ARC pentru voi

Am postat pentru voi aici http://www.youtube.com/watch?v=ruO03oWlYv0 si filmul realizat de noi pentru proiectul "Cultura in Natura"

Actorul: Victor Vurtejanu

Editor imagine: Sebastian Plamadeala

Imagine: Iulian Dumitru si Radu Sovaiala

Scenariul si regia: Victor Vurtejanu

Cultura in Natura

ARC ROMANIA - CULTURA IN NATURA

Echipa Atelierul Roman de Cultura

PROIECTUL "CULTURA IN NATURA - 2008"

Bucuresti:

Aurora Alexandru - Asistent productie

Iulian Dumitru - Director de Imagine, Operator Foto

Radu Sovaiala - Operator foto, Asistent productie

Sebastian Plamadeala - Editor Imagine, Operator Video

Sinaia:

Prof. Cojocaru - Presedintele ASPE

Radu Solomon - Producator

Ieromonah Mihail Harbuzaru - Asistenta spirituala

Victor Vurtejanu - Director - Atelierul Roman de Cultura

Ati ajuns la timp

Si tot indesam bagaje personale, lampi si camere tv, accesorii de tot felul, dimmerele mele si mixerul cel nou de lumini pareau ca vor ramane pe afara, din spate claxona grabita doamna ce se intorcea de la piata de dimineata. Iulian ma intreba o mie de lucruri pe secunda, Radu se blocase privind cu cheile in mana spectacolul, pana cand lampa de stop a break-ului ridicat in crucea noptii din Campina a cedat.

Atunci mi-am luat prima pauza.

Intre telefoane si mesaje cu partenerii din Sinaia si Seba care inca nu se hotara cum sa faca, intre redactarea proiectului, corvoada cu totul neplacuta pentru unul obisnuit mai mult cu actiunea decat cu dactilografatul si obtinerea de bani pentru aceasta mica expeditie. Intre tenebrele contractuale cu Prima TV si proaspatul rol din serialul "17" intre alergatura dintre sala de repetitii si bravul Kevo care ii presa pe producatori sa ma plateasca ca sa pot finanta plecarea noastra deja ridicata inspre costuri...sanatoase!

Intre ultimele vesti despre driverele rebele din laptopul cel nou al lui Radu si cautarea unui back-up IT in Sinaia. Intre inchirierea salii de la Cazino Palace, cazarea la inimoasa familie Solomon si hrana pentru echipa, apoi noptiile nedormite pentru a calcula bugete, a restrange activitati, a cauta solutii pentru punerea in practica a unor idei temerare. Intre planificarea programelor si drumul de noapte spre Campina de unde am ridicat masina cu care urma sa plecam si intoarcerea in zori in Bucuresti, de unde urma sa pornim iar spre vale...

Intre tot ce a insemnat punerea in practica a celui mai recent proiect ARC ROMANIA intitulat “Tabara de pregatire in CULTURA AUDIO VIZUALA“ sau simplu “CULTURA IN NATURA“ si cei care au nevoie atat de mult de proiecte serioase destinate lor, de interactunea cu realitatea, de contactul cu profesionisti, a ramas acum un gol.

Poate mare, sau poate mic. Depinde de unde privesti si catre ce. Dar in mod cert un gol.
Nu socotesc aici eforturile echipei mele, de a produce si realiza acest proiect. Asta ne este meseria. In definitiv nu ne obliga nimeni sa facem cultura independenta in Romania. Doar ca ne-am saturat sa aratam cu degetul spre vinovati asteptand solutii de la altii. Atat. Intelegem sa oferim celor interesati o ALTERNATIVA la sistemul cultural-asistat.

Este doar timida noastra parere ca schimbarea trebuie sa porneasca de la noi. Din interior. Si asta numai pentru ca avem un dram de constinta necesar. Care nu ne lasa. Acum cand e gata tot, ma uit la oamenii mei si imi dau seama ca multi nu pot altfel. Desi incearca din rasputeri...

Nu, nu de noi e vorba cand ma gandesc la gol. Imi revine obsesiv in cap, raspunsul elevului ce va absolvi curand liceul care il va califica ospatar sau receptioner undeva pe Valea Prahovei.

Intrebat de doamna profesoara, ce parere are de initiativa creeari unei tabare unde sa participe la cursurile workshop-urilor de Arta Dramatica, Creare de Imagini, Editare Video, Cursuri de Supravietuire, notiuni introductive despre Religie. Tabara din munti, unde sa doarma in cort, sa renunte o saptamana la aparatul GSM si la TV sau RADIO sau MP3 playere. Sa invete sa faca focul, sa cante un cantec de la cap la coada, sa doarma in natura, cu un sac de dormit si un izoterm, sa se hraneasca singuri, sa coboare in rapel un perete, sa invete sa acorde primul ajutor unui ranit si inca multe altele. Sa poata dupa 2 saptamani de lucru cu profesionisti in domeniu sa sustina public un mic monolog, o poezie, un cantec sau o imagine. Toate cumulate intr-un spectacol multimedia sub semnul Culturii.

Ochii albastrii ai instructorului de la trupele de elita ale Vanatorilor de Munte brusc luminosi la aflarea vestii noastre si replica acelui elev ce avea un aparat de fotografiat la gat, ma urmaresc acum cand am aflat ca partenerii nostrii sau oprit din realizarea acestui proiect.

”Ati ajuns la timp la noi, curand...“



*Am sa postez si cateva fotografii. Poate chiar am sa mai povestesc cate ceva din backstage-ul ultimului proiect ARC ROMANIA – ”CULTURA IN NATURA”

In viata si fericit

Da, am ajuns pana aici.

Descopar si vara asta tot in felul meu.

Am realizat ca m-am maturizat. Brusc. Resimt adanc ce copiii nu au aflat inca.

In parc bunicii continua sa plimbe nepotii care dorm linistiti in carucioare 3D, full-option, all-inclusiv, cumparate de parintii care au fugit in lumea lor “de basm”. Invitat la plimbare de o fata tare trista dar luminoasa, ma gandeam trecand la pas pe langa proaspatul teatru din parc, unde nu voi mai apuca sa joc, ca sunt fericit.

Nu am devenit una cu cei care ieri lingusau, zambindu-mi fericiti ca au scos capul putin din masina de tocat. Asigurandu-ma de sentimentele lor inalte si de devotamentul lor, vorbeau despre dorinte fantastice. De copii facuti cu mine. Despre Dragoste si cate si mai cate...

Apoi bunul Dumnezeu ii facea atenti! Fara sertaras? In regula! Ptiioooo...Fugeau speriati...cercul de siguranta...praf si pulbere...

Viata mea riscata pentru niste morti...

Ce este statornic, este ! Ce nu...nu. Auzi tu idee ? Mai am de...Incep sa ma prind insa. Incet, incet

Pe lac aceleasi doua vaporase din copilarie vopsite tot in alb si in albastru. Oare cat stoc de vopsea au avut? Paraitoarea “Randunica“ salupa ruseasca impinsa de diesel-ul ce gafaie ulei peste tot, traverseaza voioasa lacul la fel ca atunci cand ma ducea la antrenamentele de yachting tinute de dl. Butucaru acum 30 de ani pe "insula" la pontoane. Am si condus-o odata pe o ploaie teribila. Apoi "Dambovita", ceea cu etaj si copertina. Desueta fata batrana fata de noile salupe ale ciocoilor postdecembristi, adusa de pe Dunare odata cu surorile sale "Baneasa" si "Otopeni" condusa de 30 de ani de Nea Nicu Bacioiu capitanul ei. Obligat sa nu mai poarte uniforma de marinar, privita cu admiratie de copii 20 de ani de zile, refuza sa imbrace salopeta verde data de pietrarul de la primarie, pe spatele careia scrie sec "Salubritate". Desi are un alt traseu acum (inainte valsa invers pe lac) batrana doamna cu motor de tractor de doar 65CP, greu manevrabila si periculosa a ramas toat atat de dorita de copiii in ochii carora apare ca un veritabil transatlantic...

Daca nu ocheam pe Casa Scanteii sau cum o-ti fi botezat-o acum, banner-ul cu Lee Cooper, jur-ai ca nimic nu era schimbat in parcul copilariei si adolescentei mele. Cum ar fi fost acum 20 de ani un trupete zelos sa zareasca banner-ul acolo ? Aia daaa rivolutie!

Am stat cu picioarele in apa, incercati amandoi de gandul unor ciuperci sau dermatite. Am admirat serpisorul de apa iesit la plimbare pe ramura copacului. Am vazut si o veverita agitata inainte de a ne retrage agresati de “grupirul” cotidian.

In dreapta GSM cu “parazitii”, in spate cel cu maneaua plangacioasa. Din stanga doua fete tinere strigandu-si murdarii una alteia. Din larg apare trosnind din cele doua turbine bravul elicopter IAR 330-Puma vopsit in culori de camuflaj si zburand razmot la lacul maro.

Nu e nici un bai! Ai nostri ca brazii !
Am regrupat frumusel spre “Virgin Cola” Cocktail-ul albastru-verzui care trebuia sa aiba cacao si lapte insa…era doar albastru-verzui si acru. Si floricele cu piper si bere garnisita cu castraveti murati in otet spre blocajul instat al ospatarului care lenes nu facuse focul sub gratar ca sa putem sa mancam celebrii mici de Herastrau.

Ce mai...Festin! Cu Dumnezeu alaturi care zambind ma mangaie pe lacrimi si cu fata cea trista dar luminoasa care pleaca vrand sa ramana...Da, sunt fericit! Am ajuns pana aici frumos. Si demn. Si "Eu" .

Fericit ca am primit vara asa in felul meu nu dand drumul aerului conditionat din masina.

Fie sa Renasca!

Sunt alaturi de Nicu Covaciu acum in momentele grele prin care trece.

Acum, cand iar dau bir cu fugitii cei pentru care a facut atatea si atatea sacrificii.
Acum, cand desi aflata in turneu trupa Phoenix s-a destramat...

Acum, cand inteleg atat de bine ce inseamna sa nu fi inteles, sprijinit sau macar inconjurat de cei pentru care ai sacrificat tot.

Acum, si pentru ca traiesc sub aceiasi lacrima cu cei care nu pot/nu vor/nu stiu/nu cred/nu aleg...sa fuga.

Nu sunt un apropiat al lui Nicu Covaci insa stiu ca puterea gandului meu bun il va insoti acum in ceasul de cumpana din cel de-al 61 an de viata.

Fie sa Renasca!

Te salut, generatie in adidasi! Te salut, generatie in blugi!

Scrisoare catre generatia mea,
Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2007 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.

Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea", "Castelul", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea", "Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise,dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri". La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza... Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Te salut, generatie in adidasi! Te salut, generatie in blugi!

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson , si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit "Licurici", "Pif", "Ciresarii", si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam". Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.

In noi s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus". Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers"...

*NOTA: Textul de mai sus nu imi apartine, l-am cules de la generatia mea, a ta, a noastra...

Mirii necununati, mortii neingropati?

Dupa ce au falimentat cultura, industria, agricultura. Dupa ce au decimat trupele de elita ale fortelor armate, vanatorii de munte, aviatia, cercetarea si C.I.-ul.
Dupa incheierea scenariului "Flota" ce a semnat falimentul nostru comercial maritim. Dupa inchiderea industriei atomice romanesti, industriei de automobile, camioane si tractoare. Dupa distrugerea sistemelor strategice de comunicatii, transport, sanatate, aparare civila pasiva. Dupa distrugerea invatamantului, servicilor si a turismului.
Dupa schimbarea garzii in mai toate servicile speciale, in comisiile de dezvoltare si aparare, cu oameni calificati in sabotaj de masa, industrial.

Acum au pus tunurile si pe ultima institutie ramasa autonoma in stat.

Biserica Ortodoxa Romana.
Se joaca acelasi scenariu. Aceiasi piesa, aceiasi temporizarare gradata, aceleasi intrari in scena. Idem ca in toate scenariile post decembriste. Nimeni nu vrea sa vada, sa se apere, vom ceda si aici? Asa am facut in toate cazurile de pana acum.

Intai un scandal aparent banal apoi o parere, apoi o "luare de atitudini" raspunsuri oficiale belicoase si apoi usor, usor batatorit drumul spre crearea unui "sindicat"

Va aduceti aminte de C.A.D.A. sau sfarsitul armatei romanesti? Apoi "democratizarea" prin demolare si impartire...ajunsa in final hypermarket moldoveano-frantuzesco-bolintinean cu salvari arabesti SMURD...

Am ajuns in stadiul de:
Infintarea „Sindicatului Acoperamantul Maicii Domnului” in Moldova..
Infintarea Sindicatului Independent (sac) "Pastorul cel Bun" in Oltenia

Lasate in stand-by:
"Homosexualii versus Credinta"
"Catedrala Mantuirii Neamului"
"Moartea Patriarhului Teoctist"
"Scandalul Cernica"
"Crima la Tanacu"

Toate puternic mediatizate, dezbatute public pana la stadiul de mocirla...Aceiasi veche piesa, alti actori.

Ce urmeaza?

De obicei in scenariu...o greva.

Mirii necununati, mortii neingropati?

Multumesc Justin Capra!

Inginerul si inventatorul roman, Justin Capra a implinit 75 de ani.

Arestat de securtitate, a ajuns maturator, spalator de masini prin garaje, tratat cu ostilitate şi persiflat, a ramas tot timpul credincios viselor sale.

Pe langa Soleta, micuta masina care consuma jumatate de litru de benzina la suta, care uimeste inca bucurestenii incepand de prin anii '80. Pe langa rucsacul cu propulsie, inventat la 25 de ani, practic un aparat de zbor individual, furat si brevetat de americani ulterior, aparatul fiind folosit în prezent pentru calatoriile in spatiu.

Pe langa, invatatura crestina aplicata, cu care nu inceteaza sa ma uimeasca acest intelept, astazi reuseste sa descumpaneasca si sistemul!

Academia Romana l-a desemnat, marţi, pe Justin Capra drept castigator al Marelui Premiu acordat persoanei care a avut cea mai mare contributie la schimbarea in bine a Romaniei.

Trupetii "isteti" s-au reagatat imediat! Au acordat premiul in bani. Trambitand ca acorda cel mai mare premiu din istoria premiilor romanesti...trei miliarde de lei vechi.

Ce face maestrul Justin Capra? Raspuns exceptional!

"Este meritul Creatorului, este meritul angoasei complexului de inferioritate, lehamitei de cotidian si lipsurilor. Acum sunt obligat sa termin unele proiecte pe care le-am inceput si nu le-am terminat din lipsa de bani...Sper sa avem in curand un nou tip de aparat de zbor . Toti banii ii voi ceda pentru constructia acestuia"

A ramas vaduv. Traieste dintr-o pensie de noua milioane cinci sute de mii pe luna. Doarme intre motoare in fabrica unde este colaborator patru ore pe zi, continund sa lupte!

Multumesc Justin Capra,

La multi, multi, ani cu sanatate!

Anonimilor curiosi!

Ca sa explic public si punctul meu de vedere.

Poate le mai pun mintea la contributie hienelor zgardaluite de blegiir opresti, vangheli, brancisti-becalisti sau alte sortimente de gen, macar in a schimba scenariul in desfasurare, a tot mai desilor “anonimi curiosi” altfel persoane serioase, cu serviciu’ bun, leafa mare si masini americane facute la Craiova.

Vrem lucruri noi trupetiilor aplicanti de metode PSI de prin anii ‘50-’60. Genul "lanseaza gulguta si dispari" sau trage si schimba locul, diversioneaza si dezinformeaza cam...gata de acum. Au aparut treburi noi ! "Para" Pai voi nu vedeti mai rachetistilor de saraili de prin fast food-ul post decembrist cum pupa de zor tatuca-iliescul icoanele? Va spun eu!

Cu 2 televiziuni dupa el si biserica goala! Cereti desfasuratorul de la superiori. Upgradati-va si voi, pe ici pe colo. Copii-lasii prin Elvetia la studii inalteeee si voi tot cu manualul micului diversionist indesand cartoful pe esapamentul Daciei mele?

In existenta mea sau a celor ce incercam sa ne vedem de ale noastre...

Vezi, viata artistica independenta, vezi aplicarea metodelor crestin-ortodoxe in viata noastra cotidiana.
Vezi ingroparea mortilor nostri produsi de voi.
Vezi dialogul intelectual si crestin cu parinti nostri, cu fratii nostri, cu partenerii nostri, cu colaboratorii nostri, aflati in tara sau strainatate...

In tot ceea ce tine de viata unor oameni seriosi, responsabili, ce nu doresc sa devina paznici de noapte pe santiere sau pe plantatii de capsuni si portocali. Oameni ce nu actioneaza prin fuga. Ci isi construiesc crestin si responsabil propriul sistem de supra-vietuire, intr-o zona controlata Haotic de tot mai multi...cum sa le zic? Hmmm...

Gata am gasit !
Controlata Haotic de lichelele lui Liiceanu.

In viata noastra, a oamenilor din Neamul celor carora sunt si eu o parte, sau intamplat multe actiuni de genul celor care inhiba frica fata de voi mai intunecatilor !

Suntem morti.
Cititi incet si cu rabdare ! Stiu ca inghititi greu.Daca nu pricepeti, suna-ti un superior ! Daca nici el nu va dumireste inseamna ca buba e la voi...

Nu poti speria mortii !
Nu poti speria o generatie care a murit de mai multe ori!
Nu te poti bate cu cimitirele.
Intrebati si voi, discret...in cimitir te duci sa aprinzi o lumanare sau sa primesti de pomana !

Mai prelungesc un pic suspansul si voi explica alta data ce e cu speriatul mortilor.

De acum insa, schimbam foaia cu toti acesti anonimi curiosi de ce fac sau nu fac una sau alta, vis-a-vis de ceea ce public pe acest spatiu PRIVAT!

Declar public urmatoarele:
Pe acest blog inteleg sa povestesc, sa impartasesc experiente cu cei ce sunt interesati, ba chiar sa dialoghez public cu acele persoane care isi vor declara identitatea.
Macar sub forma unui pseudonim.

Aici nu inteleg sa dau socoteala sau sa dialoghez cu persoane anonime.
Acestora ca de altfel tuturor, le ofer posibilitatea de a comenta public ce doresc fara a fi cenzurati in nici un fel.

Spre deosebire de alte persoane publice ce sustin un blog eu nu doresc sa imi exercit dreptul de a cenzura comentarile. Ele apar instantaneu pe blog imediat ce il postati. Sunt satul de toate cenzurile ce mi-au fost aplicate si sper sa nu fie nevoie sa repet si eliminarea acestui blog, la fel cum am facut cu cel spart anul trecut de trupetii IT...

Datele mele de contact le aveti. De cinci ani de zile sunt publice de ce nu le folositi ca sa nu mai pierdem vremea? Sau ati devenit doar niste bieti voayeuristi dependenti de scaunel si casca? Pentru lenesi le mai public odata.

Contact pentru Andrei-Victor Vurtejanu
GSM: 0722.414.972
E-mail:atelierul@gmail.com
http://www.atelierul.com/

P.S. Anonimilor curiosi de viata mea,
Eu, Andrei-Victor Vurtejanu, actor roman, crestin-ortodox nu ma tem de a imi expune si a mi sustine public punctele de vedere.
Voi de cine va temeti ?

Hristos a Inviat !

Despre Luptatori!

Ma bucur sa semnalez public nasterea unui nou Luptator!

Aici langa tine si langa mine. Aproape de tine si de mine. Intre noi!

In Romania care nu fuge. Romania care rezista. Romania care nu tace, a nascut!

Acum: Tipul 01.

Poate varful de lance al unei generatii asteptate ce va spune Adevarul zambind, firesc.

A fi!
Viu, responsabil si in perfecta armonie cu tine si Creatorul tau, inseamna printre altele si a afirma si a sustine apartenenta ta la Lumina.

Inseamna printre altele si a combate, si a te delimita de intuneric...

A-ti asuma responsabil Credinta, in intalnirea ta imediata cu Nadejdea si apoi cu Dragostea, incepe si punand pasul singur, de buna voie pe drumul ce strabate Desertul negurii impuse, sau uitate de vremi stravechi...

Voi respecta deciza ta si a castei tale, de a-ti duce Lupta prin "mijloace specifice" si nu iti voi divulga identitatea, atata vreme cat nu o vei face tu.

Romania care traieste, Romania care lupta, Romania care va supra vietui! Este de acum mai bogata cu un Luptator de Elita!

Prin el, poate o generatie asteptata, ce va opri minciuna firesc, zambind.

Hristos a Inviat!

Te salut, Tipul 01!

A fi, sau a nu fi...

A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea...

Mai nobil e să-nduri în cuget, oare,

Săgeţi şi prăştii ale-ursitei rele,

Sau apucând o armă tu să curmi al restriştilor noian?

Să mori, să dormi...

Nimic mai mult. Şi printr-un somn să ştii

Că pui sfârşit durerii sufleteşti

Şi-atâtor mii de alte suferinţe

Ce sunt a cărnii parte,
E-o-ncheiere chiar foarte de dorit.

Să mori, să dormi.

Să dormi...dar cine ştie?

Să visezi! Aici e greul!

Căci în somnul morţii,

Când ai scăpat vremelnicul caier,

Ce vise-atunci ai să mai poţi visa?

E tocmai ce ne-ndeamnă-a şovăi,

Şi-aici e teama care dă năpastei

Un trai atât de lung.

Cine-ar mai sta să rabde biciul şi dispreţul lumii?

Despoticul bun-plac, zăbava legii,

Sfidările din partea celor mândri,

Durerea dragostei ne-mpărtăşite,

Trufia stăpânirii şi-njosirea,

Prin cei nemernici, a destoiniciei,

Când poate să-şi dea singur dezlegarea,

C-un vârf de jungher?

Cine şi-ar mai duce povara vieţii-n geamăt şi sudori

De n-ar fi groaza tainei ce urmează ?

Şi-acel hotar necunoscut de unde,

Nu-i călător să se fi-ntors vreodată,

Şi care zdruncină voinţa noastră,

Făcându-ne să suferim mai lesne,

Urgiile de-aici decât să tindem

Spre altele pe care nu le ştim...

Ăst' gând pe toţi ne face-a fi mişei...

Monologul lui Hamlet din piesa

"Hamlet, prinţ al Danemarcei" de William Shakespeare

Nu! Nu TAC si nu, nu sunt Piedone !

Dupa multi ani de zile, astazi joi 22 Mai ora 0.30, 2008, conducandu-mi acasa o colega, actrita si ea, am fost agresat fizic. Colega mea intrase in bloc, eu am parcurs 500 m si acolo am simtit...PERICOL!!!

Apoi...blocaj pe aleea neluminata dintre blocuri. Taxi in fata, masina in stanga, masina in dreapta, masina in spate.
Schema clasica cu tiganii (rromii)...

Nu am provocat, nu am agresat, nu am fost violent in nici un fel. M-am retras.Pur si simplu.

I-am facut loc sa treaca taxiului ce mi-a aparut in fata. M-am dat in spate. Fara claxon, faza lunga sau "alte cele". Taxiul a parcurs spatiul eliberat de mine si m-a blocat pentru a 2 oara.
Am incercat sa ma dau mai in spate, tot in liniste, dar cel din spate nimic...Nu a vrut sa miste 1 mm masina.
Am facut semn "soferului" din taxi sa ma lasa sa ies. Nimic. Ba, a inceput sa urle isteric.
Mi-a fost imobilizata rapid masina de 4-5 persoane, care au sarit rapidulet intr-un cerc. Au pornit banda cu ..."Hai frate... ce faci?
Da-i tu un pumn in gura ca altfel e naspa... baaaiii.
si altele...
Soferul taxiului, tot tigan (rrom) s-a dat jos intre timp si hotarat pe treaba, mi-a transmis injurata de mortii mamei (au o preferinta la asta?)
Urmata rapid de un pumn in plina figura.
Reactia mea? Sincer...descumpanit si teribil de mirat.

L-am intrebat daca e constient ca mi-a tras un pumn in fata.
A continuat sa ma injure, neintelegand de ce nu ma zvarcoleam inca la picioarele lui, implorand mila. Am incasat pumnul in zona buco-maxilo-faciala fara sa cartesc. Apoi cand am simtit reactia de satisfactie a cercului de "binevoitori" si a doua mana in gatul meu a taximetristului, nu stiu de ce am cautat cu privirea spre taxi.
Am vrut sa vad daca este ocupat de cineva...
Imi cam "mirosea" a lucratura marsavia in sine.

Am reperat privirea speriata a unei cliente care m-a vazut cand am coborat din masina...
Cei care ma cunosc stiu cum arat acum.

Am fost sportiv de performanta (linia intaia in gramada la Rugby si vreo 18 ani de Polo pe apa).
Am 1.84 inaltime si 160 de kg. Sunt foarte atent la detalii, amanunte, reactii, asta si prin natura meseriei.
Cu reflexele stau bine, asa ca l-am imobilizat rapid si usor pe agresor.
L-am indepartat de "sustinatori" si de taxiul sau. Apoi atent la cercul care se deplasa odata cu noi, l-am ridicat de narile nasului si facandu-i semn sa taca, am parcurs rapid aprox. 6 metri, eu verificand astfel si posibilitatea de a scapa din incercuire.
M-am asigurat ca masina care aparuse intre timp in spatele taxiului nu erau "intariri", apoi ca am fost vazut de soferul acesteia. Cu "bravul fitipaldi", acum tacut si imobilizat, m-am reapropiat de taxi, zambind clientei care iesise speriata din masina.

Am introdus "turbatul" in taxi si desi cei care au urmarit incidentul ma incitau sa rectionez violent, am "ajutat" taxiul sa faca o bresa in incercuire, indicandu-i "fiarei" ce manevre sa efectueze. Apoi l-am eliberat pe...nuuu
Ca daca ii spun taximetrist, m-ar certa raaaau Vampiru', sau Dan Ursaru', colegii mei de munca din perioada cand am lucrat taximetrist de noapte la Gara de Nord.
M-am retras, verificand in oglinzi pana acasa. Nu am fost urmarit. Asta sa intamplat in zona Iancului, aproape de str. Avrig.

Buuuuun!

Cand am parcat in spatele blocului meu, zona Titulescu-Basarab, am zarit grupul de amici tigani (rromi) care pe bordura asezati, rade-au spre mine, dandu-si coate...
Un tigan (rrom) inconjurat de alti 5, ma striga din stanga:
Domnu', domnu' Ia stati asa!
Ma opresc si raspund zambind:
Da.
Nu sunteti....aaaaaa....
Ala.....Hi, hi...Piedone?
Sau va confundam noi?...hohot de ras...
Nu, nu sunt Piedone amice...
Ha,ha...hi, hi...ete na...hi, hi...

Mi-am bagat muuult aer in piept, mi-am indreptat umerii si pastrandu-mi zambetul larg, am impins cu limba, buza ce incepea sa se umfle. Aveam senzatia tampita ca incepe sa atarne. Mana dreapta simt ca ma injunghie incet pe la triceps, resimtindu-se dupa suspendarea "mau-lui" tiganului (rrom) taximetrist la firma de taxiuri de tigani (rromi) batausi de actori...
Le-am aruncat un Oleee, intorcandu-le spatele.

Asa am incheiat ziua mea de munca, intorcandu-ma acasa noaptea dupa repetitiile cu spectacolul cel nou ce refuza sa se nasca.
Zi de munca grea, ce a debutat cu tentativa de furt asupra portofelului meu in troleibuzul 87 care ma duce la sala de repetitii, initiata de un cuplu mixt, romano-meghlen...
Dar aia nu am am lasat-o sa se finalizeze. Eram mai proaspat, mai odihnit...

Incheiasem, alaturi de colegii de trupa, o zi marcata de decizii serioase, idei si sperante, dar mai ales de discursul meu vis-a-vis de nepregatirea romanului, fata de evenimentele ce vor urma in urmatorii patru ani in Romania.

Nu va lasati pacaliti de prostii! Nu am nimic cu tiganii (rromi).Am colegi exceptionali de talentati, am colaborat in "CEATA" cu Marian Zahanagiu cinci ani de zile (vezi foto).Tigan (rrom) fain si talentat, caruia ii cunosc familia cu care am petrecut clipe minunate impreuna.
Sunt nascut si crescut in cartierul Tei si in zona Gara de Nord. Am copilarit alaturi de tigani (rromi) si nu ma bate nimic xenofob prin suflet, trup si minte. Sunt crestin-ortodox si nu urasc pe nimeni!
Insa!

Daca unui tip cu "aerul" meu (ma refer la faptul ca cel mai adesea sunt catalogat ca un tip "bazat" care sta bine pe picioarele lui) si care a parcurs evenimente serioase si periculoase, pana la 38 de ani.
Daca, in aceiasi zi, ii se umfla buza si se incearca "furatul la lama" in troleibuzul ce se deplaseaza prin zona O a Bucurestiului...si asta...CAND???

In plina campanie electorala!!! Marcata de blegi opresti, diaconi neputinciosi, vangheli si chilimani, cu serioase probleme la racordul crestin al realitatii Romaniei.

"Noua" Romanie care isi omoara eroii anonimi sau publici.
Romania, in care Cristian Paturca, eroul-ranit al Revolutiei Romane din decembrei 1989, compozitorul si interpretul "Imnului Golanilor din Piata Universitatii", este alungat din casa unde a locuit 40 de ani in strada, si toti...TAC!
Bolnav grav si fara un venit stabil, este filmat in mare batjocura de televiziunea unde bate vantu', cantand pe sacii plini cu lucrurile sale, aruncate pe caldaramul casei din str. Lister 61 (prietenii stiu de ce?), inconjurat de jandarmi...
Mai bine haimana, decat Tradator,
Mai bine golan decat Activist.
Mai bine mort...decat Comunist

Nu! Nu TAC!

http://www.cotidianul.ro/cristian_paturca_scos_in_strada_video-46408.html#comentarii

Si asta de ce???
pentru ca tuberculoza pulmonara, diagnosticul cu care a fost internat la Terapie Intensiva nu reusise sa il termine? Putem afla din istorie cine "administra" TBC si Cui!
Au umplut cimitirele de TBC-isti!
Un Valeriu Gafencu, un Corneliu Coposu, parintele Galeriu si atatia, si atatia eroi ai nemului meu.
http://www.antena3.ro/Cristian-Paturca-autorul-celebrului-Imn-al-golanilor-internat-in-stare-grava_act_42945_ext.html

si era sa uit,
Nu! Nu sunt Piedone...

Inceput de poveste...

Prima fotografie cu
trupa "CEATA lu' VURTEJANU"

in prima sa formula

Bucuresti - decembrie anul 2001

Ne intorceam de la prima noastra cantare. Platita.

Eram in cartierul Chitila...banii nu ne-au ajuns sa luam un taxi care sa ne aduca acasa, spre Basarab. Locul unde ne-am cunoscut, ne-am imprietenit, am locuit si ne-am rugat la Cuvioasa Parascheva, cantand cu totii cu Dragoste, in corul bisericii din cartier.

De la stanga la dreapta, in momentul fotografiei eram:

Ender Aslan - Vioara, Voce - 18 ani, elev la Liceul George Enescu.

Cristian Gabriel Ciubotariu - Duba, Voce - 29 ani, elev la Scoala de Cantareti Bisericesti.

Victor Andrei Vurtejanu - Chitari, Clape, Voce - 31 ani, actor in Teatrul National Bucuresti.

Ioan Moldovan - Zurgalai, Voce - 23 ani, student la Facultatea de Teologie Bucuresti.

Marian Zahanagiu - Vioara, Voce - 19 ani, elev la Liceul George Enescu.

Repertoriul din aceea perioada - Colinde Romanesti si Cantece Bisericesti reorchestrate.

Concerte - In biserici, spitale, azile de batrani, bolnavi psihici, gradinite, si uneori...scari de blocuri.

Din aceasta formula, continuam acum doar doi.Cristian si cu mine.

Om, din Neamul Oamenilor

Da, am sa scriu si povestea "CETEI". Pare ca mai curand, decat ma gandeam.
Sunt atatea de rascolit, de...ufff...

Deocamdata, incep apele sa se desparta. Lin si duios.

E poate a patra sau a cincea plecare a lui Ender, aproape ca le-am pierdut sirul si eu...El, cel mai iubit dintre toti, el cel mai admirat, el cel mai dibaci dintre noi, intoarce spatele, iar...Apasa butonul telefonului si lanseaza gratuit ultima minciuna spre noi, printr-un sms crud si nedrept.

Cristi ca sa nu planga, rade si imi spune la "sfatul batranesc" "Of Doamneee..si cat il poti iubi tu, Victoreee". Cum faci? Cum poti? Nu ai mai vazut filmul asta? Ne prind zorii impreuna parca e un facut sub acelasi balcon de la coltul blocului vechi. Locatarii, imi si imaginez ce fascinati asculta planurile noastre. Moving-headurile, mixerul cel nou ce imi sta pe cap, boxele de monitor, transportul, sala, ufff...firma, carti de munca, contabilii...Apoi teologhisirile noastre de oameni prin mai toate trecuti...ca in sfarsit sa ne incurajam cu puterea Dragostei si sa recunoastem Adevarul... ala cu A mare. Singurul.

Ridicam Spectacolul cel nou si asta ne alina, ne mai mangaie.
Dupa sapte ani de lupta, zabauga si nebun de singura acum suntem pe drum. Incepem sa gasim Calea.

Cum?

Pai...a venit alaturi Gabi cea luminoasa si curajoasa. Adusa de Dumnezeu, am cunoscut-o prin Iulian. Si a ramas cu noi. Ne-a botezat "lelitele" iar eu in contrapartida o chem brutal cu "mamaiee" si doar uneori "coana mare"

Iulian, dragul de el, desi inchid telefonul si nu ii raspund, alearga de la filmarile lui la sala numai ca sa fie cu noi, sa ii incurajeze pe copii, sa tina ritmul la darabane imaginare, sa dea solutii grandioase...Sa respire Clipa cu noi. Apoi sa ma sfatuiasca despre femei, contracte si filmari, sa ma tina pe palmele lui energetice si pe inima lui fara proprietati pe pamant. Azi mi-a adus verdeata de la tara si mi-a spus de planul lui Zen.

Cristi lupta eroic cu licenta lui la Teologie si imi zambeste prin ecrane de monitor de pe pietrele Histriei...promitandu-mi revederi curande! Radu creste pe zi ce trece, precum Fat Frumos ca altii intr-un an. Ce frumos imi vorbeste de Lumina..."Am emotii Victor, cand ma gandesc la viitor".

Aurica este insa cea mai afectata. In capul ei se sparg toate... A scapat de ultimul gips, dar o doare si piciorul celalalt acum. Apoi ochelarii, saisprezecimile de la "Lelita", hormonii, colegii si profesorii indiferenti la toate, blogul spart, tezele, admiterea la liceu...Dar peste toate...Ea, ceea care nu a fugit niciodata. Ea care nu a lipsit de la chemare, nici chiar cand au batut-o, furata, cu piciorul in gips, cu capul spart. Ea, care m-a intuit, simtit si sprijinit, atat de matur si atat de responsabil pentru cei abia...16 ani de viata, imi vede iar ochiul trist si abia se abtine sa nu planga, cand trecem pasajele solistice, acompaniamentele si toate cele ce erau sustinute pana mai ieri de o vioara faina.
Tare faina.
Dar atat...

Am pornit atunci singur. Dezorientat, trist si scarbit de mai toate din jurul meu, dar mai ales de mine. Cel ce spera sa invieze, dar nu vroia sa moara...
Am inceput sa invat, sa reinvat. Cu greu...Apoi am inceput sa inteleg. Curand voi incepe sa uit.

Vom canta, asta este sigur. Vom face si Spectacolul cel nou. Voi gasi sper instrumentistii pe care ii caut de atata vreme. Dar inca trebuie sa lupt. Cu mine, cu anii si cu mai noua...hmmm

Las' despre asta altadat'

Din cei cinci haiduci, porniti la drum in 2001 am mai ramas doi. Alaturi mi-a scos in cale bunul Dumnezeu, inca trei asemeni noua. Sorin, a inceput parca sa viseze un pic si experimenteaza discret si zambetul. Lulu incepe sa inteleaga. Baietii la studio ma asteapta sa tragem primul CD pentru "CEATA"

Inca am alaturi bunii mei profesori. In viata si dornici sa ne ajute. Din munti ne vegheaza si se roaga pentru noi fratii din calugarie.
Mama si Tata au intrat in al 73-lea an de viata, tine-i Doamne sanatosi. Sven si Cipi, fratiorii mei incep sa isi intampine crudul destin suedez...

Iubita ma asteapta inebunita de dor, pe undeva.
Pe unde oare?

Anul asta imi revad colegii din liceu, la 20 de ani de la absolvire, apoi pe cei din facultate, la 10 ani...
Piratii din satul de pescari ma asalteaza cu telefoane despre starea vremii, descrierea nuantelor de mare si chemari mai mult sau mai putin orchestrate la renasteri vamaiote.

Heiiiii!!! Nu mai sunt singur!

Desi singur ca si tine ii caut pe cei asemeni mie.
Om, din Neamul Oamenilor...

Romania care traieste!

Daaa, in sfarsit a spus-o!
Da, asa este. Va reusi si acest proiect!
Trebuie sa reuseasca !

Care este cu totul si cu totul fantastic ! Cristoiu mai avea un pic sa ii sara de gat, atat de entuziasmat a devenit la aflarea vestii.

Da, este fantastic. Tara mea exista.Tara mea lupta !
Da, Romania care traieste!. Cu Toate cele ale ei ! Si cu Oamenii in ea!

Da, nu suntem singuri!

Tudor Gheorghe, va scoate impreuna cu Muzica Reprezentativa si Corul Armatei un CD, cu cantece patriotice romanesti.
De la cantecele legionare pana la cele revolutionare, trecand prin "Pui de Lei" si "Vointa neamului", multe din cantecele reprezentative ale romaniilor vor iesi in sfarsit, la lumina.

Haiducul roman, va inchide cu aceasta, cercul deschis in anii ’60 cu:
"Cantece de Tara", apoi proiectul cu copii "Diligenta cu papusi", Anotimpurile Simfonice 1,2,3, proiectul cu poetii din puscariile comuniste, ’’Cu Isus in Celula’’, apoi cantecele despre Revolutie-fantasticul disc "Mie imi pasa".
Petrecerile cu Taraf 1 si 2, cantecele interbelice - "Parfumul nebunelor dorinti" iar de acum, proiectul acesta.

Sunt mandru, sunt fericit, ma umplu de energie si renasc numai la gandul ca sunt contemporant cu aceasta capodopera creata de bunul Dumnezeu si botezata Tudor Gheorghe.

Martea la Urban

Sunt 10 ani de cand nu l-am vazut pe scena. Acolo unde ii este locul. Acolo unde isi doreste sa existe. Locul pentru care a fost pregatit, locul in care respira cu adevarat !

Aaa...da! Spate sau lateralul lui HI-Q, apoi vocea unuia intitulat “Fitzz“, mai pe la Voltaj, mai pe Tv, si restul imi scapa, il mai vazusem, il mai auzisem...

Isi luase nume de stea si apelativul de “Dj”.Insa el exista pentru mine, in primul rand ca Actor.

El respira, paseste, rosteste si tine publicul cu zambetul pe buze, pentru ca este in primul rand Actor.

Chiar martea, chiar 13, chiar fara sunetist, fara regizor, fara afise colorate cu poze. Fara mufa care sa functioneze la chitara imprumutata de la talentata lui iubita...care pune camera de filmat, nu ezita sa ii dea replica, il ajuta cu recuzita. Cu un barman ce ii incarca playlistul muzical si ii regleaza volumul microfonului cand prea tare, cand prea incet, intr-un mic barulet lipit de biserica armenilor, in inima mamutului bucurestean, am fost foarte bucuros ca l-am putut admira.

In pofida tuturor piedicilor, actorul Dan Robert Badea, absolvent al Academiei de Teatru si Film din Bucuresti, ultima promotie a unui eminent profesor si exceptional actor pe numele sau Dem Radulescu, in pofida tuturor greutatiilor nascute de un astfel de one-man show, isi incheie recitalul cu fruntea sus in aplauzele publicului.

Sunt mandru de “praslea” clasei noastre !
A reusit de unul singur sa isi creeze un show dinamic, vesel si complet inedit, acum cand mai toti apeleaza la vulgaritate si extra-mega-fantastic-emo-alternativ...

Un actor cu o chitara, te fac sa uiti razand de gri-ul ce tinde sa ne inghita.
Multumesc Danut, multumesc Ana–Maria, pentru toata munca si dragostea voastra.

Va recomand si voua sa lasati actorii pe scene. Ei stiu ce sa faca acolo. Mergeti si convingeti-va singuri !Martea la Urban, langa biserica armenilor, de la 9 p.m.

PS Fotografia este un cadou pentru tine. Realizata in anul 1988, ea este un montaj dintr-o fotografie pe care o voi publica candva.

Femeile, Florile si Caii

La 96 de ani, tot in primavara maiului lui 2008, pleaca si nea Colea.

De la “Desfăşurarea” primul film realizat in 1954, pana la „Cel mai iubit dintre pământeni” -1993, Colea Rautu, Actorul Roman, nascut in Imperiul Rus, activeaza in sabotatul Teatru Giulesti, apoi in Nationalul din Bucuresti si o scurta perioada in Teatrul din Pitesti.

Cu peste 70 de roluri in filme marcheaza o perioada, as spune de glorie a cinematografiei romanesti.
Il iubesc si il admir laolata cu toti colegii de breasla, pe maestrul Colea Rautu! Personal m-am bucurat de arta domniei sale, copil fiind si devenind ceea ce acum se cheam fan al primul film pentru Televizunea Romana intitulat „Toate Panzele sus!”, unde intruchipa, rolul temutului pirat Spanul.

L-am regasit in Mamulos din "Haiducii lui sapte cai" si dupa 1980 in „Zestrea domnitei Ralu”, „Actiunea Autobuzul”, „Duelul” si in cate si mai cate fantastice povesti realizate in Buftea, azi rusinea de pe obrazul filmului romanesc, producatoare de Adele fonfaite si telenovele hispanice cumparate pe bani grei.

Iubit de operatori, de cascadori, aduc marturie, cuvantul lui Grusa, din jurnalul sau de cascador, un artist si el prea repede disparut, apoi pe cel al profesorului nostru Soby Cseh , care celor cativa nebuni care ramaneam cu domnia sa si peste relatia elev-student, ne povestea de cealalta...Romanie.

Colea Rautu, ramane cu doar cateva mici exceptii, vezi Nicolaescu, Dragan si poate inca cativa, rebelul actor, nedistribuit suficient si ne "pus" in lumina adevaratei sale Forte creatoare de regizorul roman, fata de care, ramane doar un actor de coloratura...

La toate acestea, actorul a raspuns:

Din viata plec cu ce am iubit:
Femeile, Florile si Caii,
„Vizuina” artistica a unor regizori ma lasat rece.

Eu sunt Actorul, eu imi fac Rolul!

Drum bun Nea Colea,

Dumnezeu sa te ierte

IN MEMOMORIAM

COLEA RĂUTU
1912 - 2008

Ceata lu' Vurtejanu - Dansul Vantului

Nu te speria de gesturile mele,

Tu cel care mă vezi...

Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea!

Fii înţelept şi bucură-te.

Teme-te numai de spaţiu-n care îţi pare cum că nu exist,

Şi plângi, numai în vântul transparent care m-ascunde.

explicaţie:

Înţelegând că nimeni (ma refer aici la zona de media, case de discuri, organizare spectacole, impresari) nu este interesat sa ne asculte, promoveze, samd...am hotărât să fac ce stiu mai bine. Adica să lupt.

Astfel, am hotarat sa public materiale pe care le-am creat, apoi le-am înregistrat in timp, alergand de la un studio la altul, cautand instrumentisti si tehnicieni, intr-un efort imens, care m-a costat timp, bani si multe altele...

Apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-am construit un mic studio si am intalnit oameni asemeni mie.

Am fondat in anul 2001 "CEATA lu' VURTEJANU". Iar de acum, acolo unde gasesc sprijin, spatiu si intelegere, voi publica cântecele noastre în speranţa ca măcar aşa, ele vor putea ajunge la voi.

Astăzi vă propun piesa,

Dansul Vântului - muzica şi versuri V.Vurtejanu.

Înregistrată în 2004, în micul meu home-studio, într-o mai veche componenţă a "CETEI" mele:

Alex Lambrion - Chitară bass

Ender Aslan - Vioară, Backing vocal
Marian Zahanagiu - Braci

Cristian Ciubotariu - Dubă, Backing vocal

Stelian Cristez - Keyboard şi percuţii

Victor Vurtejanu - Chitări, Keyboard, Voce, Samplere

Lucian Tudoran (Lulu) - Tehnic

nici unul din materiale prezentate, nu este definitivat. Cântecele nu sunt mixate, masterizate sau procesate. Sunt materiale brute, create, interpretate si inregistrate de un actor si Ceata lui.

Alo...eu sunt un fluture.

Vreti un semn de la mine?

Eu zic ca e mai bun un indemn, pe care mi l-a dat si mie un preot, dar din pacate a venit prea tarziu pentru mine...

"Nu va mai lasati constransi de nimeni si de nimic,

Nici de vremuri, nici de oameni,

Fara ura, fara regrete si resentimente,

Mergeti inainte ca si cum timpul n-ar exista,

Eliberati-va de tot si de toate cu gandul ca trebuie sa traiti,

Pentru, si in adevar.

Caci doar adevarul va va face Liberi...

Si numai liberi fiind, veti pute atinge in viata ...fericirea.

In rest prieteni nu uitati,

Ca in curtea scolii sub nuc, seara...

Se strang tinerii pletosi si canta la chitara..."

Fragment din piesa "Nucul"

interpretata de Victor Socaciu si Florian Pittis

in memoria lui Vali Sterian

Cine suntem?

Actorii ies la lupta!

Dupa o serie de intalniri cu publicul si aparitii in media, iata ma bucur sa va semnalez lansarea primei carti a domnului Dan Puric, intitulata "Cine suntem?"

S-a intamplat pe 5 Mai 2009 la sala Rapsodia, care sa dovedit neincapatoare. Multi nu au putut intra, si au stat pe hol ascultand pe boxe ce s-a intamplat inauntru...

Asta necitind, un rand...

Vom vedea ce va fi dupa ce aflam, cine suntem...

Poporul meu.

Au aprobat scoaterea Icoanelor din scoli.

Dar nimeni nu se baga sa le dea jos...

Vurtejanu versus smecherila

"chiar vurtejanu este muzician? are facultate de muzica? are atf fratilor, si asta nu inseamna ca e muzician, e artist. Ca daca stie sa cante 3 acorduri pe chitara nu inseamna ca stie muzica... consilier parohial? imi vine sa rad acum... informati-va inainte sa scrieti ceva despre un om care probail v-a mintit... pune-l sa scrie o partitura sau o succesiune de acorduri fara sa faca o greseala de armonie... nu e in stare... acum chiar imi vine sa lesin de ras... rugatil sa-si aduca aminte cine s-a ocupat de revista bisericii... ca nu el sigur... oricum... prea multe minciuni si prea multa atentie pt. un om asa de... sunt altii mai capabili decat el... uitati-va in jur domnilor jurnalisti nu alergati nuai dupa reclama..."

Pasajul de mai sus este unul din ecourile interviului acordat de mine, ziarului Libertatea.
Va intreb pe voi,
aceasta, apartine unui "indignat" cititor al ziarului Libertatea?
unui cetatean idignat de cele declarate de mine?
sau...cui?
Acest comentariu a stationat, impreuna cu alte comentarii, pe situl ziarului, vreme buna la aceasta adresa:
http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=stire&sid=150744
pana cand absolut toate au fost sterse.
Va las tot pe voi sa trageti concluzile...

Acest ziar mi-a solicitat acest interviu, dupa 10 ani de activitate (in domeniul artistic si social). Activitate publica, neconspirativa sau "iudeo-masono-cavalerii-templieri-ferentario-fyght clubo, pub-o, pe dreapta..."
Acest interviu reprezinta un felul meu de a raspunde, dupa repet 10 ani, perioada in care nu am facut nici o declaratie publica, nu am acordat nici un interviu, nu am solicitat nimanui sa scrie un rand despre activitatile, pasiunile si trairile mele.

Ani in care nu am raspuns in nici un fel, atacurile marsave si calomnioase ale revistei VIP, conduse pe atunci de Cristian Brancu. Persoana, care se autoinvita (ca multi, foarte multi...prea multi, zvonari, raspandaci rauvoitori, canibali, din parte a mediei romanesti), la mai toate discutiile intime din foaierele, culisele, festivalurilor, galele, vernisaje sau micile sarbatori ale multor actori, regizori, muzicieni, artisti plastici, oameni de backstage si productie.

Uneori "oamenii de presa" sub pretextul unui "ce mai faci maistreee?", sau alte performante abordari gen ma...aa...ma...maa..rutza de prin Buftea, discret, la cate un biliard, sau la cate o bere bauta dupa un spectacol impreuna cu trupa ta, sau colegi de teatru, prietenii, sau colaboratorii tai, porneste discret butonul play al unui recording performant...

(iti mai aduci aminte cum era "ziaristule" sa consumi banda magnetica super calitativa marca BASF?)

Si stoarce si publica si ce nu spui, si ce nu gandesti...

Uneori "smecherila" folositori de astfel de metode, au fost prinsi si admonestati public de oameni, necunoscuti noua. Fericitii si teribil de emotionati ca pot cere un autograf, face o fotografie si spune un gand, celor impreuna cu care, cu putin timp in urma, parcursersera o poveste magica sub cupola ARTEI, in sala de spectacole, au sanctionat din proprie initiativa, magariile lui smecherila!

Nu am cerut niciodata un drept la replica, nu am intrat niciodata in contact cu nici un reprezentat al presei, pentru a cere construirea unei "imagini marca Vurtejanu".
Toate lansarile, evenimentele, spectacolele sau actiunile, mele sau firmei de productie sau asociatiei culturale, pe care le conduc, au ajuns la public fara ca acesta sa fie agresat de nici un "promo"...

Tineri au stat in strada arsa de soare, de praf, de ger. Apoi au coborat sub pamant, la metrou. Prin piete, prin targuri sau pe malul marii au jucat spectacole stradale, promovand non agresiv, toate productiile realizate impreuna. Pentru ca au crezut in ele!

"Articole" gen:
Azi gatim o specialitate europeana! Pui cu mujdei si mamaliga, impreuna cu actorul Victor Vurtejanu care maine lanseaza in calitatatea sa de director artistic al sc.....srl. produsul cutare...

sunt "creatii" de care nu am asociat si stiu ca nu voi fiu nevoit sa asociez, numele stramosilor mei, bravi si demni, astazi (sic) nume de strada in Bucuresti.

Sunt legat sufleteste de multi oameni din presa romaneasca. Azi directori de trusturi de presa, sefi de redactie, reporteri, cronicari, critici, oameni respectabili si profesionisti. Nu demult ei erau, Radu de la XI-B, din scoala 3, Monica de la Cargiale, Bogdan colegul din Neculce, Fane din blocul rosu, Duma de pe Cuza...sau prea grabitul Nic, cel atat de scump inimii mele http://blog.360.yahoo.com/blog-sbYSlMwwdaKLy0Y12DXgd7CWmlbg8JJB?p=47.
Dar ei nu scriu acum articole si nu fac emisiuni cu/si/sau/pentru...Vurtejanu.
Nu pentru ca nu pot, sau nu stiu. Pentru ca noi suntem prieteni de nadejde.
Pentru ca suntem oameni de onoare. Personalitati serioase, caractere tari, care impreuna am traversat perioada dinainte si dupa anul1989.
Am participat impreuna, activ la schimbarea unui sistem vechi si ticalos, prin lupta. Si luptam, in continuare. Traversand si macelul mineriadelor, sau tradarile iliescului si gloatei sale, tranzitie fara capatai...

Pe generatia noastra, a celor care in 1989 eram soldati (sau cum ne-au spus: baaa! Voi acum trebuie, auziti trebuie sa satisfaceti stagiul militar...noi v-am pregatit o revolutie) stau acum alde "smecherila" indignati. Va anunt ca am satisfacut tot ce nu era satisfacut. Ba si mai mult chiar!
Unii am murit soldat.
Nu prunc in pantece de Mama sau in paradisuri fiscale, strateg vizionar fiscal...fondist national la clasa "smecherila".

Fac parte din neamul celor care si-au deschis usa la stana. Iar acolo asteptau lupii.
Am fost ranit, si la "ploaie ma mai tineee" cum spunea bunicul, dar cam...gata.

Sunt crestin si, si "practicant" cum spun ei...
Am iertat. Tot!
Si am murit.
Dar am reinviat. Odata cu Hristos!

Daca nu sunt suficient de coerent, va recomand sa ascultati discul celor cu care am copilarit. Vecinul meu de bloc, de la scara A, dl Balanescu, partener cu colegul meu de liceu, dlManescu, partener cu colegul meu de facultate, dl. Chirila, intr-o experienta numita Vama Veche - Am sa ma intorc Barbat.

Daca nici ei nu reusesc sa va dumireasca, ascultati macar avertismentele dl. Dan Puric. Tot actor, tot ortodox, tot cu atf-u, dar cu stepu, nu cu chitara...La inceput. Pe urma luam iar, tot ce va capiat pana acum, si s-ar putea sa nu va mai ierte Domnul.
Noi am murit soldati, repet si ne-am intors barbati!
Nu, "smecherila", care copieaza blogul lui Tudor si semneaza in loc de "smecherila"... jurnalist.
------------------
Pe langa titlul...penibil si fara nici o legatura cu interviul acordat de mine, ziaristei Monica Ciupercescu, de la ziarului Libertatea, pe langa felul de reda public cele spus de mine, auziti voi fel de a formula...!!!!

"Cand nu au treaba prin biserica, merg impreuna in pelerinaje (toate manastirile din Moldova, Sighisoara, in Franta, la Theze, Italia, Spania). Asta daca nu bat spitalele si caminele de copii."

"De obicei, pe la ora 17.00, Victor trebuie sa fie deja in biserica.."

Nu trebuie nimic! Din pacate multi nu au inteles asta...

Pe langa toate astea, spuneam, "smecherila" si-a creat si feedback-ul sau.
Comentariul acelui cititor, pe care l-am transcris intocmai (de la punctuatie, constructie de fraza, si toate celelalte) pana la "atitudine" ma bucura. Realmente.
de ce?

pentru ca am aflat!

Orice suspin se poate transforma intr-o rugaciune...

Arhimandrid Teofil Paraianu

PS Acest spirit, este inca printre noi!

In muntii Fagarasului, la Manastirea Sambata.

Bătrâne, ăsta este doar începutul...

Mai aveam un pas şi ieşeam din biserica bucuros că am participat la slujba de astăzi - Izvorul Tămădurii - când am zărit pe meşterul meu drag, actorul şi profesorul Mihail Stan. Bucuros de revedere însă pe gânduri, îmi spune de Mihaela... Şi ea, a fost eleva dânsului.

Of...şi doar îi auzisem glasul prin telefon când m-a sunat, râzând triumfătoare de victoria asupra boli. În iarna la un concert m-a strigat din public, făcându-mă atent la ea. Pierduse tot părul ei frumos dar reuşise să supravieţuiască! Am putut atunci să-i dedic un cântec fain. Este ultima mea imagine, cu acest Om exceptional...

Am avut bucuria să fim colegi la Teatrul Naţional Bucureşti. Am jucat împreună în spectacolul "Omul din La Mancha". Tot împreună am fost buşiti apoi în simulacrul acela de "concurs pentru titularizare pe post de actor" deşi...toţi aveam peste 3 ani de muncă în teatru, angajaţi prin concurs ca actori cu drepturi depline şi jucam aproape seară de seară. Concurs pe care l-am susţinut împreună cu Maia, Magda Catone, Medeea, Ilinca, Buză, Bleonţ, Tomi, Cristea, Ivaşcu, Vizante, Creţu, Marcelo şi mulţi alţii de care...am uitat.

Mihaela râdea şi mângâindu-mă, îmi spune:

"Bătrâne, ăsta este doar începutul ciocoiului".

Şi a avut dreptate! Săraru & Co abia îşi ascuţea drujba pe noi...

Rămas bun Mihaela... Multumesc pentru tot dar mai ales pentru că atunci, în cealaltă viaţă a mea, m-ai ajutat să-mi păstrez cinstea obrazului.

O mama, un artist frumos, o luptătoare din neamul oamenilor a plecat spre tine, Doamne!

IN MEMORIAM

MIHAELA MITRACHE

1955 - 2008

Un blogger autentic!

Stârnit de prietenul şi colegul Dan Robert Badea, de comentariul amicului anonim, (mulţumesc pentru el). De faptul că vechiul blog mi-a fost spart şi apoi schimbate codurile de acces, astfel fiindu-mi imposibil să mai pot publica ceva, acolo. De noile întâmplări din viaţa mea.De...de...Tot ce mă înconjoară şi mă încălzeşte...

Mă simt foarte legat de noul meu blog! Construiesc machete, schimb interfeţe, tai, adaug, suprapun...ce mai o "croitorie virtuală" în manieră HTML, teribil de interesantă, dar "energofagă" la greu... Fapt pentru care îmi cer scuze celor care azi se întâlnesc cu o "faţă" a blog-ului, apoi mâine cu o alta. Aceasta se datorează lipsei de timp şi faptului că încă nu am găsit "graficianul-aitisto-fotoshopist" atât de necesar blogu-ului, sait-ului "ARC" şi Taaannnaaa!!!Firmei de producţie audio-video...ce tocmai am înfiinţat-o.

Dar despre aceasta, în curând...sper
Acum:

Izvorul Tămădurii, mare bucurie şi Forţă Adevărată, Creştină...apoi cu sfântul Atansie cel Mare, episcopul retras printre călugări, (www.crestinortodox.ro/Atanasie_cel_Mare-122-7025.html).
Apoi sala cea nouă de repetiţii, pregătirea Event-ului din 10 Mai, apoi poate cel din 24 de la Crown cu Mara. Şedinţa foto cu Iulian (vorbim şi despre asta)...decizii cu "CEATA"...bass-u', bass-u' ufff... problemă mare. Imprimările pentru Colinde (primăvara???) ...
Da, primăvara...

Pocnetul (ele) din ce în ce mai des din urechi... Burtoiul care creşte cu/fără, dietă, cu/fără, sport, cu/fără...

Apoi vreau să zic şi de reclama filmată pentru bătrâna Dacie, azi Logan franţuzesc. De întâlnirea faină cu Radu Muntean (unde eşti tu Iţă???). Şi de dragul de Kevo cu care mă "văd" doar dimineaţa pe 3-4 pe chatul de la Gmail... Aaaa de serialul intitulat "17" la care tocmai am terminat filmările. De spectacolul lui Dan care, care...(ce dor îmi e şi mie de tine...!) trebuie văzut! Şi de când mai chemat, of Doamne...

Stoop... Gataaaa! Calm! Calm! Că lucrăm cu oameni...Calm...

Ia să citesc eu despre "editare" şi "point-acces" în limbaj IT, în speranţa că voi deveni un blogger autentic în primavara rece şi singură,
a lu' 2008