Ursul Românesc
Muzica:Victor Vurtejanu
Chitară: Freddie Onofrei
Orchestraţii: Victor Vurtejanu
2 aug. 2009
In loc de rămas bun.
Tăcând ne-am dat deoparte.
Cu lacrimi furis ascunse in suflete
Ne-am ingropat cantecul si dorurile.
Nu am uitat nicicand sa iubim si sa cantam,
Dar de acum toate, le-am ascuns doar
Pentru cei ce vor veni.
Caci cei de acum ne vor asa, reci si goi.
Nicicand nu am uitat cine suntem si de unde venim,
Dar si asta am pus-o in glotul tarii parjolit
Caci cei de acum ne vor asa, reci si goi.
Nicicand nu am uitat cine suntem si de unde venim,
Dar si asta am pus-o in glotul tarii parjolit
De focul uitarii.
Si ne urcam iar muntii proprilor noastre visuri,
Uitand de ura ce va biruit firea.
Ne recunoastem doar dintr-o privire,
Ne tradeaza ochii ce lasa sa cada o lacrima
In fiecare mormant de frate pierdut…
Ne nastem doar in cei ce au fost si in cei care vin,
Pierduti de parinti si ingropandu-ne frati,
Aducem slava lui Dumnezu si cantand, murim
Murim, asa, simplu...
Asa cum trecem si pe aici cateodata,
Sperand sa ne auziti,
Si sa va gasiti dorurile
Dupa care uitati si sa aprindeti lumanarile.
De acum straini de toti, flamanzi dupa timpul infint,
In goana noastra nebuna dupa vant
Va plangem si pe voi in ceas tacut,
Si ne urcam iar muntii proprilor noastre visuri,
Uitand de ura ce va biruit firea.
Ne recunoastem doar dintr-o privire,
Ne tradeaza ochii ce lasa sa cada o lacrima
In fiecare mormant de frate pierdut…
Ne nastem doar in cei ce au fost si in cei care vin,
Pierduti de parinti si ingropandu-ne frati,
Aducem slava lui Dumnezu si cantand, murim
Murim, asa, simplu...
Asa cum trecem si pe aici cateodata,
Sperand sa ne auziti,
Si sa va gasiti dorurile
Dupa care uitati si sa aprindeti lumanarile.
De acum straini de toti, flamanzi dupa timpul infint,
In goana noastra nebuna dupa vant
Va plangem si pe voi in ceas tacut,
La fel ca pe un frate ce-am pierdut…
Cu mintile intregi ramase cand prapadul firea si-a intins,
De-i moarte, noaptea care va sa vie
Cu mintile intregi ramase cand prapadul firea si-a intins,
De-i moarte, noaptea care va sa vie
Zambiti macar acum.
Ca voi sa nu platiti,
Ca voi sa nu platiti,
Unul dintre ai nostri moare!
Si asa in lumi diferite,
Si asa in lumi diferite,
Vom duce prapastia ce ati pus-o intre noi,
Ingenunchind ne alungam durerea.
Parinte Sfinte lasa-ne deoparte,
Ne vom intoarce chiar si tacand din moarte
NOI…
Ingenunchind ne alungam durerea.
Parinte Sfinte lasa-ne deoparte,
Ne vom intoarce chiar si tacand din moarte
NOI…
"Tăcând ne-am dat deoparte" de Victor Andrei Vurtejanu
Fotografie realizata de Călin Dumitrescu
Punct necesar.
Noutati, decizii si sfarsitul ce naste poate noi inceputuri. Am hotarat sa accept propunerea si ajutorul prietenilor de a imi vedea un timp de mine. De sanatatea, de mintea si sufletul meu. De incerca sa imi recapat armonia si suflul aproape pierdut dupa ultimele "spizturi"primite si in acest an.
Ultimele despartiri de oameni pe care i-am primit si i-am cultivat in inima mea, ultimele dezamagiri si bubuiturile administrate de oameni pe care i-am crezut altceva decat sunt in definitiv...apoi usoara mea dezorientare ce tinde sa se amplifice vis-a-vis de perspectivele si directiile zonei pentru care m-am pregatit atatia ani. O operatie pe care o aman inconstient de mult si apoi, strigatul care deja mi-a ajuns in gat si care sta acolo gata sa iasa...
De aceea in acest rastimp poate si pentru a reaminti cat de important este spiritul in fata materialului, a negustoriei de iluzie seaca si de deznadejde, administrate constant, constient si criminal de cei ce ne vor pierduti, am centrat ultimele articole catre cultura autentica catre forta datatoare de speranta si Nadejde.
Pentru ca indiferent de revenirea sau disparitia a inca "unuia" sa fi stiut ca am facut. Ca nu am fugit ca un bezmetic speriat de prima pala de vant. Ca in dreptul meu chiar si aici in ultima mea reduta, locul unde pot impartasii cu oamenii si Neamul care m-a crescut si m-a format, sa fi lasat un semn de Credinta si de Nadejde.
Daca veti cauta in acest blog veti gasi semne de la oameni care intr-adevar au biciuit si au urnit mentalitati si destine. Printre ei, v-am spus si eu o poezie, v-am scris si un cantecel, asa cat si cum m-am priceput si eu, incercand sa lupt cu toata dibacia si puterea, construind, recicland si culegand tot ce nu le era lor de folos...
Le multumesc tuturor celor care m-au ajutat si au ramas lanaga mine atat cat au putut, le raman recunoscator tuturor colaboratorilor, partenerilor, clientilor, dar mai ales publicului care vreme de mai bine de zece ani cu rabdare si cu Dragoste a construit tot ceea ce astazi ramane in dreptul numelui meu si al lor.
Alaturi de medicii ce m-au readus mereu inapoi, alaturi de fratii si monahii din manastire fara de a lor care rugaciuni nimic, nici macar o singura zidire de a mea nu ar fi rezistat, cu dragostea iubitelor de ieri ce astazi au devenit Mame si se incrunta usor cand ma pomenesc, cu forta ce mi-au daruit toti cei care au fost mai ieri "CEATA", "A.R.C." sau "V.S.U.", cu inima stramosilor si Credinta parintilor, cu Nadejdea in Dumnezeu va multumesc voua, tuturor celor care mi-ati daruit Dragostea voastra!
Ultimele despartiri de oameni pe care i-am primit si i-am cultivat in inima mea, ultimele dezamagiri si bubuiturile administrate de oameni pe care i-am crezut altceva decat sunt in definitiv...apoi usoara mea dezorientare ce tinde sa se amplifice vis-a-vis de perspectivele si directiile zonei pentru care m-am pregatit atatia ani. O operatie pe care o aman inconstient de mult si apoi, strigatul care deja mi-a ajuns in gat si care sta acolo gata sa iasa...
De aceea in acest rastimp poate si pentru a reaminti cat de important este spiritul in fata materialului, a negustoriei de iluzie seaca si de deznadejde, administrate constant, constient si criminal de cei ce ne vor pierduti, am centrat ultimele articole catre cultura autentica catre forta datatoare de speranta si Nadejde.
Pentru ca indiferent de revenirea sau disparitia a inca "unuia" sa fi stiut ca am facut. Ca nu am fugit ca un bezmetic speriat de prima pala de vant. Ca in dreptul meu chiar si aici in ultima mea reduta, locul unde pot impartasii cu oamenii si Neamul care m-a crescut si m-a format, sa fi lasat un semn de Credinta si de Nadejde.
Daca veti cauta in acest blog veti gasi semne de la oameni care intr-adevar au biciuit si au urnit mentalitati si destine. Printre ei, v-am spus si eu o poezie, v-am scris si un cantecel, asa cat si cum m-am priceput si eu, incercand sa lupt cu toata dibacia si puterea, construind, recicland si culegand tot ce nu le era lor de folos...
Le multumesc tuturor celor care m-au ajutat si au ramas lanaga mine atat cat au putut, le raman recunoscator tuturor colaboratorilor, partenerilor, clientilor, dar mai ales publicului care vreme de mai bine de zece ani cu rabdare si cu Dragoste a construit tot ceea ce astazi ramane in dreptul numelui meu si al lor.
Alaturi de medicii ce m-au readus mereu inapoi, alaturi de fratii si monahii din manastire fara de a lor care rugaciuni nimic, nici macar o singura zidire de a mea nu ar fi rezistat, cu dragostea iubitelor de ieri ce astazi au devenit Mame si se incrunta usor cand ma pomenesc, cu forta ce mi-au daruit toti cei care au fost mai ieri "CEATA", "A.R.C." sau "V.S.U.", cu inima stramosilor si Credinta parintilor, cu Nadejdea in Dumnezeu va multumesc voua, tuturor celor care mi-ati daruit Dragostea voastra!
Cu recunostinta,
Andrei - Victor Vurtejanu
fotografie realizata de Lucian "Lulu" Tudoran
Abonați-vă la:
Postări (Atom)