30 oct. 2008

Cand ne mai vedem?

Cu mic cu mare am ajuns in mahalaua Chitilei, la scoala 184. Perfect inchisa si bine pazita, in mare zi de sarbatoare a crestinatatii, fundal perfect pentru micutul dar inimosul nostru grup.
La capatul tramvaiului 45, incepem sa facem cunostiinta unii cu altii.

La metrou, elevi din clasele primare impreuna cu proaspatul lor profesor de religie.

Si iata-ne voiosi la baza dealului inconjurat de forte politienesti, garduri, si asa mai departe...

Potret de copil.

Doua prietene

Am aflat impreuna despre viata Sfantului Dimitrie. Multumim dom' profesor Cristian!

Doi prieteni.

Imensa scena, fotografiata cu un zoom de 500. Am avut bucuria sa descopar acolo, pe inimosul staret al Sf. Manastiri Sinaia, Arhimandritul Macarie Bogus.

Cei doi colegi. In prim plan, proful de istorie, cel care s-a alaturat pana la capat grupului nostru.

Asteptand cuminti sa le pregatim o gustare, copii faceau planuri !

Rugaciunea si...

la masa!


Poza de final. Obositi dar inca entuziasti.

Si iata-ne porniti cu mic cu mare, sa ne inchinam la marea sarbatoare a orasului nostru, Sfantului Dimitrie ocrotitorul Bucurestilor. Emotiile sunt mari ca in fiecare an, dar parca anul acesta este ceva mai special. Venirea in tara a marelui apostol al crestinatati, sfantul apostol Pavel, cel ce ne-a lasat cea mai fantastica definitie a "stari de Dragoste" (a doua epistola a apostolului Pavel catre Corinteni) contribuie din plin la amploarea acestui eveniment.

Il am alaturi si pe Catalin, care are timp ca si noi, cei batrani, si de scoala si de filmari si de cariera si de firma si de events-uri si de planuri. Se implica, gandeste, actioneaza si rezolva intr-un fel nemaipomenit.

Pornim de dimineata spre mahalaua Chitilei. Acolo in loc de douazeci, ne asteapta doar sase copii. In loc de parinti care au promis sa ne insoteasca, cativa caini si un paznic de scoala binevoitor. Lasam pe "batrana Gabriela" la repaos si luam un tramvai spre "lumea civilizata" apoi schimbam doua metrouri si iata-ne la baza dealului.

Ce a ramas dupa socul in care multimea manata de tigani si jandarmi a pornit sa urle si sa calce totul in picioare...?

Copiii au ramas sanatosi si nu au resimtit tragedia. Bucuria ca am ajuns impreuna cu Cristian la starea de echipa. La starea in care am luat instantaneu aceiasi decizie fara a ne vorbi. Fara comentarii inutile sau reactii violente vis-a-vis de furia cu care eram agresati toti. In multime am dat si de profesorul de istorie al copiilor, colegul lui Cristian, ce s-a alaturat bucuros grupului nostru.

Impreuna am urcat dealul in liniste, am aprins lumanari si ne-am apropiat de racla, cam pana la 20 de metri de ea. Ne-am tinut de maini rugandu-ne fiecare in felul nostru. Am imbracat copiii si am asistat la slujbele ce insoteau intregul eveniment. Tarziu in noapte am coborat cuminti spre "magazinele" ce vindeau tot felul de kitch-uri care mai de care mai grotesti...

Am gasit si lucruri frumoase acolo. Bine ascunse spre mijlocul targului, acolo unde numai curiozitatea copiilor si curajul nostru, ne-au condus in marea de oameni ce alergau haotic dintr-o parte in alta, incercand sa nu se calce pe picoare in bezna "magazinelor" fara energie electrica. Am cumparat copiiilor iconite ce infatisau pe Sfantul Dimitrie, metanii si cruciulite. Cristian a scos pe rand paine, pastrama si mustar, eu am cumparat apa si sucuri. Am scos o bucata de ziar si ne-am asezat pe jos. Am facut sandvisuri, am facut fotografii, am mancat, ne-am rugat si am pornit sa conducem copii acasa.

Metrou, tramvai, oboseala, picioare umflate, spatele care doare rau, frigul ce musca din noi, si amintirea incidentelor, toate au disparut...doar memoria afectiva le retine intr-un colt destinat acestui articol.
Cei sase copii au concluzionat zambind: Va multumim, cand ne mai vedem? Putem sa facem si o excursie impreuna?

Le-am multumit si noi lor, apoi ne-am bucurat ca sfantul Dimitrie ne ocroteste si ne-a tinut impreuna sanatosi. Am regrupat in batrana Dacie si am sfatuit putin urmatoarea lupta, apoi ne-am vazut de drum.
Multumesc Cristian, multumesc Catalin. Slava tie Doamne pentru toate darurile tale!

29 oct. 2008

Din nou despre distrugatori (part. 2)


Asa arata dealul Patriarhiei Romane in dimineata zilei de 26 oct. 2008. Ce ziceti ce fain e amplasat peretele de monitoare pe led-uri. In fata nu are decat un fundal de plastic alb, o ghereta de ce o fi...ca nu am inteles, o statuie si 1 km fata de cei ce il pot privi din fata. Ei?

Si poporul ce dupa 18 ani de libertate, continua sa stea la cozi...


Oamenii se rugau pe strada, in plin trafic, parand niste habotinici printre tiganii ce pandeau calm, ca victima sa poata fi hacuita...

Pana atunci fumau relaxati...

Avalansa de amputati, nefericiti fara case, mame, noroc... altfel o armata bine organizata si gata de atac!

Si iar fumatorii din multime....


Si asa a fost toata ziua si apoi toata noaptea...

Iar ei cantau pe "leduri" mandrii nevoie mare, facandu-se ca nu e asa...

Desi oamenii cadeau pe strada, doborati de frig, oboseala si de dragostea organizatoriilor...

Schele de pe catedrala au fost doar mutate, caci nu? avem si televiziune proprie...si pe ce sa stea operatorul, saracul...


Si copii cumparau de la "vanzatorii ambulanti" plastice colorate , precum triburile amerindiene colonizate, iar maicile si calugarii ce muncisera un an ca sa ajunga aici, se retrasesera...modest, simplu si etern.

Din nou despre distrugatori (part.1)

Cand exista Vointa va exista si o Cale. Am invatat asta anul acesta. Si o aplic. Exista timp pentru toate. Exista timp sa iubesti. Exista timp sa mori...A spus-o Paler. Si a spus-o frumos.

Ca in fiecare an, sarbatoarea sfantului Dimitru pe langa bucuria ce mi-o aduce, este un prilej prielnic pentru un bilant personal. Atunci alaturi de multi frati in credinta pornesc spre dealul Patriarhiei. Ani la rand am facut asta impreuna cu Ceata mea. De ceva vreme pornesc spre Sfantul Dimitrie doar cu Cristian ultimul ramas langa mine din acea frumoasa intamplare.
Anul acesta am incercat sa aducem si cativa copii alaturi de noi. Elevi ai scolii 184 din mahalaua Chitilei acolo unde Cristian preda ore de religie. Dintr-un grup anuntat de 20 de copii, doar 6 s-au tinut de cuvant si au onorat invitatia profesorului lor.

Am sa incerc sa fac si o ilustrare foto a acestui eveniment, insa nu ma pot abtine sa nu va marturisesc tristetea ce ma bantuie dupa acest eveniment. Bineinteles ca si aceasta mare sarbatoare a crestinatatii a fost lasata pe seama unor veritabili ciubucari. Acestia ca de fiecare data au adus imense panouri cu leduri (ultima tehnologie in domeniul showuri-lor media) dar nu au adus decat cateva toalete eco, pline de fecale si de zoaie... Au carat pe deal care de tv. in transmisii care mai de care mai "directe" dar nu au informat si fortele de ordine despre directia acestui imens eveniment, acestea comportandu-se cu bietii oameni veniti sa se inchine, la fel ca si cu huliganii de pe stadioane...

Au ridicat doua scene imense, supradimensionate pe care bietii calugari pareau niste papusi colorate ce se agitau in lumina HMI-urilor inchiriate pe bani grei...cautand microfoanele ce bubuiau in frecvente joase, mixate prost in instalatii ce aveau difuzoare montate si in padure, totul transformandu-se intr-un imens urlet amplificat si reflectat de blocurile din jur la nesfarsit...

Au aruncat in corturi de plaje cumparate de prin metro, brico, samd...magazinele de obiecte religioase (pangarele) neasigurand energie electrica, toalete, apa, vitrine, rafturi, spatii de depozitare samd. Asa ca bietele maici ce au impletit zece veste preotesti tocmai la manastirea Varatec si au venit aici si cu miere de albine, lumanari din ceara, metanii si altele, in speranta ca vor putea vinde cate ceva, au improvizat pe cutii si au atarnat de peretii cortului, obiecte unice ce inmagazineaza in ele rugaciune si jertfa, munca si speranta.
Toate aruncate la cos de aceiasi echipa de "organizatori" adusa acum si in Bucuresti, dupa ce a distrus marea sarbatoare a cuvioasei Maici Parascheva la Iasi. Acolo unde oamenii au murit striviti, batuti, imbranciti si umiliti.

Nu avea nimeni pretentia sa existe un salt imens in materie de organizare adminstrata de statul roman ocupat cu alte alegeri....Adica? Iata: locuri de odihna, banci, apa, toalete curate, suficinte, spatii de rugaciune, magazine luminate, curate, in care sa afli ce cumperi si sa poti comunica cu producatorii. Peste tot insa nu gaseai decat tigani la furat si "cersit", asa zisi "vanzatori ambulanti" cu piatra ponce si reviste porno...Si toate ar intra in culoarea locala a Bucurestiului condus acum de ...un doctor.

Insa sa nu poti sta la coada in linsite, in rugaciune. Sa fi obigat sa scoti din picioarele oamenilor viata a 6 copii si sa te retragi, incercand sa ii protejezi cu corpul tau. Sa tipi alungat de urletele difuzoarelor, sirenelor...ca sa te faci auzit? Sa nu poti sa cumperi in zona, pe banii tai, o sticla de apa minerala...Sa stai 8 ore la coada pe loc??? Inaintand doar pret de 500 de m?

Este foarte trist si este pacat. Echipa de organizatori, armata de consilieri si banda de escroci ce au ocupat iata si organizarea de evenimente religioase, poate acum sa se mandreasca cu o noua reusita...au mai distrus dupa sarbatoarea Maicii Parascheva, acum si sarbatoarea sfantului Dimitrie (ocrotitorul Bucurestilor, sac...)

Cu Tatra prin Bucegi

Tot in aceasta saptamana complet nebuna, in goana si pe drumuri lungi, am parcurs cam 2000 de km alergand intre Constanta si Targu Neamt, Rasnov, Brasov, samd...s-a intamplat si frumusetea asta.

La ora 20.30 am incheiat ziua de filmari pentru noul documentar produs de noi, va voi da amanunte foarte curand, iar la ora 21.00 masina de productie a echipei conduse de celebrul de acum, Marian Crisan (Palm d'or 2008) era in fata blocului meu, gata sa ma preia in noua aventura numita "Tatra".
Multe amanunte nu am cum sa va dau pentru ca nu vreau sa stric surpriza vizionarii spotului, care sper sa fie ok.

Va spun doar ca am condus o Tatra (un camion de 20 de tone) prin Bucegi, la 1500 de m altitudine, undeva mai sus de cabana Diham pentru cei ce cunosc masivul prahovean. Acolo intr-o poienita pe cat de frumoasa pe atat de periculoasa...am imblanzit pentru o clipa monstrul, tranformand o idee ciudata pentru unii intr-o realitate.

Am reintalnit dupa multi ani camera manuita de talentatul Tudor Mircea, apoi pe Tudor Pojoni ca "first". Am facut cunostiinta cu regizorul Marian Crisan si mai ales am avut revelatia unui producator autentic! Il numesc aici pe tanarul Vlasti, primul producator tanar care are habar
"cu ce se mananca" meseria asta. Pe scurt o bucurie de echipa, o zi frumoasa petrecuta in muntii mei dragi, un client care stia ce vrea si a fost dispus sa lase echipa sa isi faca treaba, un camion inteligent si fortos, dar peste toate dragostea cea mare a lui Dumnezeu.
Care ne ingaduie si ne iubeste.
De ce? Spune tu asa, odata... Doamne, daruieste-mi mie...Curaj!
Aici va daruiesc cateva fotografii de la filmari.

Inceput de zi de munca. Ora 7.00 dimineata. Rasnov, Hanul lupilor. Un loc cald si primitor.

Micutele masini de productie, au ramas la baza. Echipamentul a fost luat in spate de intreaga echipa. Doar Tatra cea rosie a reusit sa razbeasca... In spate se poate zarii abruptul prahovean, zona Bucsoiului, Coltii Morarului. Ultima zona salbatica zona a Bucegilor.

A ajuns si echipa. Monteaza blende, sunet si camera. Filmarea poate incepe.

Colegii mai tineri in pauza. O fotografie pentru care m-am tavalit ceva. Insa merita. Sunt talentati si frumosi.

Iata-ma la cadru. Oke, si daca scapa frana? Aaa..? Lasaaa, daca scapa...? Eu eram aparat de caroserie, insa colegii mei, desi nu se poate observa din fotografie erau (pentru mai multa autencitate...) pe jos, la picioarele trepiedului, doi metri fata de rotile Tatrei. Meserie periculoasa? Aaaa?

Oke, Stop. Pauza. De ce nu ma dau jos? Nu stiu...


De la stanga la dreapta: Regizorul Marian Crisan, Vurtejanu si Ion, inimosul sofer al Tatrei, care la sfarsitul zilei de filmare mi-a spus admirativ: Sunteti primul care conduce pentru prima data namila si nu va moare...(motorul)

Noul meu prieten, ce a inteles sa nu se mai desparta de mine. Fuji!


Tinerete, tinerete sau...shooting ad-hoc la 1500 de m altitudine...

Sfarsit cu doua stative ce asteapta cuminti sa plece la vale ca sa intre in rastelul lor si blandul masiv Piatra Mare ce ne-a "tinut spatele" in mica noastra nebunie de a filma un spot pentru un camion asa, in felul nostru...

28 oct. 2008

18 oct. la Crown Plaza (part. 2)

Intr-un shooting improvizat Catalin si Victor impreuna cu Cvartetul Chorus.
Ioana, vioara intai si conducatoarea excelentului Cvartet Chorus.

Recitalul Cvartetului Chorus

Pyro cu inima

Adăugaţi o imagine
Pyro cu inima si jerbe

Vals boston


Si inevitabile partide "latino"

27 oct. 2008

18 oct. la Crown Plaza (part.1)





Iata-ma si aici...
Cand am repornit ideea de jurnal in mine, dupa ce blogul de pe yahoo mi-a fost spart si schimbate parolele de acces, astfel fiindu-mi imposibil sa il pot continua, am stiut ca voi ajunge si aici...

Aici, in a nu mai avea forta si timp pentru a tine un jurnal fie el si public. Totul se petrece cu o viteza incredibila, stocam deja materiale pentru voi. Insa despre asta poate alta data.

Acum 18 oct. 2008 - Crown Plaza in cocheta sala Primavera.
Echipa ARC ROMANIA: Mara, Catalin, Sorin si Victor, am dus un events dinamic ce parea initial sortit unui imens ghiveci, insa nu a fost asa.

Am deschis cu un "careu de dame". Cvartetul Chorus a inceput programul, condus de inimoasa si talentata Ioana la vioara intai pret de mai bine de doua ore. Ne-am permis apoi un mic shoting improvizat, profitand de prezenta artistului Calin Dumitrescu.

Apoi am sustinut ca Dj trecerea spre una din marile bucurii ale mele. Intalnirea cu maestrul Nicolae Botgros si orchestra Lautarii din Chisinau. Pregatind acest events m-am putut apropia de acest mare instrumentist, de acest artist unic si irepetabil. Modest, extrem de dinamic si de atent la detalii, mi-a destainuit cu amaraciune despre statutul de alergator intre Bucuresti si Chisnau, de ce inseamna sa fi roman dincolo de Prut, de ce inseamna sa nu ai unde sa pui capul jos in tara ta...si multe, multe altele
Am obtinut promisiunea de a ma intoarce cu o echipa de filmare poentru a va dezvalui si voua despre ce duce in spate un artist urias invidiat de toti si totusi atat de singur si de izolat.

Acelasi aer, acelasi discurs punctat de pauze si de priviri sugestive il avea si maestrul Gheorghe Zamfir si maestrul Tudor Gheorghe. Titani ai scenei muzicale insa povara pentru cei ce diriguiesc cultura si "fm-ul" romanesc.

Orchestra Lautarii si maestrul au cantat magnific. Au ridicat oamenii de pe scaune. S-au incins hore, sarbe. Au uitat toti de costume si "staiff", iar la sfarsitul momentului extrem de emotionant sustinut in vioara solo cu Balada lui Porumbescu si Rapsodia Romana a lui Enescu, interpretate unic de maestrul Nicolae...publicul a tasnit in picioare lansand un val coplesitor de emotie. Am auzit acolo din nou durerea poporului roman marcat de un mare artist si de echipa sa. Am reusit intr-un moment de pauza sa studiez si sa fotografiez vioara lui Botgros.

Ce sa va spun? Ca de la soundcheck pana la sfarsitul recitalui, orchestra aproape ca nu a vorbit? Ca acesti oameni maturi ce inteleg nuantarea unei melodii numai din felul in care ii priveste maestrul lor, au zambit si au muncit fericiti de ceea ce fac? Toti absolut ne-au salutat si ne-au privit cu prietenie. Au raspuns politicos si extrem de gentili la orice intrebare tehnica. Sunetistul orchestrei, un adevarat sunetist intalnit dupa multa, multa vreme si-a sustinut artistii tinand mana pe consola mixerului si ajustand fiecare "forte" sau "piano", reusind imensa performanta de a nu trimite nici macar pentru o clipa vreun "fir" de microfonie spre public...

Pot continua la nesfarsit...de la repertoriul bine studiat si atent ales pana la finetea executilor de mare, mare virtuozitate, "Lautarii lui Botgros" au fost o incantare pentru toti.

Apoi au fost momentul dansatorilor ce au animat seara. Personal nu am fost entuziasmat de acest moment, insa publicului a placut. In fine, eu am o mai veche meteahna cu dansatorii romani si de aceea nu am considerat necesar sa comentez. Insa cele doua perechi au reusit sa isi duca misiunea la bun sfarsit, chiar daca au avut si o mica saritura la CD, insa regrupandu-se profesionist au reusit sa incante pe cei prezenti.

Am cantat apoi noi ca DJ si MC sau cum se va mai numi treaba asta pana la urma, artificii si apoi tort, tot cu pyr, una peste alta un events reusit in care chiar daca am pierdut un tweter de inalte din incinta de putere, am reusit sa facem bine tot ceea ce ne-am propus.

Voi posta si cateva fotografii, unele realizate de artistul si prietenul Calin Dumitrescu, partenerul nostru.
Sa ne auzim sanatosi.

25 oct. 2008

Despre moarte, jertfa si iubire

Timpul isi rade in barba. Stie ca va invinge. Mereu se intampla asa. Insa vrea sa para generos...
Alerg, alerg aproape de limite, insa nu le mai simt. Ma intareste vantul ce va aduce neaua curand. Si eroii. Cei ce nu au incetat lupta. Cei care traiesc si lupta. Cu ei, in primul rand.

Spuneam in spotul situl-ui http://www.atelierul.com/ despre toate acestea. Intalnirea cu tine insuti! Mi-au trebuit ani de lupta ca sa ma regasesc. Ca sa inteleg. Abia acum am inceput sa actionez. Unii au ras deja aplicand laconic stampila lui "prea tarziu" sau a lui "merita"?

Nu este prea tarziu! Hristos nu a fost si nu va fi invins! De ce tocmai cei care nu fac mai nimic sunt primii care fug? De ce tocmai ei se tem atat de tare si paralizeaza in momentul in care ar trebui sa actioneze. Sa decida. Sa isi decida soarta. De ce e prost si "aiurea" la cel ce se lupta si incearca si schimba variante si cauta...? Urcati Dealul Mitropoliei zilele acestea si veti intelege. Cautati putinele clipe de liniste ale parintelui Iustin Parvu si veti fi uimiti.
Cautati sa priviti spre maestrii, spre eroi. Spre lumina. Spre asumare. Spre datorie. Spre onoare.

Da. Atunci veti incepe lupta. Atunci intunericul va incepe sa isi ceara drepturile...Sufletul se va indoi si mintea va incepe sa oscileze... Abia atunci lupta cea mare va incepe. Abia atunci prietenii, "amicii", fratii, familia, colegii si toti cei ce va inconjoara acum cu zambet, se vor infatisa asa cum sunt.

Jertfa, onoarea, cuvantul, lupta, nu vor mai parea cuvinte in vant. Vor capata dimensiune, consistenta. veti incepe sa pareti niste ciudati pentru cei din jur. Asa cum au fost toti cei care au inteles. Niste ciudati...
Dar ciudatii astia...

Ganduri de pe drum. Soapte scapate de vantul ce va aduce neaua. Lupta si vei fi liber! Traieste intru Hristos si vei gusta din toate!

17 oct. 2008

Lupta dusa de Actori

Pe o masa, intr-o Facultate, printre zeci de tineri, undeva in Bucurestiul anului 2008, un Actor.

Dan Puric - din serie Intalniri cu Romania

Steinbeck

”Si imi amintesc ca m-am gandit ce pramatie poate fi uneori omul” .

Aceste cuvinte ii apartin lui Ethan Allen Hawley, personajul principal din romanul lui John Steinbeck, « Iarna vrajbei noastre ».

Ethan, sot si tata, lucreaza intr-o bacanie care, pe vremuri, apartinuse parintelui sau, inainte ca acesta sa isi piarda intreaga avere. Desi situatia financiara a familiei sale este destul de subreda, desi este un simplu ‘baiat’ de pravalie in orasul care apartinuse pe vremuri stramosilor sai, Ethan – o persoana cinstita, onesta si cu puternice principii morale, este multumit, deoarece considera ca familia sa are un trai linistit si fericit. In momentul in care realizeaza, insa, ca traieste intr-o iluzie, ca atat sotia cat si cei doi copii sunt nemultumiti de faptul ca sunt saraci, dar mai mult, ca sunt chiar rusinati de numele pe care il poarta, Ethan incepe sa se schimbe.

Diferenta dintre un ‘om bun’ si un ‘om rau’ este data de modurile diferite in care acestia actioneaza in situatii similare, iar distanta dintre bine si rau este uneori atat de mica, incat orice persoana din lumea aceasta poate sa ajunga sa se gandeasca la acelasi lucru ca si Ethan: ”pentru a ajunge Stapanul Muntelui este nevoie sa calci peste capetele oamenilor; odata ajuns Stapanul Muntelui, poti redeveni bun. ”

Cartea laureatului la Premiul Nobel pentru anul 1962 este una dintre cele mai bune lucrari ale sale si reuseste sa isi tina cititorul alert.

In definitiv oricare dintre noi poate fi un Ethan Allen Hawley...

15 oct. 2008

HARA si ARC ROMANIA












Sambata ce a trecut, events cu Hara la Casa Capsa. Nebunie de frumos. Aerul de Transilvania, tinuta, metoda, seriozitate, dinamica, efecte piro. Un show complet!

Desi recitalul incepea abia la miezul noptii, la ora 18.00 totul era montat si Hara incepea sound check-ul. Nimeni nu a comentat, nu s-a tipat, nu s-au facut mistouri, nu s-a pierdut vremea. Am functionat impreuna perfect ca un mecanism bine uns.

Instalatile au functionat perfect, a fost nevoie cam de 3 KW putere pe sunet, trupa a sunat excelent si astfel am primit confirmarea ca se poate realiza tot ceea ce povesteam candva unora din fostii nostrii colaboratori. O trupa daca are tinuta, un recital bine pus la punct si dorinta de a canta, poate sa fie la inaltime in orice fel de eveniment! Din pacate pentru ei nu au putut intelege si nu vor mai avea ocazia de a trai aceasta experienta impreuna cu noi.

Am "incalzit" audienta si am primit felicitari si noi echipa ARC, formata acum doar din Mara Popescu, Sorin Paun, Catalin Stelian si Victor Vurtejanu.

Trupa Hara a sustinut un recital de o ora si jumatate, cu pauza de jumatate de ora in formula:
Sabin Tarabega - Tobe
Marius Astilean - Vioara
Vlad Cretu - Chitara si Voce
Flavius Buzila - Chitara si Voce


Multumesc Hara, trupa ce a venit tocmai de la Cluj si a demonstrat ce inseamna profesionalism, Dragoste de muzica si nu in ultimul rand Credinta! In Bucuresti continua sa domine lalaiala tiganeasca cu pesti, salami, minuni sau emo-trasharii din marele, prea marele intuneric...