sută în această acţiune, am întâlnit numeroşi oameni din branşa artelor vizuale. Echipamente clasice sau de ultimă generaţie aduse, prezentate în detaliu şi oferite spre studiu participanţilor, o echipă tehnică foarte bine pregătită ce m-a făcut atent din nou atent de importanţa backstage-ului în această branşă şi cât de mult lipseşte ea mentalităţii româneşti, o atmosferă profesionistă şi elegantă, într-un cuvânt un eveniment reuşit care m-a entuziasmat.
Am sperat să găsesc câteva echipamente şi soluţii pentru breasla mea, a celor de pe scena teatrului. Dar cum am constatat că sunt singurul "reprezentant" al acestei bresle acolo, nici student, nici regizor, nici profesor, nici actor... am realizat imediat că nu existăm.
Nu existăm, nu pentru că ne subminează cineva. Nu, nicidecum. Ci doar pentru că nu ne interesează cu adevărat ce înseamnă Arta Actorului în această perioadă de evoluţie a soluţilor anului 2010. Noi, cei din breasla teatrului am rămas încă la soluţia "scafelor" şi a "halogenelor" cumpărate din Obor, manevrate isteric de electricianul teatrului ce într-o zi a răspuns isteţ: "Păi, la lumini ? Mă duc eu dom' director că e treabă de curent, nu ?"
După Costineşti şi Vama Veche este rândul micuţului sat 2 Mai să plătească preţul libertăţii sale. Ce s-a întâmplat în cele două sate transformate în pierzanie comercială, puteţi să constataţi încercând să vă cazaţi o noapte acolo sau şi mai simplu să beţi o bere la o terasă...
Ce se pregăteşte satului de pescari ? Politicos ei o numesc sistematizare. Ce înseamnă de fapt ? Vom vedea curând. O mână de oameni entuziaşti, neînregimentaţi nici măcar comercial darămite politic, unii tineri alţii mai puţin, încercăm să pornim acolo un proiect cultural pe modelul satului Gărâna, devenit o zonă culturală importantă a lumii muzicale europene.
Ne trec razant pe la urechi informaţii gen: port turistic în micul golf, trotuare, piste de biciclete, chezlongue, umbreluţe şi celebrele toalete mobile cu indispensabile arome de căpşuni, toate aranjate pe plajă...singura plajă pe care ne mai puteam pune corturile în România...Şi câte şi mai câte altele.
Nu am nimic cu imbecilii ce ne guvernează. De la ei nu am şi nu voi mai avea nici o pretenţie. M-am lămurit demult şi continui să cred că o soluţie bună pentru a evolua, este să depinzi cât mai puţin de ei. Am experienţa tragică a unui Săraru sau a lui Caramitru la cârma Teatrului Naţional, a celebrei fundaţii "Arcub" a Primăriei Capitalei care continuă să umiliească actorii în spectacole gen "Cântarea României" pe aleile parcurilor, a altei fundaţii ce a falimentat şi ea bugetele culturale pe zeci de ani, sărmana "D-ale Bucureştilor" a soţilor Diaconu şi câte şi mai câte fundaţii, institute şi asociaţii, teatre "private" cu bani de la stat (Metropolis, Masca, Levant, Passe Partout Dan Puric, etc...) care mai de care mai tembele şi mai puse pe căpătuială cu câte un senatoraş, deputat sau subsecretar de stat prin ministere de resort...
Nu am nimic cu nimeni. Fiecare pasăre pe limba ei piere. Ce am înţeles este că nu se joacă corect. Stabilim o partidă de tenis. Ei servesc, noi primim. Mai punctează ei, mai prindem noi o zi bună. Mai dau ei un "as" şi obosesc apoi, mai punctăm noi. Asta pot înţelege. Dar jucăm tenis şi tu scoţi Kalashnikov-ul tragi şi urli te-am bătut !!! Asta se numeşte parandărăt ! Până şi la Gară amicu' Vampiru', celebrul ţigan taximetrist ce te uşurează liniştit de 30 RON de la "Coloane" până la primul semafor, numeşte asta "jigodism pervers".
Corturile sunt problema ? Chitările şi focul pe plajă ? Rulota şi porumbul fiert ? "Plajele din sud" zice zeiţa turismului: "Acolo este potenţialul turistic ce va aduce bani României !"
Da, sigur. Vom merge înainte, vom găsi soluţii. Aşa va fi mereu de acum. O luptă surdă, inegală, aducătoare de dureri de cap, de traume şi de glorioşi ce cresc pe morminte pline de oameni, de idei, de vise...
N-avea dom'le unde să plece. E acolo ! Simt eu. E acolo, însă e obosit şi şi-a luat puţin liber. Şi de la poze. Că de asta mârâie ei şi mă dopează ca pe curcă. "- Că de ce nu apare la poză....?" E plămân de artist, le tot zic eu ! Are personalitate. Apare când trebuie şi nu se arată oricui. Aşa le zic !
Na' de te înţelege cu felceru' dâmboviţean şi gradat pe deasupra...Căpoşi băăă, dă n-ai văzut. Fac consiliu' cu mortu' de faţă. Cică stimulează organismu' să lupte...Şi aşa îi pasă lu' organismu' de ei, dă na-i văzut...! Zici că e şedinţa "cepeune-ului" când ne întâlnim, condusă de emanatul zâmbăreţ...
Treaba grea este că te ţine pe loc. Trebuie să dormi muuult să prinzi forţă. Dar e vax ! E acolo şi o să apară şi la pozele lor belicoase şi alb negru pe deasupra !!! :)
Vreau să scriu şi despre spectacolul de la azil şi despre workshop-ul de lumini şi să muncesc la piesa ce mă bântuie. Apoi mai sunt două scenarii ce aşteaptă să le filmăm, spectacolul din vară, materialele de montat şi câte şi mai câte. Însă randament slab...românesc. Tragi o oră şi trebuie să dormi patru. Şi buline şi buline şi buline de cred că dacă îmi iei o mostră de pe limbă topesc spatula...! Of, of,of câte păcate am Doamne, câte păcate...
Hai că trebuie să mă pastilez iar. Poate mâine să te fac să râzi şi să le arăt şi jumătatea aia de plămân de o caută ei pe pozele lor alb-negru cu tonuri de gri...
Pe scurt "Osmos" este despre un om bolnav (Dan) care construieşte o lume alternativă pentru a masca o realitate urâtă. Dan urmarea o femeie care semană cu cineva din viaţa lui, în mintea lui a creat o legatură între el şi acea femeie pe care de fapt nici nu o cunoştea. Bărbatul în negru este un personaj imaginar, o halucinaţie a lui Dan ("sursa de inspiraţie" fiind prietenul tipei pe o urmarea), care încearcă să îl aducă la realitate, să îl forţeze pe Dan să accepte ce a făcut. Scenariul e făcut în aşa fel încât să pară rupt de realitate, să nu fie prea coerent. Iar la sfârşit alternarea personajelor care apar în cadrul uşii reprezintă trecerea de la halucinaţie la realitate. Filmul are o tentă noire, întunecat, cu multe umbre.
Al doilea scenariu -BUCĂTĂRIA ROMÂNEASCĂ-
Abordează viaţa unei comunităţi în perioada "postcomunistă-premanelistă". Povestea bazată pe stereotipuri e menită să stârnească unele zâmbete. Un frigider defect este motivul perfect pentru ca un grup de amici să mai bea o bere, să mai facă un grătar, să îşi trăiască viaţa, şi dacă printr-un miracol repară şi frigiderul înainte să se întoarcă de la munca Nuţi (soţia unuia dintre ei)...e si mai bine.
Avem nevoie de încă câţiva actori. Doi pentru "OSMOS" (două roluri masculine 25-30 de ani, cu figuri ceva mai întunecate, să reflecte atmosfera filmului) şi doi pentru "BUCĂTĂRIA ROMÂNEASCĂ" - un copil şi o femeie.
BUCĂTĂRIA RO:
Distribuţia:
NICU: Mihai Abrudan. TUDOSE „BRĂŢARĂ": Victor Vurtejanu. TITI: Cătălin Stelian. BĂRBATUL: Oprea Florin
GIGEL (fiul): căutam NUŢI (femeie 30-40 de ani): căutam
Regizor: Iulian Riglea
Sperăm să găsim, având în vedere bugetul acestor două producţii, actori aflaţi la începutul carierei, actori de teatru care nu au avut ocazia să apară într-un film şi vor să capete ceva experienţă...
Cei interesaţi pot trimite CV (caracteristicile corporale) şi 3 fotografii (plan întreg, profil, prim plan)pe adresa victorvurtejanu@gmail.com
Dinspre mare vin veşti bune. Iuliana a plecat acolo şi a reuşit. Primăvara îşi intră încet-încet în drepturi. Am început să lucrez şi la un nou site, însă mai este mult de muncă.
Am descoperit cu această ocazie că nu am o fotografie pe care să o pot pune pe prima pagină. De fapt nu am nici un set de fotografii faine, cu poveste şi subiect...Numai poze de casting, vechi şi deloc reprezentative...
Mai trebuie să găsesc fondurile pentru a cumpăra lemnul, apoi să încep construcţia scenei şi a anexelor...Trebuie să găsesc actorii (aceia !!!) scenograf, tehnicieni. Ei...Doamne ajută-ne! De muncă e ca la balamuc. Uneori zău că nu înţeleg cum se plictisesc unii însă...na! este mult mai uşor să te vaieţi după noroc...
Mă uitam la fotografia de mai sus şi îmi aduc aminte cum căram scena roşie prin toată ţara pe la vreo 25 de ani, jucând farse şi poveşti într-un proiect fain ce s-a numit "Trupa pe Butoaie". Dar ca orice lucru bun s-a sfârşit...abrupt şi trist.
Cum ar fi să reuşim proiectul aceasta nou cu artcafe-ul ? Mmmm!! Să vă invit la un spectacol pe malul mării, să bem apoi o cafea şi să povestim despre imposibil :)) ?
Scap eu de buline lunguieţe şi de amicii în halate şi mai vedem de atunci ! Dar mai am de tras ceva...
Compact Disc “Cântările Postului Mare” interpretate de călugării din Mănăstirea Sinaia.
Este primul material audio pe care l-am scos pe piaţă în calitate de producător artistic. Construit cu gândul la perioada Postului Mare când în ortodoxie încep să se cânte aceste partituri, conţine 12 piese interpretate în stil psaltic cu ison de voci bărbăteşti şi solist, de către strana formată din călugării Mănăstirii Sinaia şi o grupă de studenţi din Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
Materialul sonor în lungime totală de 49 de minute şi 39 de secunde l-am înregistrat în întregime chiar în Biserica “Sfânta Treime” din Mănăstirea Sinaia pentru a reda cât mai exact atmosfera sonorităţii şi acusticii unice al acelui spaţiu.
În interiorul coperţilor veţi găsi pe lângă textele interpretate şi multe date despre autorii melodiilor, anul compoziţiilor, momentele când aceste piese se cântă şi alte amănunte interesante, prezentate pe baza documentărilor realizate în biblioteca din incinta mănăstirii.
Toate aceste date sunt traduse şi în limba engleză pentru ca toţi cei ce ascultă acest material unic să poată pătrunde cât mai în amănunt în universul atât de bogat al muzicii psaltice. Acest CD a fost realizat cu ajutorul şi eforturile întregii obşti a Mănăstirii Sinaia conduse de Părintele Stareţ, Arhimandritul Macarie Bogus. Un solist excepţional, un om pasionat şi talentat de la care am avut de învăţat tainele acestui gen muzical este Ieromonahul Mihail Harbuzaru. Tuturor le mulţumesc din toată inima.
Materialul a fost înregistrat în anul 2005 şi apare în magazine sub formă de Compact Disc şi Casetă Audio. Au fost editate 5000 de unităţi CD şi 200 de unităţi Casetă Audio. Licenţa pentru acest material a fost oferită de UCMR şi ADA, toate drepturile de autor fiind protejate.
Producător general Mănăstirea Sinaia. Producător executiv Victor Vurtejanu. Înregistrările audio Victor Vurtejanu. Tehnician de sunet Ender Aslan. Grafică Mara Istina. Mastering Diesel Comp. SRL. Fotografii de lt.col Ştefan Varga.
Melodii de pe acest material pot fi ascultat permanent pe Radio Trinitas. CD-ul “Cântările Postului Mare” se poate achiziţiona de la magazinele din incinta Mănăstirii Sinaia – judeţul Prahova. Pentru comenzi în ţară sau în străinătate telefon 0722.414.972
În amintirea maestrului meu iubit, actorul şi profesorul Dem Rădulescu am creeat pe comunitatea Facebook - "Grupul DEM RĂDULESCU". Voi încerca să susţin acest proiect şi prin atragerea unor oameni, a unor materiale şi amintiri frumoase despre un om absolut special şi un suflet ce mă ajută şi acum să respir.
PromoţiaDem Rădulescu 1998
la Teatrul Casandra şi el o alta amintire acum...
în fotografie: George Ivaşcu, Alice Barb, Victor Vurtejanu, Eugen Cristea, Marius Rizea, Cătălin Dupu, Marian Ghenea, Natalia Călin, prof. Dem Rădulescu, Irina Rădulescu, Dan Badea, Mihai Brătila, Dan Chiriac, Simona Popescu, Monica Ciută, Laura Creţ, Dragoş Huluba şi copilul ce ne vizita la fiecare spectacol (de la stg. la dr.)
Mai mulţi oameni a căror părere o preţuiesc sincer, onorând cu prezenţa lor zona acestui spaţiu, mi-au sugerat în timp printre altele ca el apare destul de trist şi uneori patetic. Reflectând la acestea mi-am adus aminte că ştiu şi pot să fac oamenii să zâmbească. Eu sunt un om vesel şi destul de optimist mai ales în anumite "situaţii". Drept pentru care am decis să iau măsuri. Profit de cântecul domnului Andrieş pentru a mai înveseli puţin acest proiect,
public şi o fotografie de pe noua "cale". Destul de îngustă...rămâne totuşi funcţională şi gabaritului meu uşor "falstaffian",
şi lansez noul salut valabil mie pentru o perioadă de vreme de acum încolo:
Mă străduiesc să menţin ritmul acestui proiect. Am publicat trei poveşti în răstimpul cât am încercat să îmi revin. Îmi este foarte greu că nu mă pot mişca. Tot corpul mă doare şi abia pot respira. Combinat cu vechiul meu astm e nasol rău. Însă trag de mine cât pot.
Am avut mai mult timp şi am profitat de el navigând pe net. Am găsit vechi amici de care sper să reuşesc să vă povestesc. Toţi sunt acum împrăştiaţi prin lumea largă şi "doruiesc" după România. Strâng şi materialele care să vă ilustreze povestea despre CD-ului - Cântările Postului Mare - pe care am reuşit să îl imprim împreună cu călugării din Mănăstirea Sinaia special pentru această perioadă a Postului. Încerc să montez singur un filmuleţ însă îmi este destul de greu.
Vreau să ajung mâine la seminarul de light design din UNATC ce va ţine trei zile. Maestrul Lazăr vă povestea aici despre el: http://fotomaniacu.blogspot.com/2010/03/trei-zile-de-iluminare.html mi se pare foarte important să studiez despre asta cu atât mai mult cu cât vom avea mare nevoie în spectacolul itinerant ce îl pregătim pentru această vară.
Dimineaţă însă trebuie să mă predau iar doctoriilor mei bravi. Sper să mă repare din nou. Cică sunt şanse reale ! Sănătate şi Nădejde!
în memoria lui Samir, lui Iulian, şi a lui Steven...
Mai este puţin până când ploia se va opri. Vântul pornit de la răsărit începe să alearge norii rând pe rând. Trag în jos bolurile pălăriei "borsaliono" şi mă bucur de mirosul de alge ce vine din golf. Am stat toată ziua şi am privit prin bătrâna mea luneta, bând cafea şi mâncând susan turcesc. Am căutat delfinii, însă astăzi nu au mai venit. Nu e nimic, înseamnă că vin mâine. De fapt ştiam că nu vor veni pe furtună. Dar m-am tras spre golf pentru pacea şi liniştea de aici. Deseară urc pe scenă şi acum îmi trebuie linişte. Am văzut ce mi se pregăteşte.
Au ajuns de cu noapte. Trei camioane, pline ochi de echipamente. Unul s-a înfundat pe plaja. Dar nu e treaba mea. Treaba mea începe diseară când trebuie să fiu iară tot. Să mă urc pe scena asta lungă şi să salut publicul lui Tudor, lui Adi şi al lui Cristi. Sunt pe puţin 20.000 de W şi orice nelinişte a mea se va transmite şi publicului. Dar nu mă gândesc la asta acum. Mă bucur încă de linişte şi de mirosul furtunii ce se stinge lin. A fost frumos. Trăznetele sosite punctual după bubuitul tunetelor, cădeau fix pe catargul epavei. Ieri am înotat ca de obicei până acolo şi Andrei a vrut să facem o chestie unică. Ne-am gândit şi am scos în finală vreo trei ce meritau podiumul. Cea mai bună şi care mi-a mers direct la inimă a fost cea cu drapelul. Şi nici una nici alta iata-ne cu o bucată de cordelină, un briceag, ceva ţigări şi un drapel, băgate toate într-o izoprenă, înotând spre bătrâna epavă ruptă în două.
Ai noştrii ne privesc prin luneta mea sau prin zoom-urile aparatele foto ale pozarilor pripăşiţi pe la stâna noastră în căutare de artiste dornice de shooting-uri marine...Urcăm cu atenţie, să nu ne tăiem în tabla ruginită. Gata din două valuri bine calculate ne-am făcut lift şi am intrat. Urcăm pe comandă. Porumbeii ne salută cu un fâlfâit zgomotos din aripi şi dispar până când vom părăsi vaporul. Mă duc în prova să salut pe cei ce ne privesc. Andrei aprinde ţigari şi fumăm trăgându-ne sufletul. Privesc catargul gros. Imposibil de escaladat. Va trebui să urcăm deasupra comenzii şi de acolo să improvizăm. Pornesc curios înainte. Urc prin gaura din podea, mă trag de capătul treptei şi aceasta cedează. Într-o fracţiune de secundă apuc să desfac picioarele într-un soi de ramonaj şi astfel să opresc căderea. A fost de ajuns însă... sângele sare gros din tăietura adâncă marcând un traseu pe care Andrei îl urmează speriat. Păcat. Acum trebuie să ne grăbim ca să intru repede în apa mării altfel se va infecta şi e groasă...
Ajuns pe comandă nu găsesc decât o singură soluţie. Trebuie să mă ţin de catarg şi Andrei să se suie pe mine. Aşa facem. Printr-o manevră frumoasă Andrei urcă pe umerii mei, se prinde cu mâinile de un cablu de oţel ruginit şi îşi propteşte talpa într-o gaură din catarg. Mă mişc repede şi din cauza tăieturii şi pentru că el nu va rezista mult în regruparea asta inedită. Scot cordelina, fac o buclă "coada vacii" şi-o arunc cât mai sus spre Andrei, el prinde atent şi aruncă bucla peste cap. Gata ! Coarda s-a prins de cablul din care ies sârmuliţe ascuţite. Leg drapelul şi ne coordonăm. Rana mă ustură şi Andrei a amorţit însă nu cedăm. Drapelul e sus ! Repede în apă de acum !
Mie îmi este mai uşor, sunt aproape de tabla încinsă însă pe el l-a prins frica. - "Dacă sar şi trec prin tablă ? Mă opresc jos în cală tăiat bucăţi, tocmai bun de grătar" !
- Sări ! Te prind eu ! Andrei zâmbeşte şi sare fără nici un preaviz în braţele mele. Prins pe picior greşit amortizez, însă târziu. Nu reuşesc să mă ţin pe picioare din cauza rănii ce mă ustură rău acum. Aşa se întâmplă mereu. Când te doare o zonă instinctiv o protejezi. Eu am protejat şi acum cădem amândoi din cauză că piciorul meu a cedat. Însă podeaua rezistă şi ne ridicăm amândoi în picioare râzând către drapelul în care vântul a început să se joace voios.
Eu salut regulamentar din poziţia de onor ! Andrei râde mânzeşte apoi salută şi el imitând o trompetă ce cântă un soi de imn de jale. Gata ! E rău. Buba mă doare şi se încălzeşte. Trebuie să ajung în apă. Deşi am făcut 10 ani înot de performanţă nu sar niciodată de la înălţime în apă. Am fost acolo când Max, cel mai bun din grupă a vrut să braveze. S-a urcat pe tribuna suspendată deasupra bazinului şi s-a aruncat în gol. Din păcate a alunecat la desprindere pentru că era ud şi zborul lui s-a sfârşit pe cimentul dur din jurul piscinei. Zgomotul trupului zdrobit şi ţipătul lui când a realizat că nu mai prinde apa mă urmăresc mereu de atunci. Aşa că nu sar în apă. Asta înseamnă că trebuie să risc o nouă tăietură.
Fleeooşc...! Zgomotul s-a spart în mii de cioburi împrăştiind toate gândurile mele. Capăţâna udă a prietenului meu se iveşte zâmbitoare din spumă. - "Haaaaai şi tu !"
- Vin, vin, însă trebuie să iei astea ! Cuţitul, un capăt de coardă, căci ţigările şi bricheta le ascund la locul de provizii. Să am şi mâine daca vin la pescuit. Cobor încet punţile printre bucăţile de tablă maronie, pline de sare şi rugină ale lui "Steven". Bătrânul cargo nu mai are mult. "Steven" sau "Akra Aktion" numele sub care apare în înscrisurile oficiale este una dintre cele 27 de epave identificate în Marea Neagră. Deja chila este spartă în multe locuri. Este aici din noaptea lui 9 septembrie 1981. Oare cum stă aşa suspendat ? În apă este un curent extrem de puternic. Fiecare val ce loveşte chila, bubuie asurzitor. Probabil este proptit în vreun banc de nisip sănătos. Eheei...! câte a o fi văzut "Steven" de la Amsterdam până aici... Dar aşa fac grecii. Aşa a păţit-o şi "Evanghelia" mai la nord, după Costineşti şi cam toate cele 13 "grecoaice" eşuate în apele româneşti. Spre deosebire de "Evanghelia" care va mai rămâne la suprafaţă încă o bună perioadă, "Steven" a pierdut bătălia cu marea şi se va scufunda curând...
Şchioapăt rău, mă dor mâinile şi mă gândesc cum am să înot cei aproape 4 km până la mal. Îmi e ciudă acum dar nu mai am ce face. Am ajuns la "lift". Îmi prind valul şi mă desprind. Teribil de frică îmi este. Mereu îmi este foarte frică în clipa desprinderii. Nava domină peisajul mascând soarele, în jur bancurile de peşti, apa rece, uffff....Gata! Am pornit ! Fluier încet ca să îmi fac curaj şi mă las în seama valurilor. Curând mă va lua curentul şi trebuie să încep să înot.
De la mal se vede bestial ! E o imagine pe care o contemplu multă vreme. Este ireal. Apus cu nava părăsită care arborează însă drapelul tricolor ! Locul întâi cu coroniţă şi vază de cristal ! Mulţimea de pozaci se întrece pe sine şi se epuizează şi pe ei şi tele-urile şi toate scule lor menite să te bage în boală. Uit de uriaşul pansament ce mă va însoţi o vreme, dar nu îmi mai fac probleme. Marea a spălat la timp tot. Apoi va veni momentul focului, povestirea de rigoare, apoi dimineaţa de mâine când mă apuc şi eu de făcut poze...ce mai...toate mă încântă peste măsură!
Şi m-am culcat aşa de împăcat că...mooaaa ce chestie am făcut noi ! Andrei urla de dimineaţa toţi râdeau ca năucii, iar eu trezit de hărmălaia lor căsc ochii prin gura cortului şi nu pot să înţeleg...Cum naiba azi noapte am lăsat epava cu drapelul arborat pe ea iar acum de pe catarg mă sfideză zâmbetul lui "Che Guevara" imprimat pe un tricou roşu ridicat în locul drapelului meu...
Deşi ştiu că nu avea curaj să înoate singur mai ales că era noapte...apoi valurile...hmm...şi astăzi am mai semne de întrebare. Oare cine ne-a copt-o...?
- Eşti gata ? aud imediat o voce ce mă smulge din amintirile mele.
- Poftim...? Da...imediat !
Au început probele de sunet. Îl zăresc pe Tudor care bubuie în difuzoare sadic şi excitat ca un armăsar. E timpul să îmi las luneta şi borsalino-ul deoparte. Hai actorule ! E timpul ! Long live Rock&Roll !
- Auzi, vezi că nu mai vine Iris ! Intri cu AB 4 în locul lor ! N-am prezentare ! Nu ştiu componenţa că sunt noi. Vezi tu...improvizează ceva...ăştia cântă un fel de "grunge". Asta e...te descurci ? Ok ?
Oare delfinii nu se sperie de la volumul ăsta infernal ?
Melodia: "Nocturne" de F. Chopin Fotografie realizată de "Bubu" şi Victor Vurtejanu
Porneam împreună. Plimbarea pe bătrânul drum de fier ce ne lega de două oraşe devenise "supremaaaa". Trenurile treceau rar şi când treceau, mergeau încet şi calm. Calm, ca tot ce ne înconjura. Da. Calm este cuvântul locurilor alea.
Ne bucuram de plimbarea noastră tăcută, dar atât de intensă. Mai tot timpul mâncam zmeura din tufişurile iertate de urşii speriaţi de zgomotul locomotivei. Uneori ocheam un bolovan frumos, tocmai bun să completeze colecţia din grădina japoneză de pe muntele lui Nicu. Ciudat...aşa i-am spus din prima zi. "Muntele lui Nicu". Bătrânul sat se cheamă "Colţani" dar pentru noi încet, încet devenise "la Sălaş", "la Fân", "la Vilă", "la Cabană", "Muntele lui Nicu", "la Mină", "spre oraş" sau..."curba lui Victor" - căci şi acolo am lăsat ceva din mine.
Pe şină găseşti mereu câte ceva, mai precis între traverse. Uneori flori mici, viu colorate, pe care fetele le rupeau şi le puneau după ureche în timp ce cântau. Alteori lucruri ciudate căzute din vagoane. Mirosul, mirosul acela unic ! Traversele vopsite cu "teroson" devine al tău, devine necesar. Apoi sunetele...
Zgomotul pietrişului ce scrâşneşte sub talpa bocancului sau sunetul dinspre Bârzava, râuleţul ce însoţeşte drumul de fier şi curge încet către lume...Făcând ocolişuri dibace, născuse nişte lunci grozave unde când era soare, ne răcoream în timp ce râdeam ca apucaţii. Pe Bârzava, Nicu făcea "rafting" cu caiacul galben, ce se odihnea pe peretele de sare. Caiacul acela galben îi izbea pe toţi cei ce intrau curioşi în bătrâna ocnă de sare. - "Dar cu ăsta ce faceţi ?
-Rafting ! răspundea Nicolae firesc, în timp ce mulgea o oaie. Şi toţi ne prăpădeam de râs, timp în care musafirul îşi lua moaca celor trecuţi prin "testul cu caiacul".
Când drumul de fier începea să urle, Bogdan ţâşnea sus pe colţanul "de la Carieră" şi ne făcea poze cu trenul ce saluta când ne întâlnea. Oana plângea mereu de frică până ce artistul cobora cu "Smena" făcută praf...dar victorios. Pentru bucuria lor mă transformam în moderator de emisiune şi "băgam în direct" pe fiecare, alteori comentam drumul sau personajele înghesuite în glorioase "Dacii" ce gâfâiau pe drumul şerpuit.
Toţi aveau aceiaşi privire. Un soi de amestec de "pfffui...uite la haidamacii aia" cu "băi se filmează ?" Contopită cu invidia că nu sunt acolo, devenea aur pentru impovizaţia mea. Cei mai curajoşi opreau uneori şi mimau că se dezmorţesc. Le făceam cu mâna şi ne transformam brusc în "galeria Rapid" sau în "Turiştii nemţi veniţi la Techirghiol". Două scheme care ne ieşeau teribil de bine, uneori combinate şi care puneau în cur pe oricine.
La întoarcere eram văcari. Ajungeam la turmă şi începeam să mânăm vacile sus "La Mină". Viţeii aruncau priviri speriate către mamele ce se buluceau, colbul se ridica din drum, copitele zgduiau lunca, liniştea era spartă în bubuituri şi mugete intense. Totul se calma brusc când Nicu şuiera. Era un fel de "Aaaatenţiuneee comanda la mineee" ! Lui -L- i se părea ca sună a "gataaaa a venit Tata". Sunetul ală ne disciplina însă pe toţi. Instantaneu. Om şi animal ne supuneam cu o plăcere nebună şi deveneam una cu acele locuri.
Căutam tot timpul ceva. Cât am trăit acolo încercam să ascult, să gust, să simt. Aveam sentimentul că dedesubt sub pământ există o fiinţă uriaşă ce doarme şi pe care trăiam cu toţii. Vroiam să pândesc clipa când aceasta se va trezi. Incaşii şi mohicanii vorbeau despre o ţestoasă uriaşă. "Mama" tuturor aşa cum o înfăţişa Uncas, cel mai tânăr şi ultimul din Neamul lui...Uneori mă opream brusc. Parcă am auzit o voce, parcă un tânguit sau un scâncet. Ea, mă lua atunci de mână, mă mângâia pe faţă, spunându-mi mereu - "Lasă, nu te mai gândi la ea..." Eu zâmbeam nebun iar Nicu ne mâna pe toţi la adăpost căci noaptea se grăbea peste noi.
Mulgeam împreună animalele. Apoi hrăneam porcii şi scroafa înconjurată de roz, cu Mariana hrăneam viţeii. Câinii, pe "Gorun" şi pe Bărbat" două namile de "mioritic" pe care Nicu mi-le dăruise drept ghid şi pavăză la necaz, îi hrăneam singur. Apoi îi mulţumeam toţi lui Dumnezeu. Fiecare în felul lui, în colţul lui, cu sufletul în palmă şi capul plecat. La sfârşitul zilei, tăcuţi, până când soarele se stingea pe muchia Colţanului undeva către Bocşa Română, aprindeam focul şi reluam cântecul de unde îl lăsasem. Jos spre Bârzava,
undeva în România...
Fotografie realizată de Bogdan... Melodia: Loreena Mckennitt - An ancient muse
La nunta aceea nu am să mă ascund. Nu am să-mi caut zâmbetul în licorile aduse pentru parveniţi şi nici nu am să încerc să te fac să râzi. Am să stau pe loc. O clipă. Am să gust apoi din liniştea ta. Ştiu ! Ştiu...tot ce ai să îmi spui. Eu te cunosc frumoaso' ! Nu o să crezi ce uşor îţi va fi cu mine. Nu am să fac nici un truc. Nu am să fug şi nici nu o să te las cu ochii în soare ca alţi fricoşi. Eu şi cu tine. Atât. Va fi bine, nu îţi fie frică ! Nu îţi fac rău.
Nu ! Nimic din ceea ce făceam de obicei nu am să fac. Tăcut şi suplu am să ţâşnesc spre tine şi o să dansăm fără voia lor. Nu am să te fur, nu am să te mint, nu am să fac nimic din ceea ce făceam de obicei. He, he...va fi fain !. Ai să vezi ! Nu râde, nu sunt atât de bătrân încât să nu ştiu ce îţi place. Ştiu toate trucurile ce te-ar face să zâmbeşti. Dar nu am să le folosesc. Nici măcar unul !
Să vezi ce moace or să facă toţi. Ce de povestiri, ce haliman. Un an vor trăi din dansul nostru mut ! Ce răcoare s-a făcut. Şi parcă plutesc. Un elefant zburător ce pluteşte lin, în ochi de arlechin. Heii! Ascultă! Ce şoapte lungi. Nu mă ruga, nu am să te mint. O să dansăm o vreme împreună. Apoi poţi să mă iei.
Nimic din ceea ce ai vrut nu a rămas neîmplinit ! Acum taci, doar dansăm, nu ? Trebuie să ascultăm muzica. Mereu trebuie să ascultăm muzica. Curând vom inversa şi asta. Totul este aşa acum, nu ? Atunci şi noi trebuie să fim la curent cu toate. Ea va dansa şi noi vom cânta. Bestial ! Dar mai avem puţin până atunci. Nu ?
Hai aranjează-te, vine fotografu' !!!. Nu te speria de lumina lui. Durează doar o clipă şi apoi să vezi ce frumoasă te face. Eu nu am să îmbătrânesc ca ceilalţi iubiţi ai tăi, ai să vezi. Nu râde,
Of, moarte...
Am să te pierd şi pe tine ? Căci în noaptea aceea voi fi cinstit.
de aceea voi rămâne iar singur.
Fotografie realizată de Dinu Lazăr Melodia: Enya - Oriel Window "Poveste neterminată" de Victor Vurtejanu
La sfârşitul iernii trecute m-a ajutat Dumnezeu să ajung la Părintele Iustin Pârvu. Echipa -Vurtejanu Stage Unit- a fost însoţită şi de câţiva ce dădeau cu "renaşterea naţională" şi câte şi mai cîte, în stânga şi-n dreapta. Ulterior pierzându-se pe drumul către "a face", s-au întors la biznisurile lor glorioase.
Am urcat în munţii Neamţului şi am filmat un material unic despre Părintele Iustin aflat în pragul vârstei de 90 de ani. Devenind prin întreaga sa activitate una dintre figurile cele mai puternice ale ortodoxiei noastre, duhovnicul românilor de peste tot, Părintele Pârvu şi-a gasit timp şi pentru noi. Cu ochii săi albaştri ca cerul acelei zile, primul cuvânt ce l-a rostit în faţa camerelor noastre de luat vederi a fost: "Dragii mei, simt o mare bucurie..."
Având iniţiativa de-a concretiza darurile lui Dumnezeu şi dragostea revărsată asupra sa, Părintele a ridicat în munţi un dispensar, un asezământ medico-social pentru bătrâni, un orfelinat, o Mănăstire, dar mai ales un univers de conştiinţă vie, de dragoste şi de trăire ortodoxă demnă şi activă. Nimic diluat, nimic confuz sau interpretabil. Esenţă pură, autentică şi mai ales vie.
Excepţionalul nostru ghid, domnul Ionel Rusei, ce veghează şi astăzi acolo, interviul cu Monahul Paulin Clapon închis 22 de ani în iadul de la Piteşti şi Aiud, acum adevărată gardă călugărească a Părintelui, vizita în cimitirul unde odihneşte Părintele Calciu-Dumitreasa, materialul unic filmat cu Părintele Iustin Pârvu în pacea muntelui, invitaţia de a servi masa împreună cu Părintele, binecuvântarea, îndemnurile şi sfaturile primite, tot ceea ce am trăit acolo, momente unice şi irepetabile, am încercat să le transpun în filmul pe care l-am intitulat "Portret Părintele Iustin Pârvu".
Sunt sigur că multe lucruri nu vor fi înţelese, aşa cum aminteşte şi în film, unul dintre protagonişti, scriitorul Dan Lucinescu, fost deţinut politic alături de Părintele Pârvu.
Nu înţeleg şi nu ştiu ce se va întâmpla cu acest film. De ce nu ajunge la cei pentru care a fost făcut. La generaţia tânără, la cei ce doresc să afle şi să înţeleagă ce a fost şi ce este în România. Dar nu eu sunt cel ce judecă şi se ocupă de aceste lucruri.
Cu sprijinul excepţional al unor profesionişti serioşi şi dăruiţi, eu am fost doar cel care a contribuit la realizarea unui material adevărat, viu şi emoţionat pentru memorialistica ortodoxă din România şi poate pentru cei mai tineri.
Portret Părintele Iustin Pârvu
Producător general: Cristi Filip
Producător executiv: Victor Vurtejanu
Imaginea: Iulian Dumitru
Fotografii: Dinu Lazăr, Iulian Dumitru
Editor imagine & Grafică: Sebastian Plămădeală
Muzica: Ovidiu Ţăndărică, Ilie Stepan, Victor Vurtejanu
Asistent producţie: Alexandru Ionescu
Realizator: Victor Vurtejanu
cu participarea excepţională a monahului Paulin Clapon, a părinţilor şi vieţuitorilor din Mănăstirea Petru Vodă, a domnilor Dan Lucinescu, Ionel Rusei, Dinu Lazăr, Ştefan Filip, Alexandru Munteanu, Sebastian Plămădeală, cărora realizatorul le adresează calde şi vii mulţumiri.
Închei acest articol cu gândul la Dumnezeu cel ce mă ajută, către echipa V.S.U. care mi-a stat aproape necondiţionat, dând dovadă de spirit de sacrificiu şi de o adâncă dăruire. Muţumesc domnilor Sebastian Plămădeală, Alexandru Ionescu, lui Vlasti şi întregii echipe ROVA FILM, lui Alexandru Munteanu şi lui Dan Teodorescu. Mulţumesc şi un gând bun maestrului Dinu Lazăr.
La plecarea din Mănăstirea Petru Vodă am primit acest dar pe care vreau să îl împărtăşesc cu voi:
Vă doresc sănătate. Să faceţi în aşa fel încît să mergeţi pe drumul de onoare, indiferent ce s-ar întîmpla! Chiar dacă ar fi să pierdeţi ceva material. Dar să nu vă arate nimeni cu degetul.
Într-adevăr aspiră la ajutorul lui Dumnezeu, dar să nu aştepti a-l lua drept răsplată, pentru multele şi grelele războaie purtate în care ai biruit. Rămâi totdeauna într-o sfântă frică, mărturisind clar că toate prevederile, grijile, ostenelile şi nevoinţele ce ai avut, ar fi fost zadarnice, dacă Dumnezeu nu le-ar fi adunat laolaltă sub ale sale aripi. Să ai toata Nădejdea numai în acest sprijin.
Recitind ce am scris anul trecut în această zi şi constatând că multe au rămas la fel de valabile, m-am hotărât să republic cele ce simţeam atunci. Astfel:
Povestea este simplă. Ca a oricărui luptător. Ca a oricărui om ce îşi urmează destinul. Numai cretinii şi hoţii complică totul. Ei trag speranţa că aşa pot să se desfăşoare. Iluzii de întunecaţi...
Iată: 40 de soldaţi creştini, au refuzat să se închine idolilor păgâni. Siliţi de guvernatorul Armeniei, Agricolae care aflase de credinţa lor, au fost întemniţaţi timp de 8 zile. Apoi bătuţi cu pietre. Apoi au încercat - cum se întamplă de obicei - să îi cumpere. Cu daruri...
Păstrându-şi dreapta credinţă şi întăriţi în demersul lor, au fost condamnaţi la moarte. Prin îngheţare. În lacul Sevastiei.
Unul din cei 40 de soldaţi a cedat. Şi a ieşit din lac. Dar a murit pe loc. Un altul, s-a grăbit să îi ia locul. Apoi gheaţa s-a topit şi apa s-a încălzit. Astfel că dimineaţa au fost scoşi vii din apă.
Le-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să moară. Rămaşiţele lor au fost arse. Cenuşa a fost aruncată în lac.
Astăzi ne-a ramas bucuria de avea trecut. De avea pentru ce să luptăm încă şi ce să apărăm. Bucuria ca nu suntem dezorientaţi. Că nu suntem haos-işti. Sau laşi. Sau puşi pe fugă. Toţi simţim frica. Unii ne-o asumam şi trăim cu ea, transformând-o cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste în trezvire. Şi apoi luptăm mai departe.
Ei râd...şi repetă aceiaşi piesă.
-----------------------
Împreună astăzi, prin dragostea lui Dumnezeu mâncăm "mucenici" preparaţi de Mame şi de Bunici. Încheiem cu babele, capricioasele zile ale iernii. Şi ne pregătim să întâmpinăm moşii, zilele calde ale primaverii făcand uneori un foc pe creste, aşa ca odinioară.
Cineva îl va vedea. Curând ne vor auzi. Vom fi împreună!
“Când aveam posibilitatea să-mi îndeplinesc visul, mi-am dat seama că şi pasiunile îmbatrânesc. Nu ştiu dacă pot pretinde că am ştiut ce vreau de la viaţă. Nu mi-au lipsit ţintele false şi entuziasemele naive.
Cam toate certitudinile mele, câte au fost, sunt acum ciuruite de îndoieli, ca nişte haine roase de molii. Mi-ar fi greu să numesc una intactă. Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.
Am început să-mi dau seama că, din actor pe scena vieţii, deveneam un figurant. Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna. Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
O viaţă mediocră poate fi justificata. Mai ales într-o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură. Forma cea mai subtilă în care se poate înfaţişa un mister este banalitatea. Dumnezeu a creat lumea în asa fel încât să regretam aproape totdeauna prea târziu.
Fragment din cartea "Autoportret într-o oglinda spartă" de Octavian Paler
Că vremurile s-au schimbat, că imbecilul şi impostorul sunt cei care diriguiesc cultura şi socialul, că poate şi eu sunt un alt inadaptat...se poate. Pot, dacă îmi explici frumos să înţeleg. Dar că nemernicii pompează miliarde în caricaturi gen: eurovision, bingo sau aniele (o altă inimă de ţigan) şi că nu înţeleg măcar UN MINIM NECESAR ! Asta se numeşte altfel. Se găseşte undeva în zona trădare, interes şi manipulare cu scop distructiv!
O ştire puteai să dai, un cuvânt într-o latrină de ziar, un reportaj la radiourile ce te distrug psihic oriunde te-ai afla...Nimic!
Sunt instituţii ale statului care sunt plătite şi obligate de lege să facă asta! Ele se ocupă însă puternic, intens, de gunoi şi de concedii. Începând cu Televiziunea Română (7 canale!!!) Institutul Cultural Român, Radio România, Academia Română, Uniunea Scriitorilor, Teatrele Naţionale sau nu, asta ca să nu mai pomenesc de "fundăţiile" yoghinaşilor-terapeuţi dâmboviţeni dependenţi de propria urină, care îngroapă tot ce ating şi terminând cu ONG-urile principeselor sau ale dudiştilor "sărmanele", nimeni, absolut nimeni nu a pomenit nimic despre comemorarea necesară poetului şi luptătorului Radu Gyr.
După palma trimisă în direcţia lui Eminescu, iată-i continuând. Atent şi stoic. Aceşti reprezentanţi ai statului român care pufăie la vederea drapelului naţional arborat, care îşi construiesc cantonamente de documentare în Austria şi în Marea Britanie şi lungi şedinţe "culturale" acompaniate de ţiganii lui Ploieşteanu sau verii-cumnaţii-cumetrii lui în castelele transformate din case de oaspeţi ale gospodăriei de partid, în centre de creaţie europeană, aceste lichele veritabile se simt ameniţaţi de cultură. Şi de aceea acţionează. Permanent.
Un cuvânt despre Radu Gyr. Atât de mediatizat în mediile teologice dar atât de uitat de prea-fericita instituţie diriguitoare a acestora, de profesori în şcoli, de mame pruncilor, de mai toţi...Un cuvânt măcar puteau spune celor tineri:
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ţi-s. Adevăratele înfrângeri, sunt renunţările la vis"
"Florin Grozea, membru al trupei HiQ, spune: Noi avem nemultumiri pe care le-am tot exprimat, atat in interiorul organismelor la care suntem membri (UCMR-ADA si CREDIDAM), cat si la ORDA, cat si in presa. Acum ne-am unit si online. Nu vrem scandal, vrem un sistem transparent de distributie a milioanelor de euro (peste 50 milioane de euro in 2008) colectate de aceste organisme si care sunt distribuite in mod incorect si opac."
Explicaţie:
"Credipârţ anda & ucemescroci" şi alţii asemenea şmecheri s-au unit şi le taie banii fraierilor. Fraierii au început să mârâie şi să se jelească. Întâi pe aici: www.infomm.ro/blog-pentru-artistii-pacaliti-de-ucmr-ada-si-credidam-in-continuare-ne-cred-fraieri şi încet dar sigur vor antrena alţi fraieri ! De ce ? Că aşa funcţionează fraierul. În turmă! Iată un alt exemplu chiar dacă eşti sătul de "smileymogatraistemoldoveneşti" şi alţi superartişti de nu îţi vine să crezi: http://artisro.wordpress.com/
Povestire: -Vecine ce televizor frumos ai ! Ce marcă e ?
-Golstea.
-Şi cât ai dat pe el ?
-20 de milioane.
-Şi e ok ?
-Da, nu am avut probleme.
-Şi de unde vecine ? De unde l-ai luat ?
-De la molu' ăla bun !
-Ahaa, merci vecine mă duc să îmi iau şi eu unul ! -A vecineee să te ajut ! Ţi-ai luat televizor nou, ce mare e ! Cât ai dat pe el ?
-22 de milioane.
-De unde vecine ?
-De la molu' ăla nou că la ala bun nu mai erau...cumpără toţi!
-Şi ce marcă e vecine ?
-E Goldstea ! Are şi vecinu nostru de la 5 ! Nu a avut probleme cu el !
-Aaaa, ce bine că mi-ai spus vecine ! Ia că mă duc şi eu să îmi iau unul. Goldstea îmi iau !
Se spune că "corb la corb nu scoate ochii" Ăştia, adicătelea papagalii care au contracte şi s-au mânjit cu banii de la "credipârţ, anda & ucmescroci" după ce s-au îmbuibat 15- 20 de ani cu lovele şi contracte îi critică acum pe şmecher ?
Păi dacă e aşa, atunci adaptaţi naibii şi proverbul cumva, că nu mai prind ăştia mici ideea...
Pe 4 martie s-au împlinit ceva ani de la moartea lui Cornel Chiriac, cel mai iubit şi cunoscut comentator de jazz şi pop al anilor '60, animator şi figură unică prin pasiunea, competenţa şi teribilismul prin care se implica în viaţa muzicală a acelor ani.
Erau atunci vremurile de relativă deschidere culturala şi bunăstare, era vremea primului club de jazz din ţară (din 1964, la Casa Studentilor bucureşteni, animat de Mihai Berindei), a audiţiilor de la Ateneu, vremea primelor grupuri de rock şi a lansării lor în cluburi, restaurante, pe litoral, în presă, la radio si chiar la tv.
Popularitatea lui Cornel Chiriac se datorează emisiunii "Metronom", difuzată la Radio Bucureşti începînd din 10 iulie 1967. A fost o bombă pentru tinerii interesaţi de muzica pop-rock. Începînd de atunci, postul naţional de radio emitea ştiri despre grupuri de muzică beat (cum se numeau în epocă), despre Jimi Hendrix şi Bob Dylan. Despre Rolling Stones şi Wilson Picket, despre formaţii din Polonia, despre topuri. A fost un succes nebun. La radio, primea scrisori. Au apărut cluburi "Metronom" şi Chiriac le răspundea tuturor la microfon.
Grupurile româneşti Sideral şi Phoenix au fost ajutate enorm de Cornel Chiriac să înregistreze la radio, să apară în concerte. Phoenix a spart gheaţa definitiv cînd preşedintele juriului Festivalului Studenţesc de la Iaşi - 1968, acelaşi Cornel Chiriac, s-a entuziasmat de calitatea, de îndrăzneala limbajului muzical şi a textelor. Imediat le-a înregistrat cele mai bune piese la Radiodifuziune şi apoi pe discuri, la Electrecord. "Totuşi sînt ca voi", "Floarea stîncilor", "Nebunul cu ochii închişi", "Canarul" au fost cîntece curajoase ce şi-au datorat popularitatea şi eforturilor lui Cornel Chiriac.
A fost un luptator aprig şi incomod, un pasionat despre care se spune că petrecea multe nopţi in radio, ca la înregistrările formaţiilor stătea la masa de mixaj, că toată fonoteca de jazz a Radioului din acei ani a fost copiată de pe discuri şi finisată de el; că, în martie, la Cerbul de Aur de la Brasov, a dat foc la perdelele din hotelul "Aro" pentru că organizatorii nu au respectat convenţia ca Phoenix să cânte în festival, dupa care, la cateva zile, a apărut pe postul din Munchen Radio Europa Liberă. Tot bagajul lui erau benzile cu înregistrările grupului Phoenix.
La 4 martie 1975, pe cand avea 32 de ani, Cornel Chiriac a fost înjunghiat de un tânăr, aparent fără motiv, într-o parcare, noaptea, la Munchen. A fost prima pierdere a muzicilor pop-jazz; au urmat apoi Dorin Liviu Zaharia, Richard Oschanitzchi, Gabriel Drăgan, Anda Călugăreanu, Dan Mândrilă, Nicu Vladimir, Iuliu Merca, Teo Peter, Emil Laghia şi atâţia alţii. Toţi la vârste nedrepte. Toţi în plină maturitate artistică.
Voi cere şi pentru ei un moment de aducere aminte. Cine are amintiri are şi speranţe. În lumea asta în care trăim, unde veselia nebună se împleteşte atât de natural şi de real cu tragedia, poate că avem nevoie şi de un trecut. Poate că nu toate speranţele sunt puse la Bingo...
Din păcate, cei care scriu astăzi despre fenomenul muzical, l-au uitat (sau nu "l-au căutat") pe Cornel Chiriac. Aceştia nu precupeţesc nici un efort în a fabrica vedete de "tip nou", de genul DJ-ilor Mitică, Vasile, Costică etc. şi a trupelor care nu ştiu să cînte decît în studio, dar care nu spun nimic. Cornel Chiriac, dacă ar fi trăit, cu siguranţă, show-bizz-ul românesc ar fi avut o altă calitate.
Dacă aveţi drum prin Bucureşti, treceţi şi pe la cimitirul Reînvierea din zona cartierului Lizeanu, îi veţi găsi mormântul la poziţia E17.
Am primit cu bucurie un răspuns extrem de cald şi încurajator din partea voastră. Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi trimis gânduri bune. Au ajuns toate, pe toate căile şi le-am aşezat în inima mea. Vă simt aproape şi asta îmi dă curaj şi Nădejde. Toţi sunteţi oameni dragi inimii mele, pe care i-am întâlnit în căutări ce iată ne-au adus tâmplă lângă tâmplă.
Vă doresc şi eu mulţi ani sănătoşi, căci fiecare zi este un dar. Poate Dumnezeu ne va ajuta să găsim o cale ca împreună să devenim mai buni şi mai atenţi la toate darurile sale!
Vă rămăn recunoscător pentru că aţi găsit răgazul să scrieţi, să sunaţi, să ne auzim, sau poate să vă gândiţi numai la mine în această zi de primăvara. Tuturor vă doresc sănătate, Credinţă, Nădejde şi Dragoste!
Fără nici un preaviz am deschis ochii brusc şi m-am trezit. Mai este puţin. Câteva minute abia şi...gata. Repede acum, zi!
Aiurea...E atâta zgură că uneori abia îmi stăpânesc lacrimile. Mă mai ţin cele câteva, care trebuie să le fac. De ce spun mereu trebuie ? De ce sunt eu aşa ? De ce nu sunt cuminte ca alţi copii ? Aiureli...Sunt cum sunt şi ce mai e de făcut se va face, cu sau fără mine.
Ia să verificăm repejor, că mai sunt câteva minute. Cam prea mult parcă cu eclipse, războaie, răscoale şi cutremur. Să fiu corect, apare şi ceva Frank Sinatra, Charlie Chaplin, Sorescu şi puţin Beatles. Dar peste toate cea mai ciudată apare "Ziua mondială de rugăciune a femeilor" -http://ro.wikipedia.org/wiki/4_martie
Momentul ăsta mă găseşte relativ bine. Prietenii dragi cu care vin de departe, întâlnirile fantastice, gândurile ce au născut câteva clipe unor spectatori, Dragostea ce am cunoscut, dar peste toate bucuria Luminii şi drumul!
Câteva minute doar...Am o idee. Altă idee. Ciudat cu ideile astea la mine. Sunt un fel sfâşiere. Un fel de rupere care mă aruncă şi mă zvârcoleşte. În fine, uit acum de idei sau de bile negre. Şi aşa va fi o zi grea. Asta numai un "peşte" de al meu poate să înţeleagă.
Gata! Este timpul. Poate banal, dar din inimă tot ceea ce am scris. Relativ confuz pentru cei care nu mă cunosc decât ca o altă imagine, destul de clar pentru cei ce încă suferă şi se bucură lângă mine.
Tu frumoaso nu băga în seamă. Grăbeşte să te naşti, curând voi fi bătrân de tot. Astăzi sunt 40. De ani.
Laura Stoica pe numele său complet Adriana-Laurenţia Stoica, actriţă ce a jucat pe scena Teatrului din Ploieşti, a fost şi o cântăreaţă extrem de talentată ce a acoperit zona pop-rock, un spaţiu destul de lipsit de voci feminine in România.
Lansată în anul 1990 la festivalul de la Mamaia, un an mai târziu a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock. Melodia "Un actor grăbit", compusă de Bogdan Cristinoiu, a fost aleasă piesa anului. În perioada anilor 1987-1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, Laura Stoica reuşind foarte repede să intre în preferinţele publicului.
Piese ca "Dă Doamne cântec", "Focul", "Cartierul" sau "Un actor grăbit" beneficiind de orchestraţii excepţionale, sunt repere serioase într-o zonă pe care Laura a dominat-o cu talent şi dăruire. Dispărută tragic în data de 9 martie 2006, în timp ce se întorcea de la un concert, Laura Stoica devine un tânăr artist cu un destin dureros, prea repede dispărut din conştiinţa publicului pe care l-a iubit.
"Mai frumoasă" o piesă mai puţin cunoscută pieţei muzicale dar cerută de fiecare dată în events-urile pe care le produc, este scrisă chiar pe versurile Laurei Stoica.
Artistul are cautari, între( )bări, parcurge un drum sinuos, cu suişuri şi coborâşuri. Asta este caracteristica creaţiei, de a nu avea o curbă permanent-ascendent pozitivă, cum rezultă din cronicile aduse unor regizori care, orice ar face, sunt geniali, dom’le, şi gata.
Un artist este un suflet chinuit în palma Creatorului.
A venit primăvara, ai simţit ? Curând se nasc "peştii" şi apare iarba. La revedere iarnă. Ne vom revedea ?
Vom vedea. Astăzi un gând bun doamnelor:
Dacă-ai ştii ce dragă mi-eşti Ţi-ai da drumu’ prin fereşti, Şi ai veni întinsă-n picaj De te aş lua de pe pavaj lin... Ca pe-o floare grea de crin. Şi te aş pune într-un pahar Pe o prispă de cleştar, Nu în apă ci în lapte, sau ulei, Să te pup adînc şi rar Zi şi noapte unde vrei.
Fotografie realizată de Dinu Lazăr Poezia "De dragoste mortală" scrisă de Emil Brumaru
"Şi mergând puţin, S-a rugat zicând: Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta; dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu. Şi a venit la ei şi i-a găsit dormind; şi a zis lui Petru: Aşa, n-aţi putut veghea un ceas cu Mine? Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită, că duhul este osărduitor, iar trupul neputincios."
Vom vedea. Astăzi un gând bun doamnelor: